Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Preşedintele Coaliţiei pentru Dezvoltarea României anticipează o criză economică

Noile măsuri pe care guvernul intenţionează să le adopte în perioada următoare, în baza noului program de guvernare, vor împinge România spre o criză economică, anticipează mediul de afaceri.

Preşedintele Coaliţiei pentru Dezvoltarea României anticipează o criză economică

Articol de Radiojurnal, 30 Iunie 2017, 12:52

Preşedintele Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, Florin Pogonaru, susţine că, în paralel cu creşterea salariilor, trebuiau prevăzute şi investiţii.

"De la a ne simţi ca o ţară care tocmai creştea, era campionul Europei, am ajuns să dăm imaginea unei ţări intrate în panică şi care încearcă să evite o criză a colectării şi a deficitului bugetar. Nu suntem împotriva creşterii salariilor, trebuie să fim, însă, raţionali, să vedem când facem aceste creşteri de salarii, să avem şi măsuri de investiţii în paralel. Până la urmă, această creştere de consum datorită creşterii salariilor se duce în produs românesc sau nu cumva se duce în produs străin? Acelaşi lucru şi pentru salariul minim, la nivel de Bucureşti, este suportabil, dar ce te faci cu regiunile subdezvoltate ale României în care firmele se chinuiesc să plătească salariul minim. Practic, le pustieşti economic", consideră Pogonaru.

Grupul minorităţilor, sprijin ferm pentru un guvern condus de Luca Niculescu
Știri 12 Octombrie 2026, 17:09

Grupul minorităţilor, sprijin ferm pentru un guvern condus de Luca Niculescu

Liderul grupului, deputatul Varujan Pambuccian, consideră că premierul desemnat este un candidat cu şanse reale.

Grupul minorităţilor, sprijin ferm pentru un guvern condus de Luca Niculescu
Premierul desemnat reia negocierile politice pentru formarea viitorului cabinet
Știri 12 Octombrie 2026, 08:45

Premierul desemnat reia negocierile politice pentru formarea viitorului cabinet

Premierul desemnat, Luca Niculescu, reia negocierile politice pentru formarea viitorului cabinet şi va discuta astăzi cu USR,...

Premierul desemnat reia negocierile politice pentru formarea viitorului cabinet
Luca Niculescu: Scopul meu este crearea unui guvern competent, care să aibă o majoritate
Știri 08 Octombrie 2026, 18:47

Luca Niculescu: Scopul meu este crearea unui guvern competent, care să aibă o majoritate

Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu conducerile PSD, PNL şi UDMR şi, în ciuda faptului că există încă poziţii divergente,...

Luca Niculescu: Scopul meu este crearea unui guvern competent, care să aibă o majoritate
Sorin Grindeanu: Apelul meu se îndreaptă către partide, să lase orgoliile politice
Știri 08 Octombrie 2026, 14:12

Sorin Grindeanu: Apelul meu se îndreaptă către partide, să lase orgoliile politice

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a început negocierile cu partidele parlamentare, în încercarea de a obţine sprijin...

Sorin Grindeanu: Apelul meu se îndreaptă către partide, să lase orgoliile politice
Luca Niculescu începe consultările cu partidele parlamentare
Știri 08 Octombrie 2026, 08:33

Luca Niculescu începe consultările cu partidele parlamentare

Premierul desemnat Luca Niculescu, începe astăzi consultările cu partidele parlamentare pentru formarea noului guvern şi...

Luca Niculescu începe consultările cu partidele parlamentare
PNL: O variantă de miniştri tehnocraţi ar fi mult mai uşor digerabilă
Știri 06 Octombrie 2026, 18:10

PNL: O variantă de miniştri tehnocraţi ar fi mult mai uşor digerabilă

PNL va lua o decizie cu privire la susţinerea lui Luca Niculescu în funcţia de premier după ce va evalua programul de...

PNL: O variantă de miniştri tehnocraţi ar fi mult mai uşor digerabilă
PSD va începe negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu
Știri 06 Octombrie 2026, 17:58

PSD va începe negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, spune că participarea la viitoarea guvernare depinde de măsura în care programul propus va...

PSD va începe negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu
Cum se poziționează  liderii politici după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier
Știri 06 Octombrie 2026, 13:25

Cum se poziționează liderii politici după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier

Reprezentanții partidelor analizează în forurile de conducere desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier.

Cum se poziționează liderii politici după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier