Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Parlamentul discută referendumul

Conducerea Parlamentului se va reuni, luni, pentru stabilirea calendarului de urmat în cazul referendumului solicitat de preşedintele Traian Băsescu, referitor la parlamentul unicameral cu maxim 300 de membri.

Parlamentul discută referendumul

Articol de Mihaela Dragomir, 16 Iunie 2013, 21:10

Punctul de vedere al Parlamentului în privinţa referendumului cerut de şeful statului va fi dat cât mai repede posibil - a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Prin urmare, luni, Birourile Permanente ale celor două camere vor cere comisiilor juridice reunite întocmirea unui raport privind cererea preşedintelui Traian Băsescu, care va fi dezbătut în plenul comun, cel mai probabil marţi sau miercuri.

Valeriu Zgonea afirma că preşedintele României este singurul care poate convoca referendum pe probleme de interes naţional, dar, preciza, că avizul Parlamentului este consultativ şi poate fi dat numai printr-un proiect de hotărâre votat şi dezbătut în plen.

După avizul legislativului, preşedintele are 30 de zile să anunţe Guvernul privind data referendumului.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, la începutul săptămânii, că a trimis la Parlament scrisorile privind declanşarea procedurii de convocare a referendumului prin care românii vor fi întrebaţi dacă doresc sau nu un parlament unicameral cu 300 de aleşi.

Preşedintele Traian Băsescu a reafirmat că este hotărât să declanşeze referendumul pentru un parlament unicameral cu 300 de aleşi, dacă noua Constituţie nu va reflecta rezultatul consultării populare similară din 2009, atunci când 51% din populaţia cu drept de vot s-a pronunţat în acest sens.

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:22

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă

Social-democraţii susţin că reforma urmăreşte reducerea echeltuielilor administrative, creşterea capacităţii primăriilor de a...

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:18

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice

Cele două formaţiuni îl acuză pe preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, numit de PSD, că ar intenţiona să preia controlul asupra...

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:42

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București

Lidera executivului comunitar va discuta cu şeful statului român despre apărarea şi securitatea europeană, cu accent pe...

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:34

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR

La Senat, cabinetul Niculescu se confruntă cu prima sa moţiune simplă depusă de AUR, care îl vizează pe ministrul Finanţelor,...

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR