Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Relaţiile economice România - China se vor dezvolta

România va continua să dezvolte relaţiile economice cu China, a declarat, premierul Mihai Răzvan Ungureanu, la conferinţa "CEE şi China: Punţi de investiţii şi oportunităţi de afaceri".

Relaţiile economice România - China se vor dezvolta

Articol de Petruţa Obrejan, 04 Aprilie 2012, 11:13

Premierul a arătat că această conferinţă are loc într-un moment când economiile simt nevoia de relansare.

Ungureanu a subliniat importanţa relaţiei pe care ţara noastră o are cu China precizând că atât importurile cât şi exporturile dintre cele două ţări au crescut.

"Am materializat o serie de proiecte de anvergură, cum sunt cele din infrastructură şi hidroenergie.Exporturile către China au crescut cu 36,27 la sută în 2011, faţă de 2010, iar importurile au avut o creştere de 24 la sută. Valoare schimburilor comerciale cu China se ridică la 4,2 miliarde dolari", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Premierul a mai arătat că prin măsurile de reformă economică aplicate, ţara noastră a reuşit să stopeze căderea economică şi să reia creşterea, cu aproape 2,5 la sută în 2011 şi un ritm estimat de 1,5-2 % în acest an.

"România şi-a păstrat caracterul de economie deschisă. Eforturile din ultimii ani s-au concentrat către atragerea investitorilor. Chiar dacă au fost necesare măsuri de reformă dureroase, România a reuşit să stopeze scăderea economică şi să reia creşterea. Pentru 2012 prevedem o creştere de 1,5 - 2 la sută, a mai spus, miercuri, premierul Ungureanu.

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:22

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă

Social-democraţii susţin că reforma urmăreşte reducerea echeltuielilor administrative, creşterea capacităţii primăriilor de a...

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:18

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice

Cele două formaţiuni îl acuză pe preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, numit de PSD, că ar intenţiona să preia controlul asupra...

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:42

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București

Lidera executivului comunitar va discuta cu şeful statului român despre apărarea şi securitatea europeană, cu accent pe...

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:34

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR

La Senat, cabinetul Niculescu se confruntă cu prima sa moţiune simplă depusă de AUR, care îl vizează pe ministrul Finanţelor,...

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR