Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Premierul Emil Boc solicită un calendar de aplicare a Legii educației

Primul ministru s-a referit, în cadrul ședinței de Guvern, la prevederile Legii educației referitoare la aplicarea regimului incompatibilităților în învățământ.

Premierul Emil Boc  solicită un calendar de aplicare a Legii educației

Articol de Luminiţa Apostolescu, 12 Ianuarie 2011, 20:13

Şeful guvernului a cerut, miercuri, Ministerului Educaţiei să elaboreze un calendar de aplicare pentru 2011 şi 2012 a prevederilor incluse în noua Lege a educaţiei.


Premierul s-a referit la aplicarea regimului incompatibilităţilor printre care şi regimul incompatibilităţilor în învăţământ şi procedura de numire a directorilor.


"Sunt prevederi care intră în vigoare în 2011, precum consiliile de administraţie ale şcolilor, numirea directorilor, raporturile dintre şcoală şi profesori sau prevederi în învăţământul superior care vizează ierarhizarea universităţilor, a programelor de studii, a regulilor care vizează regimul incompatibilităţilor sau a conflictelor de interese în universităţi, lucruri care să fie reglementate cât mai repede cu putinţă prin norme metodologice de aplicare a legii", a spus Boc la ședința de Guvern.


Regimul incompatibilităţilor în educaţie stabileşte că directorii de şcoli şi licee şi rectorii universităţilor să nu poată deţine în acelaşi timp şi funcţii de conducere în partide politice.


Codul Muncii şi proiectele de lege privind dialogul social trebuie finalizate până la începutul sesiunii parlamentare şi vor reprezenta o prioritate majoră pentru ministerele responsabile, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.


"Cea mai importantă prioritate până la începutul sesiunii parlamentare este finalizarea Codului Muncii şi a legislaţiei dialogului social. Voi susţine toate eforturile pe care ministrul muncii le face pentru a finaliza dialogul cu partenerii sociali, pe marginea actelor normative despre care am vorbit", a spus premierul.


Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, afirma în urmă cu o săptămână că partenerii sociali au stabilit ca mai întâi să se discute despre îmbunătăţirea pachetului de legi care ţin de dialogul social şi, doar dacă se va constata "necesitatea unor alte modificări", negocierile se vor îndrepta şi către Codul Muncii.

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Știri 23 Octombrie 2026, 09:12

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE

Judecătorii CCR au decis că fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind programul...

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Știri 22 Octombrie 2026, 11:03

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele

Schimbările de ştafetă la cinci ministere s-au desfăşurat în prezenţa premierului.

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Știri 22 Octombrie 2026, 11:00

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT

Pe agendă se află implicaţiile de securitate ale incidentelor din Marea Neagră, precum şi măsurile pentru protejarea apelor...

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Știri 21 Octombrie 2026, 09:58

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză

Cabinetul condus de Luca Niculescu a primit votul de învestitură din partea parlamentului, cu 280 de voturi favorabile, un...

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină
Știri 21 Octombrie 2026, 09:56

Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină

Şeful executivului a precizat că un răspuns concret privind preţurile la carburanţi va fi oferit în zilele următoare, în...

Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină
LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
Știri 20 Octombrie 2026, 14:02

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului

Guvernul Luca Niculescu, la momentul votului de învestitură.

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui
Știri 20 Octombrie 2026, 13:33

Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui

După audierile miniștrilor, urmează votul de învestitură al Parlamentului.

Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui
George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu:  Noi nu votăm și nu trădăm
Știri 20 Octombrie 2026, 10:33

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm

George Simion, preşedintele AUR, a fost invitatul rubricii "Apel matinal", de la Radio România Actulalități.

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm