Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Raed Arafat: Căutăm soluţii pentru aducerea în ţară a medicamentelor ieftine

Noul ministru al sănătăţii, Raed Arafat, a anunţat că va căuta soluţii pentru aducerea în ţară a medicamentelor ieftine, dar foarte solicitate.

Raed Arafat: Căutăm soluţii pentru aducerea în ţară a medicamentelor ieftine

Articol de Alina Dobrinescu, 08 Noiembrie 2012, 13:00

Raed Arafat a explicat, joi, că spitalele vor putea să organizeze propriile licitaţii pentru aducerea în ţară a medicamentelor care sunt foarte solicitate, dar nu se găsesc în farmaciile din România.

"Acest ordin este în dezbatere publică şi dacă vom vedea că realizarea este dificilă atunci vom modifica proiectul de ordin, astfel încât să ne concentrăm pe licitaţie la nivelul Unifarmului", a spus Raed Arafat.

Ministrul Sănătăţii a ţinut să precizeze că fostul ministru al Sănătăţii Vasile Cepoi a întocmit o listă a medicamentelor la risc de a nu mai exista pe piaţa din România.

"Lista medicamentelor foarte ieftine la risc de a nu mai exista pe piaţa din România sau care deja nu se mai aduc se regăseşte şi în proiectul de ordin postat pe site-ul MS. Noi am încercat să identificăm aceste medicamente, vorbesc despre medicamente care nu mai există pe piaţa românească sau la care există riscul de a dispărea de pe piaţă", a mai spus Arafat.

Raed Arafat: Aceste medicamente sunt prea ieftine şi nu există interes comercial

Totodată, ministrul a adăugat că aceste medicamente sunt prea ieftine şi nu există interes comercial, fie unele chiar nu se mai fabrică.

"Spitalele întârzie foarte mult să facă licitaţii pentru aceste medicamente. De aceea ne gândim să facem licitaţii naţionale pentru aceste produse. Una dintre soluţii ar fi ca Unifarmul, compania care aduce în ţară medicamente pentru nevoi speciale să facă licitaţii pentru toate nevoile care există la nivel naţional vizând aceste medicamente astfel încât să se aducă o cantitate mai mare şi să devină mai atractative pentru cei care le comercializează", a mai spus ministrul sănătăţii.

El a spus că şi până acum licitaţiile pentru aceste medicamente erau asigurate la nivelul spitalului, dar fiind vorba de cantităţi foarte mici acestea nu le puteau achiziţiona.

"Chiar dacă proiectul de ordin care prevede obligativitatea spitalelor de a-şi achiziţiona singure propriile medicamente ieftine este pe site-ul ministerului în dezbatere publică, vom analiza dacă este mai bine ca situaţia să rămână aşa cum este sau să concentrăm licitaţia la nvelul Unifarmului care poate să aducă dintr-o dată o cantitate mai mare", a mai spus ministrul.

Potrivit unui proiect de ordin postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, spitalele vor fi obligate să organizeze, în termen de zece zile lucrătoare de la intrarea in vigoare a unui ordin al Ministerului Sănătăţii, procedurile de achiziţii publice pentru medicamentele cu risc crescut de discontinuitate în aprovizionare, se arată în proiectul actului normativ.

Vaccinul antirabic şi medicamentele pentru bolnavii de cancer, pe lista medicamentelor solicitate

Proiectul de ordin, lansat în dezbatere publică miercuri, prevede o listă cu o sută de medicamente cu risc crescut de discontinuitate în aprovizionare de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate pe perioada spitalizării. Printre medicamentele de pe listă se află cele pentru bolnavii de cancer, antibiotice şi vaccinul rabic.

"Este vorba, practic, despre acele medicamente necesare pacienţilor care sunt ieftine şi, din acest motiv, nu mai sunt aduse de către distribuitori sau sunt cu risc ridicat de a nu mai fi aduse", a explicat noul ministru al sănătăţii, dr. Raed Arafat.

Lista cu medicamentele cu risc crescut de discontinuitate în aprovizionarea spitalelor va fi actualizată semestrial, prin modificarea/completarea acesteia sau ori de câte ori condiţiile de modificare/completare o impun, pe baza propunerilor comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, cu avizul unităţii de evaluare a tehnologiilor medicale şi a Direcţiei Farmaceutice şi a Dispozitivelor Medicale, aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, se arată în proiect.

Pentru cele o sută de medicamentele menţionate, ca urmare a procedurilor de achiziţii publice derulate în condiţiile legii, spitalele vor încheia acorduri-cadru pe o perioadă de maximum trei ani şi respectiv contracte subsecvente, potrivit legii, se mai precizează în proiect.

Proiectul de ordin al Ministerului Sănătăţii se va afla în dezbatere publică până la 7 decembrie.

20 aprilie: PSD va decide dacă rămâne la guvernare cu Ilie Bolojan ca premier
Știri 08 Aprilie 2026, 08:13

20 aprilie: PSD va decide dacă rămâne la guvernare cu Ilie Bolojan ca premier

La data de 20 aprilie, PSD va decide dacă va rămâne la guvernare cu Ilie Bolojan ca premier.

20 aprilie: PSD va decide dacă rămâne la guvernare cu Ilie Bolojan ca premier
Proiectul care va interzice cumulul pensiei cu salariul la stat, pe masa guvernului
Știri 06 Aprilie 2026, 13:09

Proiectul care va interzice cumulul pensiei cu salariul la stat, pe masa guvernului

Proiectul prin care se interzice cumulul pensiei cu salariul este un proiect mai vechi al premierului Ilie Bolojan, aflat pe...

Proiectul care va interzice cumulul pensiei cu salariul la stat, pe masa guvernului
România obţine penultimul aviz favorabil pentru aderarea la OCDE
Știri 03 Aprilie 2026, 10:58

România obţine penultimul aviz favorabil pentru aderarea la OCDE

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat adoptarea avizului formal de către Comitetul pentru Investiţii în procesul de...

România obţine penultimul aviz favorabil pentru aderarea la OCDE
Acciza la motorină va fi redusă cu 30 de bani pe litru
Știri 03 Aprilie 2026, 10:50

Acciza la motorină va fi redusă cu 30 de bani pe litru

Varianta decisă de premierul Ilie Bolojan, împreună cu vicepremierii Marian Neacşu şi Tánczos Barna, miniştrii finanţelor,...

Acciza la motorină va fi redusă cu 30 de bani pe litru
Sorin Grindeanu, noi critici la adresa guvernului
Știri 31 Martie 2026, 18:39

Sorin Grindeanu, noi critici la adresa guvernului

Sorin Grindeanu acuză Guvernul Bolojan de cinism motivând că întârzie adoptarea măsurilor de atenuare a creșterii prețurilor...

Sorin Grindeanu, noi critici la adresa guvernului
Guvernul a instituit oficial situaţie de criză pe piaţa carburanţilor
Știri 30 Martie 2026, 08:31

Guvernul a instituit oficial situaţie de criză pe piaţa carburanţilor

Premierul Ilie Bolojan a precizat că guvernul înclină spre o diminuare a accizei, întrucât pe partea de TVA, ţara noastră...

Guvernul a instituit oficial situaţie de criză pe piaţa carburanţilor
Senat: Moțiune simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu
Știri 30 Martie 2026, 08:21

Senat: Moțiune simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu

Documentul depus la Senat de grupul parlamentar PACE - Întâi România critică activitatea ministrului mediului, Diana Buzoianu.

Senat: Moțiune simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu
Ordonanța de urgență privind criza carburanților, pe masa guvernului
Știri 26 Martie 2026, 11:56

Ordonanța de urgență privind criza carburanților, pe masa guvernului

Guvernul discută proiectul de ordonanţă de urgenţă care va pregăti intervenţia pe piaţa carburanţilor şi va asigura...

Ordonanța de urgență privind criza carburanților, pe masa guvernului