Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Reacţii referitoare la proiectul de modificare a legilor justiţiei

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită retrimiterea la Ministerul Justiţiei a proiectului de modificare a legislaţiei în domeniu.

Reacţii referitoare la proiectul de modificare a legilor justiţiei

Articol de Radiojurnal, 26 Octombrie 2017, 11:42

ÎCCJ solicită preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi comisiei speciale să retrimită Ministerului Justiţiei proiectul de modificare a legislaţiei în domeniu, pentru finalizarea procedurii legale pe care şi-a asumat-o ca iniţiator.

Preşedinta instanţei supreme, Cristina Tarcea, explică într-un comunicat că statutul magistratului, organizarea şi funcţionarea instanţelor, precum şi a CCM presupun analize şi studii de impact care nu au fost făcute până în prezent şi care, potrivit legii, nu se pot realiza decât prin ministerele de resort.

Întregul parcurs al propunerilor de modificare a celor trei legi adoptate în anul 2004 demonstrează că nu a existat transparenţă, cooperare şi dialog interinstituţional şi că nu au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează mecanismul de elaborare şi adoptare a actelor normative, se mai arată în comunicat.

Ieri, ministrul Tudorel Toader a prezentat în Parlament proiectul de modificare a legilor justiţiei, dar instanţa supremă consideră că din acea declaraţie publică nu rezultă în ce calitate şi în baza cărei proceduri ministrul va înainta propunerile sale comisiei parlamentare speciale.

"Ori de câte ori ne gândim să modificăm o legislaţie, să schimbăm mai ales legile justiţiei, este necesar să avem un dialog sincer cu profesioniştii domeniului, cu magistraţii", spune azi şi procurorul general, Augustin Lazăr, adăugând că nimănui nu îi foloseşte o justiţie care să fie suspectată de control.

"Cu toţii avem nevoie de o justiţie independentă care să aibă încrederea oamenilor, inclusiv a celor care lucrează în acest domeniu", a susţinut Lazăr.

El a insistat şi pe nevoia studiilor de impact pentru fiecare modificare legislativă, cu referire la recenta lege a recursului compensatoriu care acordă scutiri parţiale de pedeapsă celor care execută detenţie în condiţii improprii.

Întrebat azi, la sediul CSM, şi despre introducerea unui prag pentru abuzul în serviciu, Augstin Lazăr a declarat că Ministerul Public pe care îl conduce este o instituţie serioasă, care a făcut studii serioase, din care a reieşit că nu este nevoie de nici un prag valoric pentru constatarea unei astfel de infracţiuni.

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:22

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului

Alianţa pentru Unirea Românilor i-a reproşat ministrului de resort Alexandru Nazare prezentarea selectivă a situaţiei...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:17

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul Luca Niculescu a cerut miniştrilor săi să prezinte o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Scopul...

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV