Ascultă Radio România Actualitaţi Live

România "trebuie să-şi găsească aliaţi" pentru negocierile privind bugetul UE

Premierul susţine că la summitul de la Bruxelles condiţiile erau foarte proaste pentru România şi că ţara noastră trebuie să-şi găsească aliaţi pentru viitoarea reuniune pe această temă.

România "trebuie să-şi găsească aliaţi" pentru negocierile privind bugetul UE

Articol de Luminiţa Apostolescu, 26 Noiembrie 2012, 13:35

Premierul Victor Ponta susţine că până la viitorul summit al Consiliului European , prin efort conjugat , atât din partea preşedintelui, a primului ministru, cât şi a miniştrilor de resort, România trebuie să-şi găsească aliaţi pentru continuarea negocierilor privind bugetul Uniunii Europene 2014-2020.

"Cu un efort conjucat, o să putem la următorul summit să avem condiţii mult mai bune. Condiţiile de acum erau foarte proaste pentru România, erau inacceptabile pentru România şi atunci e bine că nu s-a ajuns la o decizie şi a scăpat şi domnul Băsescu - să nu trebuiască nici aşa, nici aşa. Nu s-a certat nici cu doamna Merkel, nu s-a certat nici cu noi, a avut noroc", a declarat premierul.

El afirmă că este foarte important să fie eliminate prevederile dezavantajoase doar pentru România în viitoarea alocare bugetară a Uniunii.

"Începând cu faimosul paragraf 45, cel legat de absorbţia în 2011 - pentru că paragraful se referea la gradul de absorţie din 2011, ceea ce însemna să fim pedepsiţi în 2014-2020 pentru lipsa de capacitate de până în 2011. Fac această precizare pentru pedeliştii care ne tot ceartă pe la televizor, legătura se făcea cu gradul lor de absorbţie", a explicat premierul.

Ponta a menţionat că această prevedere pentru corelarea bugetului cu gradul de absorbţie a fost introdus la cererea Germaniei.

"Ştiind prietenia şi respectul pe care îl inspiră domnul preşedinte Băsescu în Germania, sunt convins că va reuşi să inspire şi scoaterea acelui paragraf 45. Tot Germania este cea care se opune intrării noastre în Schengen, iarăşi mă bazez pe şarmul şi carisma domnului preşedinte Băsescu în faţa Germaniei pentru a ne rezolva această problemă. (...) Dacă ne conjugăm eforturile, domnul preşedinte cu Germania, eu cu celelalte ţări, avem şanse mai mari pentru următoarea întâlnire", a mai spus Ponta.

Majorarea plăţilor directe în agricultură, "meritul lui Tăriceanu"

Premierul susţine că majorarea plăţilor directe în agricultură prevăzute pentru România şi invocate de preşedintele Traian Băsescu erau deja cuprinse în tratatul de aderare.

"E meritul, dacă vrea, a domnului Tăriceanu, al cui o vrea, dar nu al lui, că nu s-a discutat asta la Bruxelles. Sigur, nu putea să se întoarcă cu mâna goală de la Bruxelles, s-a întors şi el cu ce am obţinut în 2007", a susţinut Ponta.

"Mi-aş fi dorit, ca orice pro-european, să existe o soluţie la acest summit, dar ca foarte mulţi alţi prim-miniştri sau ca preşedintele Parlamentului European, domnul Schulz, am spus ?Decât o soluţie proastă, mai bine să nu existe acum o soluţie, să se negocieze în conzinuare?. Eu sunt convins că România, prin preşedinte, prin prim-ministrul, prin miniştrii de resort, prin toate pârghiile care ţin de negociere, trebuie să continue până la următorul summit din ianuarie-februarie să-şi găsească aliaţi şi să elimine acele prevederi net dezavantajoase pentru România", a susţinut Ponta.

Călin Georgescu se află în Arestul Poliţiei Capitalei. Are propunere de arestare preventivă
Știri 22 Septembrie 2026, 10:09

Călin Georgescu se află în Arestul Poliţiei Capitalei. Are propunere de arestare preventivă

El este reţinut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT într-un dosar de înşelăciune şi apartenenţă la un grup infracţional...

Călin Georgescu se află în Arestul Poliţiei Capitalei. Are propunere de arestare preventivă
Negocieri dificile pentru formarea unei majorităţi stabile
Știri 22 Septembrie 2026, 10:01

Negocieri dificile pentru formarea unei majorităţi stabile

Liberalii spun că programul de guvernare al premierului desemnat Siegfried Mureşan ar putea fi prezentat chiar luni.

Negocieri dificile pentru formarea unei majorităţi stabile
PSD nu va vota un guvern condus de Siegfried Mureşan
Știri 21 Septembrie 2026, 15:20

PSD nu va vota un guvern condus de Siegfried Mureşan

PSD nu va vota un guvern condus de Siegfried Mureşan, a anunţat liderul partidului, Sorin Grindeanu.

PSD nu va vota un guvern condus de Siegfried Mureşan
Procurorii DIICOT au descins la casa fostului candidat la alegeri, Călin Georgescu
Știri 21 Septembrie 2026, 08:27

Procurorii DIICOT au descins la casa fostului candidat la alegeri, Călin Georgescu

Călin Georgescu a fost ridicat astăzi din trafic din Otopeni de procurorii DIICOT şi de poliţişti şi dus la locuinţa sa din...

Procurorii DIICOT au descins la casa fostului candidat la alegeri, Călin Georgescu
PSD își stabilește poziția faţă de desemnarea lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Știri 21 Septembrie 2026, 08:15

PSD își stabilește poziția faţă de desemnarea lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier

Conducerea PSD se va întruni pentru a decide cum se va poziţiona oficial faţă de desemnarea lui Siegfried Mureşan pentru...

PSD își stabilește poziția faţă de desemnarea lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Premierul desemnat începe demersurile pentru formarea unui nou cabinet
Știri 21 Septembrie 2026, 08:08

Premierul desemnat începe demersurile pentru formarea unui nou cabinet

În 10 zile, Siegfried Mureşan va trebui să pregătească programul de guvernare şi să decidă componenţa cabinetului, iar în...

Premierul desemnat începe demersurile pentru formarea unui nou cabinet
Preşedintele Nicuşor Dan conduce delegaţia României la Adunarea Generală a ONU
Știri 21 Septembrie 2026, 08:07

Preşedintele Nicuşor Dan conduce delegaţia României la Adunarea Generală a ONU

Şeful statului va susţine miercuri intervenţia naţională în plenul Adunării Generale, în cadrul căreia va sublinia...

Preşedintele Nicuşor Dan conduce delegaţia României la Adunarea Generală a ONU
Siegfried Mureşan are nevoie de 233 de voturi pentru programul şi lista cabinetului
Știri 18 Septembrie 2026, 10:13

Siegfried Mureşan are nevoie de 233 de voturi pentru programul şi lista cabinetului

Cele trei partide care l-au propus pentru această funcţie, PNL, USR şi UDMR, au împreună doar 170 de voturi.

Siegfried Mureşan are nevoie de 233 de voturi pentru programul şi lista cabinetului