Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Preşedintele doreşte să se adreseze Parlamentului

Potrivit comunicatului Preşedinţiei României, preşedintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului în care îşi exprimă dorinţa de a adresa un mesaj Parlamentului.

 Preşedintele doreşte să se adreseze Parlamentului

Articol de Simona Mihăescu, 24 Februarie 2012, 17:06

Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis vineri, 24 februarie a.c., o scrisoare preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Alma Anastase.

"În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituţia României, doresc să adresez Parlamentului un mesaj cu privire la probleme de politică internă.

Vă propun ca data prezentării mesajului să fie data de 7 martie 2012, la o oră pe care să o stabiliţi dumneavoastră, în funcţie şi de programul celor două Camere ale Parlamentului", se scrie în comunicatul de presă.

Recent, preşedintele a organizat consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare, iar una din teme a vizat funcţionarea Parlamentului, în condiţiile în care deputaţii şi senatorii USL au decis să boicoteze lucrările în plen şi în comisii.

După consultări, preşedintele Băsescu a declarat că, analizând programul de guvernare şi cele 15 puncte din discursul liderului PSD, Victor Ponta, a constatat că şapte puncte coincid, ceea ce poate însemna că există o bază solidă de discuţie pentru eventuala revenire a opoziţiei în Parlament.

USL nu participă la discurs

Întrebat dacă Opoziţia va fi prezentă la discursul preşedintelui Traian Băsescu în Parlamentul României, copreşedintele USL, Crin Antonescu a răspuns la Antena 3 că "Nu".

Liderul liberal a amintit că Opoziţia se află într-un "act de protest pasiv" şi a acuzat puterea că a declanşat o "campanie de defăimare" a acţiunilor USL.

Crin Antonescu a mai spus că preşedintele "Băsescu va discuta cu oamenii săi, cu guvernul său", subliniind că acesta a "ratat" momentul să discute cu Opoziţia.

Protest neautorizat la București
Știri 15 Noiembrie 2026, 09:55

Protest neautorizat la București

Mitingul s-a desfăşurat fără incidente majore, iar spre final mai mulţi participanţi s-au deplasat spre Arestul Central...

Protest neautorizat la București
Începe Forumul "Europa - Identitate, Viziune, Educaţie", organizat de AUR  la Parlament
Știri 13 Noiembrie 2026, 15:35

Începe Forumul "Europa - Identitate, Viziune, Educaţie", organizat de AUR la Parlament

Evenimentul include conferinţe, dezbateri şi mese rotunde pe subiecte de actualitate, de la viitorul continentului şi...

Începe Forumul "Europa - Identitate, Viziune, Educaţie", organizat de AUR la Parlament
Polemica dintre George Simion și Ciprian Ciucu, pe tema mitingului anunțat în București, continuă
Știri 13 Noiembrie 2026, 14:36

Polemica dintre George Simion și Ciprian Ciucu, pe tema mitingului anunțat în București, continuă

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că aprobarea mitingului AUR nu ţine de primar, ci de specialiştii care evaluează...

Polemica dintre George Simion și Ciprian Ciucu, pe tema mitingului anunțat în București, continuă
Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:22

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului

Alianţa pentru Unirea Românilor i-a reproşat ministrului de resort Alexandru Nazare prezentarea selectivă a situaţiei...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:17

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul Luca Niculescu a cerut miniştrilor săi să prezinte o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Scopul...

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României