Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ponta de la Bruxelles: România să-şi păstreze implicarea

Prezent la Bruxelles, la reuniunea socialiştilor europeni, liderul PSD, premierul Victor Ponta le-a mulţumit acestora pentru sprijinul din campanie şi a subliniat că România trebuie să rămână implicată în viitorul Europei.

Ponta de la Bruxelles: România  să-şi păstreze implicarea

Articol de Simona Mihăescu, 13 Decembrie 2012, 18:38

Liderul social-democraţilor a mulţumit conducerii Partidului Socialist European pentru sprijinul pe care l-a primit în timpul campaniei electorale şi s-a declarat mândru că aparţine familiei socialiştilor europeni.

"Ajutorul lor a contat foarte mult. Sunt mândru că fac parte din această familie şi că sunt un alt câştigător al familiei politice, al socialiştilor, aşa că numărul nostru creşte şi sper că va continua să crească şi în perioada următoare; urmează alegeri şi în alte zone, în Malta, dacă nu mă înşel. Sper că voi fi capabil să mă ridic la aşteptările celor care m-au sprijinit" a spus Ponta.

El a informat jurnaliştii români, că a participat la întâlnirea şefilor de guverne social-democraţi şi socialişti şi a avut posibilitatea de a exprima punctul de vedere al Guvernului României şi al PSD referitor la viitorul Europei.

"Este o ocazie extrem de importantă, în primul rând, pentru a afla de aici, direct, care sunt ultimele dezvoltări ale subiectelor aflate pe agenda europeană, de a exprima punctul de vedere al Guvernului României şi, evident, al Partidului Social Democrat, de a mă întâlni cu liderii social-democraţi, cu comisarii europeni care provin din familia noastră politică şi pentru a discuta despre viitorul Europei, dar şi de a discuta despre acele subiecte de interes pentru România şi pentru Guvernul României. Eu consider aceste întâlniri, dacă vreţi, o ucenicie foarte bună pentru mine şi, repet, nu e vorba de un interes al familiei politice din care provin, ci şi de exprimarea poziţiilor Guvernului României, în contextul acestor decizii importante, care se iau pe plan european" a declarat liderul PSD.

Victor Ponta a precizat, că guvernul a adoptat o poziţie coordonată cu consilierii preşedintelui privind temele aflate pe agenda Consiliului European de iarnă.

Premierul a spus că subiectul principal al Consiliului European s-a referit la definitivarea Uniunii Economice şi Monetare şi a subliniat că este important ca România să-şi păstreze implicarea, deşi este "ţară nemembră a zonei euro", în toate procesele care au loc în acest moment pe plan european.

Ponta a mai spus că un alt subiect al Consiliului European se referă la aderarea la Spaţiul Schengen.

"După cum ştiţi, discuţiile s-au amânat până la momentul prezentării raportului privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, raport care va fi prezentat de Comisie, fie la sfârşitul acestui an, începutul anului următor, motiv pentru care am solicitat, în cadrul Consiliului Afaceri Generale, ca actualul Consiliu să ia act de deplina capacitate tehnică a României şi de îndeplinirea tuturor standardelor tehnice şi condiţiilor pentru a intra în Spaţiul Schengen, urmând ca următorul Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne, din martie, anul următor, să fie discutat şi decis un calendar clar, de aderare a României la Spaţiul Schengen", a arătat premierul.

Victor Ponta a mai precizat că problema aderării României la Schengen se va afla pe agenda Consiliului JAI, anul viitor, în martie.

"Schengen va fi pe agenda Consiliului JAI din martie. Ceea ce este important pentru noi este să se constate încă o dată că, din punct de vedere tehnic, România a îndeplinit toate condiţiile şi, evident, după publicarea raportului MCV, să poată fi introdusă această problemă a aderării României la Schengen, pe agenda de lucru", a mai spus Victor Ponta, joi seară, la Bruxelles.

Amintim că preşedintele PSD, premierul României, Victor Ponta, participă, joi, la reuniunea pregătitoare pentru Consiliul European a şefilor de stat şi a prim-miniştrilor Partidului Socialiştilor Europeni (PES) de la Bruxelles.

La summitul PES sunt prezenţi preşedintele francez François Hollande, premierul belgian Elio Di Rupo, cancelarul austriac Werner Faymann, premierul danez Helle Thorning-Schmidt, premierul slovac Robert Fico, prim-ministrul croat Zoran Milanovic, ministrul de externe şi vicepremierul luxemburghez Jean Asselborn, ministrul de externe olandez Frans Timmermans şi ministrul finlandez de finanţe care deţine şi funcţia de vicepremier, Jutta Urpilainen.

Declaraţia integrală pe prima pagină a site-ului, în playerul AUDIO


Ce calcule își fac partidele pentru numirea viitorului premier
Știri 11 Mai 2026, 11:35

Ce calcule își fac partidele pentru numirea viitorului premier

Până în acest moment nu s-a conturat nicio viitoare majoritate parlamentară clară.

Ce calcule își fac partidele pentru numirea viitorului premier
Proiectul privind interzicerea temporară a vânzării activelor statului de la companiile strategice, pe agenda Camerei Deputaților
Știri 11 Mai 2026, 11:29

Proiectul privind interzicerea temporară a vânzării activelor statului de la companiile strategice, pe agenda Camerei Deputaților

Un proiect legislativ care vizează interzicerea temporară a vânzării activelor statului de la companiile strategice intră...

Proiectul privind interzicerea temporară a vânzării activelor statului de la companiile strategice, pe agenda Camerei Deputaților
Trei zile de la moțiunea de cenzură. Nu se întrevede nicio formulă pentru o viitoare majoritate
Știri 08 Mai 2026, 10:35

Trei zile de la moțiunea de cenzură. Nu se întrevede nicio formulă pentru o viitoare majoritate

PNL şi USR au decis oficial să facă front comun împotriva social-democraţilor, iar PSD încă mai speră la refacerea fostei...

Trei zile de la moțiunea de cenzură. Nu se întrevede nicio formulă pentru o viitoare majoritate
Președintele Nicușor Dan a început consultări informale cu liderii politici. Cum se poziționează partidele
Știri 07 Mai 2026, 08:06

Președintele Nicușor Dan a început consultări informale cu liderii politici. Cum se poziționează partidele

La Palatul Cotroceni a mers miercuri liderul USR, Dominic Fritz, care i-a transmis şefului statului că USR nu revine la masa...

Președintele Nicușor Dan a început consultări informale cu liderii politici. Cum se poziționează partidele
Nicuşor Dan: Începem negocierile pentru formarea unui nou guvern
Știri 06 Mai 2026, 10:02

Nicuşor Dan: Începem negocierile pentru formarea unui nou guvern

Președintele României, Nicușor Dan, anunță începerea negocierilor pentru formarea unui nou guvern, după adoptarea moțiunii de...

Nicuşor Dan: Începem negocierile pentru formarea unui nou guvern
PNL intră în opoziție
Știri 06 Mai 2026, 09:56

PNL intră în opoziție

Liberalii au decis că vor intra în opoziţie, deoarece consideră că partidele care au iniţiat moţiunea ce a dus la demiterea...

PNL intră în opoziție
Profesorii şi personalul auxiliar din învățământ vor putea primi  prime pentru activitatea didactică
Știri 06 Mai 2026, 09:46

Profesorii şi personalul auxiliar din învățământ vor putea primi prime pentru activitatea didactică

Banii vor fi folosiţi pentru plata cursurilor de pregătire profesională şi pentru cărţi de specialitate sau materiale pe care...

Profesorii şi personalul auxiliar din învățământ vor putea primi prime pentru activitatea didactică
Încep negocieri pe scena politică pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare
Știri 06 Mai 2026, 09:46

Încep negocieri pe scena politică pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare

Se anunţă o etapă intensă de negocieri pe scena politică pentru conturarea unei noi majorităţi guvernamentale, după ce...

Încep negocieri pe scena politică pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare