Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Preşedintele sesizează CCR în legătură cu numirea conducerii ANCOM

Preşedintele Iohannis a trimis CCR o sesizare asupra legii care prevede că preşedintele şi vicepreşedinţii ANCOM vor fi numiţi de către plenul reunit al celor două Camere, cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor prezenţi.

Preşedintele sesizează CCR în legătură cu numirea conducerii ANCOM

Articol de Radiojurnal, 15 Ianuarie 2018, 16:06

Preşedintele Klaus Iohannis solicită control de constituţionalitate modificărilor aduse modului de numire a conducerii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii - ANCOM.

Controlul exclusiv al Parlamentului, fără contrapondere din partea altei autorităţi publice, este de natură să afecteze independenţa ANCOM, susţine şeful statului în sesizarea făcută la CCR.

În prezent, conducerea Autorităţii este numită de Parlament, la propunerea Guvernului - modificare operată de Legislativ asupra articolului care prevedea că numirea era făcută de preşedintele României, la propunerea Executivului, aşa cum cerea chiar o directivă europeană.

Şeful statului apreciază că este încălcată astfel Legea fundamentală.

Preşedintele Klaus Iohannis mai reclamă la CCR lipsa situaţiei extraordinare şi urgenţa reglementării, precum şi încălcarea principiului bicameralismului.

PSD decide mandatul pentru discuțiile din coaliție
Știri 09 Martie 2026, 10:04

PSD decide mandatul pentru discuțiile din coaliție

Conducerea PSD se reuneşte pentru a decide cu ce mandat se va prezenta la discuţiile din coaliţie în privinţa proiectului...

PSD decide mandatul pentru discuțiile din coaliție
România şi Polonia şi-au reconfirmat parteneriatul strategic la cel mai înalt nivel
Știri 06 Martie 2026, 09:02

România şi Polonia şi-au reconfirmat parteneriatul strategic la cel mai înalt nivel

Preşedintele Nicuşor Dan şi omologul său polonez, Karol Nawrocki, au subliniat că ambele state au o viziune comună în cadrul...

România şi Polonia şi-au reconfirmat parteneriatul strategic la cel mai înalt nivel
Guvernul a aprobat reorganizarea Romsilva. Se reduce numărul direcțiilor silvice
Știri 06 Martie 2026, 08:54

Guvernul a aprobat reorganizarea Romsilva. Se reduce numărul direcțiilor silvice

Guvernul a aprobat reorganizarea Romsilva, reducându-se astfel numărul direcţiilor silvice de la 41 la 19.

Guvernul a aprobat reorganizarea Romsilva. Se reduce numărul direcțiilor silvice
Blocaj în coaliție pe forma finală a bugetului
Știri 05 Martie 2026, 10:32

Blocaj în coaliție pe forma finală a bugetului

Liderii coaliţiei guvernamentale nu au căzut de acord asupra formei finale a bugetului pe 2026, aşa că, de-abia săptămâna...

Blocaj în coaliție pe forma finală a bugetului
Agenda vizitei președintelui Nicuşor Dan în Polonia
Știri 05 Martie 2026, 10:29

Agenda vizitei președintelui Nicuşor Dan în Polonia

Avansarea parteneriatului strategic dintre România şi Republica Polonă, precum şi o mai bună cooperare la nivel european şi...

Agenda vizitei președintelui Nicuşor Dan în Polonia
Moţiunea simplă la adresa ministrul Culturii, Demeter András, respinsă
Știri 03 Martie 2026, 10:25

Moţiunea simplă la adresa ministrul Culturii, Demeter András, respinsă

Senatul a respins moțiunea simplă, inițiată de opoziție, la adresa ministrului Culturii, Demeter András.

Moţiunea simplă la adresa ministrul Culturii, Demeter András, respinsă
Rectorul Mihai Dimian, desemnat pentru funcţia de ministru al educaţiei
Știri 03 Martie 2026, 10:19

Rectorul Mihai Dimian, desemnat pentru funcţia de ministru al educaţiei

Propunerea premierului a fost validată de Biroul Politic Naţional al PNL, partid care îl susţine pe Mihai Dimian ca independent.

Rectorul Mihai Dimian, desemnat pentru funcţia de ministru al educaţiei
PNL cere PSD să renunțe la declarațiile care afectează stabilitatea coaliției
Știri 02 Martie 2026, 15:01

PNL cere PSD să renunțe la declarațiile care afectează stabilitatea coaliției

Liberalii consideră că partidele aflate la guvernare trebuie să demonstreze maturitate şi responsabilitate faţă de interesele...

PNL cere PSD să renunțe la declarațiile care afectează stabilitatea coaliției