Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Obiectivele noului acord cu FMI

Consolidarea fiscală, reformele structurale din sănătate și o nouă lege a salarizării bugetarilor sunt obiectivele unui nou acord de tip preventiv al României cu FMI.

Obiectivele noului acord cu FMI

Articol de Oana Bâlă, 20 Iulie 2013, 08:15

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale.

Şeful statului a declarat că obiectivele noului acord sunt consolidarea macroeconomică, legea salarizării şi continuarea reformelor structurale.

Preşedintele Traian Băsescu consideră că România este stabilizată din punct de vedere macroeconomic, dar echilibrul este încă fragil şi trebuie consolidat în parteneriat cu instituţiile financiare internaţionale.

Şeful statului a atras atenţia că este necesară continuarea consolidării fiscale, la care s-a ajuns cu mari sacrificii ale populaţiei.

"Prima prioritate trebuie să fie, aşa cum am discutat cu Fondul, consolidarea fiscală, să ieşim din zona aceasta de fragilitate şi de atât de puternică dependenţă ori de micile îmbunătăţiri ale veniturilor în sectorul bugetar pe care le face guvernul, ori să fim tot mai puţin dependenţi de situaţia economică din zona euro, în mod deosebit. Cel de-al doilea este legat de reformele structurale, care trebuie să vizeze sănătatea, trebuie pusă în aplicare legea salarizării, care a fost lucrată cu Banca Mondială", a spus președintele.

La rândul său, şefa misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, a precizat că în programul anterior s-a urmărit reducerea dezechilibrelor macroeconomice, obiectiv care s-a realizat cu succes.

"Un obiectiv important este să susţinem aceste câştiguri care au fost înregistrate în trecut. Acest lucru presupune continuarea îmbunătăţirii şi întăririi instituţiilor, în special din zona fiscală şi din zona finanţelor publice. O altă prioritate, care este în mod clar crucială pentru România, este cum să creeze şi să menţină creşterea care vine la un loc cu crearea de locuri de muncă", a spus Andrea Schaechter.

O misiune a FMI se află la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu România, autorităţile precizând anterior că doresc ca un nou acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.

Următorul acord cu România, de tip preventiv, va fi unul de consolidare macroeconomică şi de reforme structurale, urmărind în principal disciplina politicilor, şi va presupune privatizarea şi restructurarea unor companii de stat, a declarat, marţi, la Bucureşti, directorul general al FMI, Christine Lagarde.

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:22

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului

Alianţa pentru Unirea Românilor i-a reproşat ministrului de resort Alexandru Nazare prezentarea selectivă a situaţiei...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:17

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul Luca Niculescu a cerut miniştrilor săi să prezinte o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Scopul...

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV