Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PNL va picheta sediul Avocatului Poporului

Liberalii anunţă pichetarea sediului Avocatului Poporului, nemulţumiţi de Ordonanţa de Urgenţă privind migraţia aleşilor locali.

PNL va picheta sediul Avocatului Poporului

Articol de Petruţa Smântână, 05 Septembrie 2014, 08:02

Reprezentanţii Alianţei Creştin Liberale au solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la Ordonanţa de urgenţă prin care aleşii locali pot să treacă la un alt partid decât cel pe listele căruia au fost aleşi fără a-şi pierde mandatul.

Prevederile ordonanţei sunt neconstituţionale, susţine deputatul PNL Theodor Niculescu.

"În primul rând urgenţa, care are un caracter esenţial pentru promovarea unui astfel de act normativ, nu este întrunită. Avem şi alte argumente, în sensul că se modifică o instituţie fundamentală a statului. Să nu uităm că administraţia publică locală are un subcapitol special în Constituţia României", a spus Theodor Niculescu.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a afirmat că va răspunde solicitării cât mai curând posibil.

"În sfârşit, acum avem şi ordonanţa publicată în Monitorul Oficial, avem şi acest memoriu scris, avem şi argumentele orale. O să încercăm în cel ai scurt timip să dăm un răspuns", a precizat Ciorbea.

Reprezentanţii PNL au mai anunţat că începând de luni vor picheta sediul Avocatului Poporului.

Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că Alianţa a atacat actul normativ şi la Curtea de Apel Bucureşti.

PNL cere PSD să renunțe la declarațiile care afectează stabilitatea coaliției
Știri 02 Martie 2026, 15:01

PNL cere PSD să renunțe la declarațiile care afectează stabilitatea coaliției

Liberalii consideră că partidele aflate la guvernare trebuie să demonstreze maturitate şi responsabilitate faţă de interesele...

PNL cere PSD să renunțe la declarațiile care afectează stabilitatea coaliției
Agenda Parlamentului: AUR continuă seria moţiunilor simple împotriva miniştrilor actualului guvern
Știri 02 Martie 2026, 14:52

Agenda Parlamentului: AUR continuă seria moţiunilor simple împotriva miniştrilor actualului guvern

La Senat va fi dezbătută şi supusă votului o moţiune simplă depusă de opoziţie la adresa ministrului Culturii, Demeter András.

Agenda Parlamentului: AUR continuă seria moţiunilor simple împotriva miniştrilor actualului guvern
USR propune eliminarea sălilor de jocuri de noroc din Bucureşti
Știri 02 Martie 2026, 14:44

USR propune eliminarea sălilor de jocuri de noroc din Bucureşti

Un proiect de hotărâre locală va fi supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Capitalei timp de 30 de zile.

USR propune eliminarea sălilor de jocuri de noroc din Bucureşti
Agenda premierului Ilie Bolojan la Bruxelles: bani mai mulți pentru România şi bugetul UE
Știri 26 Februarie 2026, 08:24

Agenda premierului Ilie Bolojan la Bruxelles: bani mai mulți pentru România şi bugetul UE

Premierul va discuta la Bruxelles despre deficitul bugetar al României, aplicarea PNRR şi cum vrea Bucureştiul să fie...

Agenda premierului Ilie Bolojan la Bruxelles: bani mai mulți pentru România şi bugetul UE
Radio România lansează campania "Stai sigur pe net"
Știri 26 Februarie 2026, 08:17

Radio România lansează campania "Stai sigur pe net"

Radio România anunță lansarea campaniei naționale de conștientizare „Stai sigur pe net”, un demers jurnalistic și...

Radio România lansează campania "Stai sigur pe net"
Sute de cadre didactice şi studenţi protestează la Palatul Cotroceni
Știri 25 Februarie 2026, 15:38

Sute de cadre didactice şi studenţi protestează la Palatul Cotroceni

Oamenii protestează faţă de măsurile luate de guvern până acum, care, spun ei, îi afectează foarte tare.

Sute de cadre didactice şi studenţi protestează la Palatul Cotroceni
Interdicții de angajare pentru persoanele care figurează în Registrul naţional al pedofililor
Știri 25 Februarie 2026, 15:29

Interdicții de angajare pentru persoanele care figurează în Registrul naţional al pedofililor

Parlamentarii au extins interdicţiile de angajare pentru persoanele ale căror date se regăsesc în Registrul naţional al...

Interdicții de angajare pentru persoanele care figurează în Registrul naţional al pedofililor
Propunere legislativă disputată: intervenții rapide în spații naturale protejate
Știri 25 Februarie 2026, 15:20

Propunere legislativă disputată: intervenții rapide în spații naturale protejate

Scopul propunerii legialative este să corecteze blocajele generate de actuala formă a ordonanţei de urgenţă, arătă iniţiatorii.

Propunere legislativă disputată: intervenții rapide în spații naturale protejate