Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Preşedintele Traian Băsescu, vizită în Serbia

Preşedintele României are progrmate întrevederi cu preşedintele Serbiei, dar şi o vizită în Valea Timocului.

Preşedintele Traian Băsescu, vizită în Serbia

Articol de Luminiţa Apostolescu, 01 Noiembrie 2011, 11:44

Traian Băsescu a început, marţi, o vizită în cadrul căreia vor fi abordate subiecte de interes pentru colaborarea politică şi economică, dar şi cu privire la drepturile minorităţilor.

Preşedintele Traian Băsescu a avut o rundă de convorbiri tete-a-tete cu omologul său sârb, Boris Tadic, discuţii la care presa nu a avut acces.

Din delegaţia care-l însoţeşte pe preşedintele României fac parte şi doi miniştri, cel al afecerilor externe, Teodor Baconschi şi cel al economiei, Ion Ariton.

Astfel, pe lângă componenta politică, vizita va avea şi o latură economică.

Sunt avute în vedere mai multe proiecte, cum ar fi construirea unei noi linii electrice de interconexiune sau interconectarea sistemului de transport al gazelor naturale.

Este posibil să se mai discute despre perspectiva europeană a Serbiei, precum şi despre protecţia minorităţilor.

În cadrul discuţiilor din capitala Serbiei, preşedintele Traian Băsescu va reitera, probabil, poziţia României pe subiectul Kosovo şi anume aceea că recunoaşterea independenţei declarate a acestui stat nu se va materializa, până cand nu se va ajunge la o înţelegere între autorităţile de la Belgrad şi cele de la Pristina.

Traian Băsescu va merge şi la românii din Valea Timocului

Potrivit trimisului Radio România Actualităţi, Oana Bâlă, şeful statului se va deplasa şi în Valea Timocului, unde se va întâlni cu autorităţile locale din Negotin, cu membri ai comunităţii etnicilor români din Valea Timocului, precum şi cu reprezentanţii Parohiei Ortodoxe Române din Malainiţa.

Preşedintele Băsescu a mai fost la Belgrad în ianuarie 2008, când s-a întâlnit cu preşedintele Serbiei, iar în august 2009 a vizitat Valea Timocului.

A fost o vizită privată, despre care preşedintele Băsescu a spus că a fost posibilă datorită nivelului ridicat de încredere dintre el şi preşedintele Tadić.

Călin Georgescu se află în Arestul Poliţiei Capitalei. Are propunere de arestare preventivă
Știri 22 Septembrie 2026, 10:09

Călin Georgescu se află în Arestul Poliţiei Capitalei. Are propunere de arestare preventivă

El este reţinut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT într-un dosar de înşelăciune şi apartenenţă la un grup infracţional...

Călin Georgescu se află în Arestul Poliţiei Capitalei. Are propunere de arestare preventivă
Negocieri dificile pentru formarea unei majorităţi stabile
Știri 22 Septembrie 2026, 10:01

Negocieri dificile pentru formarea unei majorităţi stabile

Liberalii spun că programul de guvernare al premierului desemnat Siegfried Mureşan ar putea fi prezentat chiar luni.

Negocieri dificile pentru formarea unei majorităţi stabile
PSD nu va vota un guvern condus de Siegfried Mureşan
Știri 21 Septembrie 2026, 15:20

PSD nu va vota un guvern condus de Siegfried Mureşan

PSD nu va vota un guvern condus de Siegfried Mureşan, a anunţat liderul partidului, Sorin Grindeanu.

PSD nu va vota un guvern condus de Siegfried Mureşan
Procurorii DIICOT au descins la casa fostului candidat la alegeri, Călin Georgescu
Știri 21 Septembrie 2026, 08:27

Procurorii DIICOT au descins la casa fostului candidat la alegeri, Călin Georgescu

Călin Georgescu a fost ridicat astăzi din trafic din Otopeni de procurorii DIICOT şi de poliţişti şi dus la locuinţa sa din...

Procurorii DIICOT au descins la casa fostului candidat la alegeri, Călin Georgescu
PSD își stabilește poziția faţă de desemnarea lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Știri 21 Septembrie 2026, 08:15

PSD își stabilește poziția faţă de desemnarea lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier

Conducerea PSD se va întruni pentru a decide cum se va poziţiona oficial faţă de desemnarea lui Siegfried Mureşan pentru...

PSD își stabilește poziția faţă de desemnarea lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Premierul desemnat începe demersurile pentru formarea unui nou cabinet
Știri 21 Septembrie 2026, 08:08

Premierul desemnat începe demersurile pentru formarea unui nou cabinet

În 10 zile, Siegfried Mureşan va trebui să pregătească programul de guvernare şi să decidă componenţa cabinetului, iar în...

Premierul desemnat începe demersurile pentru formarea unui nou cabinet
Preşedintele Nicuşor Dan conduce delegaţia României la Adunarea Generală a ONU
Știri 21 Septembrie 2026, 08:07

Preşedintele Nicuşor Dan conduce delegaţia României la Adunarea Generală a ONU

Şeful statului va susţine miercuri intervenţia naţională în plenul Adunării Generale, în cadrul căreia va sublinia...

Preşedintele Nicuşor Dan conduce delegaţia României la Adunarea Generală a ONU
Siegfried Mureşan are nevoie de 233 de voturi pentru programul şi lista cabinetului
Știri 18 Septembrie 2026, 10:13

Siegfried Mureşan are nevoie de 233 de voturi pentru programul şi lista cabinetului

Cele trei partide care l-au propus pentru această funcţie, PNL, USR şi UDMR, au împreună doar 170 de voturi.

Siegfried Mureşan are nevoie de 233 de voturi pentru programul şi lista cabinetului