Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, a murit la Balmoral, la vârsta de 96 de ani, după ce a domnit 70 de ani, transmite BBC.

Familia ei s-a adunat la moșia ei din Scoția, după ce îngrijorările au crescut cu privire la sănătatea ei. Regina a preluat conducerea în 1952.

Odată cu moartea ei, fiul ei cel mare, Charles, fostul Prinț de Wales, va prelua conducerea.

Regina Elisabeta a II-a este şeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi este regina a cincisprezece state suverane, cunoscute sub numele de Commonwealth.

Regina deschide sesiunile Parlamentului Britanic, este comandantul suprem al forţelor armate, îl desemnează pe primul ministru, pe ceilalţi miniştri, pe arhiepiscopi şi episcopi. În realitate însă, aproape toate atribuţiile formale ale monarhiei britanice sunt transferate guvernului şi parlamentului. Începând cu Magna Charta Libertatum – primul document care stabilea principiile funcţionării regatului inclusiv ale guvernării - , de la semnarea căreia s-au împlinit mai bine de 800 de ani, monarhul britanic a avut tot mai puţine atribuţii.



* * * * *



Elizabeth Alexandra Mary de Winsdor s-a născut la 21 aprilie 1926, pe strada Bruton nr. 17 din la Londra, fiind fiica prinţului Albert, duce de York, viitorul rege George al VI-lea şi a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York.

În 17 iulie 1917, Regele George al V-lea a schimbat, printr-o proclamaţie regală, numele german al dinastiei Saxa-Coburg şi Gotha cu cel de Windsor, în contextul Primului Război Mondial.

Prinţesa Elisabeta, la fel ca sora sa mai mică, prinţesa Margareta (1930-2002), au studiat acasă, sub supravegherea Reginei Mamă (1900-2002) şi a guvernantei, printre materiile studiate aflându-se limba franceză, matematica, istoria, noţiuni de dans, muzică şi artă, echitaţie. Viitoarea regină Elisabeta nu a fost niciodată la şcoală.

În anul 1936, după moartea suveranului George al V-lea, bunicul său, şi după abdicarea fratelui său, Eduard al VIII-lea, ducele Albert de York a fost proclamat rege, sub numele de George al VI-lea. După ce tatăl său a urcat pe tron, prinţesa Elisabeta a devenit moştenitoare a tronului, având titlul de Alteţa Sa Regală Prinţesa Elisabeta.

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, cele două prinţese au fost trimise la Castelul Windsor, de unde viitoarea regină va susţine primul său discurs, difuzat radiofonic, cu un mesaj de încurajare pentru copiii britanici.

A fost numită colonel, şef al Gărzii de Grenadieri, iar în 1942 avea prima apariţie publică oficială, inspectând trupele.

La vârsta de 18 ani, în 1944, Elisabeta primit în dar primul câine corgi, pe nume Susan. Susan a murit pe 26 ianuarie 1959. Impresionată de această rasă, regina a avut peste 30 de căţei Corgi de-a lungul anilor.

În anul 1945, prinţesa Elisabeta s-a alăturat Serviciului voluntar Teritorial Auxiliar, învăţând să devină un bun şofer şi mecanic.

S-a aflat apoi alături de populaţia care sărbătorea Ziua Victoriei (8 mai 1945), care a marcat încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

A urmat întâlnirea cu Philip Mountbatten, fiul prinţului Andrew al Greciei şi stră-strănepot al reginei Victoria, cei doi devenind, mai târziu, îndrăgostiţi.

La 20 noiembrie 1947, avea loc căsătoria cu prinţul Philip Mountbatten, devenit, de aici înainte, duce de Edinburgh.

Tortul de nuntă a uimit prin dimeniunile sale neaşteptate: patru etaje și o înălțime de 2,74 de metri.

Cuplul va avea patru copii: prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului (14 noiembrie 1948), prinţesa Anne (1950), prinţul Andrew (1960) şi prinţul Edward (1964).

Elisabeta a aflat că va deveni regină pe când se afla într‑un copac, un arbore spectaculos, un smochin uriaș din Kenya, în jurul căruia a fost amenajat Treetops Lodge, nu departe de reședința de la Sagana Lodge, în care era cazată prințesa moștenitoare când a fost informată de decesul tatălui ei, în dimineața zilei de 6 februarie 1952.

Premierul britanic de la acea vreme, Winston Churchill a declarat, în Parlament, despre ceremonia înmormântării, că: „Nu ar fi potrivit ca întreaga ceremonie să fie televizată. Nu ar trebui să fie prezentată întregii lumi ca și cum ar fi o piesă de teatru”.

După moartea Regelui George al VI-lea, Elisabeta este proclamată suverană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a.

În discursul de acceptare, rostit la 8 februarie 1952, în fața membrilor Consiliului privat întrunit la Palatul St. James, suverana spunea: „Inima mea este atât de plină de emoții, încât nu vă pot spune altceva în acest moment decât că voi munci fără răgaz, așa cum a făcut tatăl meu de‑a lungul domniei sale, să susțin un sistem constituțional de guvernare și să contribui la creșterea fericirii și bunăstării popoarelor mele, răspândite în aproape toată lumea. Știu că, în determinarea mea de a urma luminosul său exemplu de slujire și devotament, voi găsi inspirație în loialitatea și afecțiunea tuturor celor cărora am fost chemată să le devin regină, precum și în sfaturile parlamentarilor lor aleși. Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să mă achit cu demnitate de această grea sarcină care îmi revine atât de timpuriu în viața mea.”

La 2 iunie 1953, avea loc încoronarea oficială, la Westminster Abbey, întreaga ceremonie fiind difuzată la radio şi TV.

Cuplul regal îşi va stabili reşedinţa principală la Palatul Buckingham din Londra.

Între anii 1950 şi 1960, unele posesiuni ale Regatului şi-au declarat independenţa, Imperiul Britanic devenind Commonwealth.

În anul 1953, Regina şi soţul său au plecat într-un turneu care a durat şase luni, în care au vizitat 13 ţări, fiind primul monarh care a vizitat Australia şi Noua Zeelandă. În anul 1957, a urmat o vizită de stat în SUA, în cadrul căreia s-a adresat Adunării Generale a ONU, în numele Commonwealth-ului, apoi Elisabeta a devenit primul monarh care a deschis o sesiune parlamentară, anume cea a Parlamentului canadian.

Una dintre cele mai mari tragedii care a avut loc în cele șapte decenii de domnie a Reginei Elisabeta a fost „dezastrul de la Aberfan”, din Țara Galilor, în 21 octombrie 1966. Atunci, 144 de persoane, 116 copii și 28 de adulți, au murit după ce o avalanșă de cărbune care se desprinsese de pe un munte îmbibat de ploaie a acoperit o parte din orașul galez. Regina a fost criticată pentru că a a vizitat localitatea abia după opt zile, o decizie despre care a spus ulterior că o regretă.

În anul 1973, a participat la Conferinţa Commonwealth-ului de la Ottawa, Canada, în 1976, a călătorit în Statele Unite ale Americii şi a deschis Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal.

În timpul domniei sale, Marea Britanie a avut pentru prima oară în funcția de premier o femeie, am numit-o aici pe „Doamna de Fier”, Margaret Thatcher, aflată în această demnitate între 4 mai 1979 şi 28 noiembrie 1990. Citiți mai mult pe site-ul RADOR