Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Preşedintele Senatului are încredere în Curtea Constituţională

Preşedintele Senatului, Mircea Geoanã, şi-a exprimat, luni, convingerea cã judecãtorii de la Curtea Constituţionalã vor judeca imparţial contestaţia PSD privind pachetul de legi pe care Executivul şi-a asumat rãspunderea în Parlament.

Preşedintele Senatului are încredere în Curtea Constituţională

Articol de Simona Mihăescu, 21 Iunie 2010, 13:38

"Sunt elemente vãdite de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte situaţia pensiilor. Şi la salarii sunt probleme. M-am uitat puţin pe sesizarea fãcutã de PSD, am dat şi eu un punct de vedere ca preşedinte al Senatului cãtre CCR, cel puţin pe tãierea pensiilor, elementul de retroactivitate, în opinia mea, este evident neconstituţional'', a spus Geoanã.



Mircea Geoană este de părere că " ceea ce vor decide judecãtorii CC reprezintã dreptul lor suveran". Preşedintele Senatului atrage atenţia însã cã judecătorii trebuie ''sã uite cine i-a numit şi în ce condiţii au ajuns în acest înalt for.




Mircea Geoană:"Sunt convins cã vor încerca sã judece imparţial, pentru cã în clipa în care ajungi acolo, trebuie sã uiţi cine te-a numit şi în ce condiţii".

Partidul Social Democrat a depus, pe 16 iunie, la Curtea Constituţionalã, contestaţia privind pachetul de legi pe care Executivul şi-a asumat rãspunderea în Parlament.

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:22

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului

Alianţa pentru Unirea Românilor i-a reproşat ministrului de resort Alexandru Nazare prezentarea selectivă a situaţiei...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:17

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul Luca Niculescu a cerut miniştrilor săi să prezinte o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Scopul...

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV