Semnatarii cereau, acum 21 de ani, printre altele, excluderea din viaţa publică a foştilor lideri comunişti, iar lucrurile au rămas doar la stadiul de dorinţă, în România neputându-se vorbi de o lustraţie reală.

Mai mult chiar, o lege în această chestiune a fost declarată anul trecut ca fiind neconstituţională, iar un recent sondaj de opinie arată că subiectul nu ar mai fi de interes pentru o bună parte dintre români.

La 21 de ani de la Proclamaţia de la Timişoara, rămâne neîmplinit punctul opt.

"Propunem ca legea electorală să interzică, pentru primele trei legislaturi consecutive, dreptul la candidatură pe orice listă a foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de securitate" - susţineau semnatarii proclamaţiei.

Acest punct a devenit, în dezbaterea publică, aşa-zisa Lege a lustraţiei.

După îndelungi dezbateri, legea a trecut de Parlament, dar a fost declarată anul trecut a fi împotriva legii fundamentale de către Curtea Constituţională, pe motiv că ar încălca dreptul de a fi ales.

Unul dintre iniţiatorii proclamaţiei, Florian Mihalcea, spune că, şi în acest context, lustraţia are încă sens pentru că victimele regimului comunist nu au văzut încă dreptatea, iar criminalii regimului ocupă încă poziţii-cheie în sfera politică şi economică.

"Are sens să mergem până la capăt şi, în ceea ce priveşte efectele, am fost uimit să constat, chiar dacă au trecut 21 de ani, cât de mulţi foşti securişti sau informatori se află în continuare în parlament, se află în continuare în poziţii-cheie şi modul în care s-au mişcat lucrurile în România se datorează şi acestui aspect, pentru că mulţi sunt şantajabili, pentru că mulţi au dosare care se aşteaptă din orice moment să se iasă la iveală şi atunci nu mai pot să fie verticali", a declarat Florian Mihalcea.

Instanţele de justiţie din România încă mai dau verdicte de colaborare cu Securitatea.

Chiar joi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat o decizie irevocabilă în cazul vicepreşedintelui Senatului, Dan Voiculescu.

Preşedintele de onoare al Partidului Conservator declara că este un verdict incorect, care reflectă presiunile exercitate asupra magistraţilor.

Istoricul Marius Oprea crede că însă că problema ţine de fiecare partid în parte şi că acestea ar putea avea de pierdut dacă nu dau dovadă că susţin lustraţia.

"Este uşor de impus o asemenea măsură pentru că, deocamdată, putem constata un lucru cu certitudine: nu există voinţă politică pentru aşa ceva. Dar, pe de altă parte, în momentul în care asemenea măsuri sunt supuse spre dezbatere parlamentară, presiunea publică asupra aleşilor poate fi destul de mare, pentru că cine votează împotriva unor asemenea măsuri se autoincriminează", a susţinut Marius Oprea.

El mai susţine că nu este niciodată prea târziu pentru adevăr şi pentru a se face curat în societatea românească.

Chiar dacă Legea lustraţiei nu a trecut de testul Curţii Constituţionale, Marius Oprea crede că există metode de a opri accesul la funcţii publice al foştilor activişti de partid şi al foştilor colaboratori cu Securitatea.

Proclamaţia de la Timişoara este un document programator adoptat la Timişoara în data de 12 martie 1990.

A fost redactat în urma manifestaţiei populare din Piaţa Operei începută cu o zi înainte.

George Şerban, mai târziu deputat PNŢCD de Timiş, iniţiatorul Proclamaţiei de la Timişoara şi al declarării zilei de 16 decembrie ca zi naţională de luptă împotriva totalitarismului, a fost inspirat în demersuul său de colaboratoarea sa, Alexandra Indrieş.

Cea mai bine cunoscută cerere a documentului este punctul 8, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securităţii să nu aibă dreptul de a lucra în funcţii publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcţia de preşedinte.