Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Premierul, de acord cu preşedintele: Referendum pentru Roşia Montană

Premierul Victor Ponta a declarat că ideea exprimată de şeful statului, Traian Băsescu, de a declanşa un referendum privind proiectul Roşia Montană este una foarte bună.

Premierul, de acord cu preşedintele: Referendum pentru Roşia Montană

Articol de Flori Doman, 02 Septembrie 2013, 14:25

Premierul Victor Ponta este de acord cu organizarea unui referendum pentru a se lua o decizie în legătură cu Roşia Montană, după ce luni dimineaţă preşedintele Traian Băsescu s-a arătat dispus să declanşeze consultarea populară, eventual odată cu alegerile europarlamentare programate pentru la anul.

"Dacă preşedintele Traian Băsescu, conform atribuţiilor sale constituţionale, consideră util să declanşeze un referendum, cred că e o idee foarte bună", a spus Ponta, luni, după şedinţa USL.

El a precizat că a luat, ca premier, o decizie "curajoasă şi controversată", faţă de care îşi asumă şi criticile.

Şeful Executivului a spus că, dacă nu s-ar fi făcut partea tehnică de negociere care ţine de acest proiect, statul român ar fi fost dat în judecată de către companiile implicate, care ar fi solicitat despăgubiri de circa două miliarde de dolari.

Premierul a subliniat că Parlamentul este instituţia care are legitimitatea de a lua o decizie, fiind şi locul ideal de dezbatere şi de informare în ceea ce priveşte acest proiect.

"Dacă ţineam în continuare la Guvern proiecte de acest gen, în care laşitatea Guvernului anterior nu a permis adoptarea unei soluţii, puteam doar să anunţ că statul român urmează să plătească miliarde de dolari despăgubire pentru un proiect care nu se realizează niciodată", a spus şeful Guvernului.

Ponta către Băsescu: Nu am luat "absolut nimic" de la Roşia Montană

Premierul Victor Ponta a ţinut să precizeze că nu a luat "absolut nimic" de la Roşia Montană, răspunzând astfel întrebării lansate de către preşedintele Traian Băsescu.

Solicitat să comenteze în legătură cu întrebarea pe care Traian Băsescu i-a adresat-o, Ponta a răspuns: "Ştie domnia sa".

Jurnaliştii i-au spus premierului că aceeaşi întrebare a adresat-o şi el preşedintelui Traian Băsescu, când se afla în opoziţie.

"Da, dar nu mi-a răspuns. Eu pot să răspund: absolut nimic. Poate şi dânsul să răspundă?", a replicat Ponta.

Premierul a spus că nu îl interesează ce spune preşedintele Traian Băsescu şi că nu îi va răspunde la jigniri.

"Ce spune domnul preşedinte Băsescu nu mă interesează. Oricâte jigniri îmi va aduce în continuare, foarte bine, nu-i răspund", a precizat Ponta.

Băsescu: Nu exclud să convoc referendum pentru Roşia Montană simultan cu europarlamentarele


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este în continuare un susţinător al mineritului, că promovarea prin lege a exploatării de la Roşia Montană este o dovadă de "laşitate" a Guvernului şi că el nu exclude opţiunea de a convoca un referendum pe acest subiect simultan cu europarlamentarele.

Şeful statului a spus, într-un interviu la "Adevărul", că el este în continuare un susţinător al mineritului.

Traian Băsescu a precizat, de asemenea, că aprobarea proiectului exploatării de la Roşia Montană se putea face prin Hotărâre de Guvern.

El a adăugat că promovarea acestuia prin lege care să fie adoptată de Parlament este încă o dovadă de "laşitate" a actualului Guvern.

Preşedintele a mai spus că trebuie deschis un dialog cu societatea pe tema proiectului exploatării de la Roşia Montană, iar el nu exclude posibilitatea de a convoca un referendum naţional pe această temă, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European din 2014.

"Nu am nicio problemă să declar referendum naţional pe tema aceasta, dimpotrivă. Dacă Guvernul nu găseşte resurse să discute cu societate civilă, îl organizez odată cu europarlamentarele. Îmi menţin punctul de vedere că reluarea mineritului prin extragerea metalelor este o oportunitate pentru România, în acealşi timp trebuie văzută soluţia prin care să fie împăcată societatea", a spus Băsescu.

Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru, avize pozitive în comisiile de specialitate
Știri 29 Septembrie 2026, 14:00

Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru, avize pozitive în comisiile de specialitate

Liberalii Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru au reuşit deja să convingă majoritatea parlamentarilor din comisii.

Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru, avize pozitive în comisiile de specialitate
Ultima zi a audierilor miniştrilor propuşi de premierul desemnat, Siegfrid Mureşan
Știri 29 Septembrie 2026, 08:56

Ultima zi a audierilor miniştrilor propuşi de premierul desemnat, Siegfrid Mureşan

10 candidaţi vor răspunde întrebărilor deputaţilor şi senatorilor, după ce luni, doar doi dintre cei şase miniştri propuşi au...

Ultima zi a audierilor miniştrilor propuşi de premierul desemnat, Siegfrid Mureşan
Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării
Știri 28 Septembrie 2026, 19:04

Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării

După Sebastian Burduja, și Radu Miruță a primit aviz negativ. El a fost desemnat ca vicepremier şi ministru al Apărării.

Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării
Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 18:11

Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan

Parlamentarii social-democraţi vor participa la audierile candidaţilor propuşi pentru funcţia de ministru, dar vor vota...

Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan
Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 18:05

Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan

AUR se aşteptă ca echipa propusă de Siegfried Mureşan să nu obţină o majoritate în Parlament.

Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan
Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD
Știri 28 Septembrie 2026, 18:00

Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD

Siegfried Mureşan transmite PSD că riscă să prelungească blocajul politic.

Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD
Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei
Știri 28 Septembrie 2026, 17:46

Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei

Cu 24 de voturi pentru, 34 împotrivă şi 5 abţineri, comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au dat aviz negativ...

Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei
Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 14:48

Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan

Este prima zi a audierii miniştrilor propuşi să facă parte din cabinetul premierului desemnat Siegfried Mureşan.

Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan