Ascultă Radio România Actualitaţi Live

România "și-a făcut datoria" în privința securizării frontierelor

Securitatea granițelor nu mai poate fi un motiv de întârziere a aderării României la Schengen, pentru că România și-a făcut datoria la acest capitol.

România "și-a făcut datoria" în privința  securizării  frontierelor

Articol de Daniela Mănuţă, 25 Ianuarie 2011, 19:02

Întârzierea aderării României la spaţiul Schengen nu poate fi legată de procesul de securizare a graniţelor, pentru că Poliţia de Frontieră şi-a făcut datoria şi a reuşit să securizeze frontierele, susţine ministrul de interne, Traian Igaş.


Cea mai mare problemă rămâne însă corupţia în vămi, lucru strict legat de actele de contrabandă, sunt de părere oficialii din minister.


La raportul Poliţiei de Frontieră, prezentat marți, a fost menţionată şi poziţia unor oficiali europeni care au apreciat şi salutat eforturile României şi pregătirea de care au dat dovadă angajaţii instituţiei.


În plus, Poliţia de Frontieră a folosit cea mai mare parte a fondurilor europene disponibile pentru modernizare, rata de absorbţie fiind anul trecut de peste 90%.


Volumul activităţii de contrabandă a crescut în 2010 cu 60% faţă de anul anterior, iar corupţia în vămi este în continuare o preocupare pentru autorităţi, însă ministrul administraţiei şi internelor, Traian Igaş, se declară în general mulţumit de activitatea Poliţiei de Frontieră la bilanţul pe anul trecut prezentat marţi.


Ministrul apreciază că Poliţia de Frontieră şi-a făcut datoria în ceea ce priveşte securizarea frontierelor şi continuă să considere anul 2011 termenul de aderare la spaţiul Schengen.


"Trebuie să vedem ceea ce se întâmplă la următoarea întâlnire în Consiliul JAI. Vreau să vă spun că omologul bulgar, cu care am avut de asemenea o discuţie, afirma faptul că Bulgaria a rezolvat deja o parte din aceste probleme ridicate de Comisia de Evaluare, în speranţa că aceste remedieri vor fi rezolvate în timp util. Noi sperăm să aderăm împreună cu Bulgaria la spaţiul Schengen în 2011", a spus Traian Igaș.


Ministrul de interne Traian Igaş a ţinut însă să atragă atenţia că aderarea la spaţiul Schengen va impune o reorganizare a instituţiilor din subordine şi a personalului.


"În condiţiile în care vom adera la spaţiul Schengen şi frontiera cu Republica Ungară şi cu Bulgaria se vor desfiinţa, practic, în aceste zone vor rămâne foarte puţini poliţişti de frontieră şi nu pentru o perioadă foarte îndelungată", a spus Igas.


Din raportul de activitate pe anul trecut al Poliţiei de Frontieră reiese că instituţia este deja din anul 2009 în plin proces de reorganizare instituţională, prin restructurare de personal şi perfecţionarea agenţilor de frontieră.

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:22

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului

Alianţa pentru Unirea Românilor i-a reproşat ministrului de resort Alexandru Nazare prezentarea selectivă a situaţiei...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:17

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul Luca Niculescu a cerut miniştrilor săi să prezinte o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Scopul...

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV