Ascultă Radio România Actualitaţi Live

O nouă zi de proteste în stradă

Protestele începute acum nouă zile împotriva actualei puteri continuă în țară, dar s-au extins și în afara granițelor.

O nouă zi de proteste în stradă

Articol de Luminiţa Apostolescu, 21 Ianuarie 2012, 19:27

Sute de bucureşteni au ieşit şi sâmbătă în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru a noua zi consecutiv, chiar dacă a nins aproape toată ziua, iar temperaturile au scăzut faţă de zilele anterioare.

Sloganele compuse ad-hoc şi mesajele de pe pancarte au fost, în special, împotriva preşedintelui Traian Băsescu, dar i-a vizat, de asemenea, pe premierul Emil Boc şi pe ministrul dezvoltării, Elena Udrea.

Protestul care s-a derulat fără incidente, s-a încheiat puţin după ora 23:00, când ultimii manifestanţi au părăsit piaţa.

Din estimările reporterului Radio România Actualități, Florentina Varga, în Piață erau, la ora 18,00, în jur de 300 - 350 de persoane, dar numărul acestora este în continuă creştere.

Toţi cer demisia Guvernului şi a preşedintelui, nemulţumiţi de modul de guvernare.

Principalele nemulțumiri sunt cauzate de lipsa banilor, a locurilor de muncă şi a instabilităţii financiare în ceea ce priveşte ziua de mâine.

Câteva persoane au împărţit ceai cald manifestanţilor din Piața Universității.

Jandarmii stau departe de protestatari, pentru a nu-i incita.

La un moment dat, jandarmii i-au dispersat pe cei veniţi de la Noua Dreaptă, care au fost respinși de protestatari, pentru a nu transforma protestul într-unul politic.

Manifestanţii cer, pe lângă demisia lui Traian Băsescu, şi alegeri anticipate, rugându-i pe toţi cetăţenii să facă grevă generală, pentru a-l putea înlocui pe actualul preşedinte.

Proteste la Cluj Napoca și în alte 13 orașe


Zeci de persoane protestau, la ora 18,00, şi în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca împotriva şefului statului şi a Guvernului.

În Piaţa Unirii s-au adunat între 100 şi 150 de persoane.

Mulţimea este destul de eterogenă, transmite corespondentul Radio România Actualități, Claudiu Pădurean, pentru că există grupuri monarhiste, grupuri care protestează împotriva proiectului de la Roşia Montană, grupuri anarhiste, dar şi lideri ai revoluţionarilor din anul 1989.

De asemenea, şi în Cluj există copii care au venit cu părinţii ori cu bunicii lor în Piaţa Unirii.

Spre deosebire de celelalte seri, în Piaţa Unirii, protestatarii au instalat şi un adevărat "zid al plângerii".

Este vorba de un panou cu hârtie pe care cei nemulţumiţi pot să îşi scrie durerea.

De asemenea, există în Cluj un tânăr care s-a costumat în chip de moarte şi a venit cu o secure de jucărie, pentru că, spune el, vrea să aducă moartea simbolică a Guvernului.

Oamenii protestează și la Constanţa, Iaşi, Reşiţa, Craiova, Giurgiu, Hunedoara, Deva, Brad, Timişoara, Alba Iulia,Sibiu,Suceava şi Târgu Mureş.

Protestele s-au extins și în străinătate

Proteste au avut loc şi în unele comunităţi româneşti din străinătate.

Peste 100 de români s-au strâns, sâmbătă, în faţa Ambasadei României din Madrid, convocaţi de organizaţiile PSD şi PC din Spania, la un protest solidar cu cei de acasă şi împotriva Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.

Proteste vor mai avea loc şi în faţa consulatelor din Barcelona şi Zaragoza, duminică după amiază, potrivit unui comunicat transmis de PSD.

Acţiunile din Spania au fost organizate prin intermediul reţelelor de socializare.

La ora locală 12:00, stabilită pentru manifestaţie, numărul protestatarilor era foarte mic, sub 20, însă până la ora prânzului, numărul celor strânşi în faţa ambasadei din capitala Spaniei a depăşit 100.

Ei şi-au exprimat indignarea faţă de Guvernul de la Bucureşti, faţă de preşedintele Traian Băsescu.

Corespondentul Radio România Actualități, Anamaria Damian a consemnat câteva opinii ale protestatarilor.

"Eu mă solidarizez cu toţi oamenii care sunt la ora actuală în România, în toate oraşele, în piaţă şi pentru faptul că părinţii mei, dacă eu nu aş fi aici, nu ar avea din ce trăi şi cer dreptate, pentru că lumea moare de foame, asta e realitatea în România, moare de foame".

"Deci nu pot trăi în ţara mea, trebuie să vin să muncesc în străinătate, să pot trimite bani să îmi cresc copilul din ţară, iar părinţii noştri mor pe capete, că nu au medicamente şi nu au nimic".

"Noi muncim în afară, am devenit cerşetorii Europei".

Premierul nu ia în calcul demisia

Pe fondul protestelor de stradă în care oamenii cer demisia Guvernului și a președintelui, primul ministru, Emil Boc, susține că soarta oricărui Guvern se decide în Parlament.

"În Parlament se discută toate aspectele care ţin de soarta şi de viitorul guvernelor, pentru că, potrivit Constituţiei, Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului şi am disponibilitatea şi am susţinut sesiunea extraordinară a Parlamentului şi orice formă de dialog instituţional'', a afirmat premierul.

Emil Boc a mai spus că importantă pentru el este soarta României și nu durata mandatului de premier.

El a adăugat că susţine dialogul şi non-violenţa şi speră ca opoziţia să nu încurajeze violenţa, pentru că ar face rău "ţării în primul rând".

Şeful guvernului a afirmat că luni, la sesiunea extraordinară a Parlamentului consacrată situaţiei politice din ţară şi protestelor de stradă, se va discuta inclusiv despre organizarea unor alegeri anticipate.

Opoziția respinge violența

Uniunea Social-Liberală nu vrea ca actuala putere să fie schimbată prin mişcări violente de protest şi insistă că tranziţia de putere trebuie să fie paşnică.

Preşedintele PSD şi co-preşedinte al USL, Victor Ponta, a spus că opoziţia insistă pentru organizarea unor alegeri anticipate şi formarea unui cabinet de tehnocraţi, ca unică soluţie acceptabilă pentru rezolvarea situaţiei tensionate din ţară.

"Nu există nicio altă soluţie politică acceptabilă pentru noi, pentru opoziţie şi foarte probabil pentru marea majoritate a societăţii româneşti, decât demisia actualului guvern, un guvern de tehnocraţi, sprijinit de toate partidele aflate în Parlament, cu un avantaj uriaş pentru România, în primul rând, şi anume, folosirea corectă şi nu politică a fondurilor publice şi asigurarea stabilităţii financiare şi economice", subliniază Ponta.

Este a noua zi consecuvitvă de proteste anti-guvernamentale și anti-prezidențiale în București și în țară.

România a reuşit să păstreze 13,6 miliarde de euro din sumele nerambursabile pentru investiții
Știri 23 Iunie 2026, 10:18

România a reuşit să păstreze 13,6 miliarde de euro din sumele nerambursabile pentru investiții

Guvernul a adoptat ieri într-o şedinţă extraordinară un memorandum propus de Ministerul Investiţilor şi Proiectelor Europene,...

România a reuşit să păstreze 13,6 miliarde de euro din sumele nerambursabile pentru investiții
Guvernul Adrian Veștea nu a primit votul Parlamentului
Știri 23 Iunie 2026, 10:05

Guvernul Adrian Veștea nu a primit votul Parlamentului

Noul executiv avea nevoie de 233 de voturi, dar a obţinut doar 189, o parte dintre aleşi, inclusiv cei ai AUR, părăsind sala.

Guvernul Adrian Veștea nu a primit votul Parlamentului
Întâlnire Adrian Veştea - George Simion
Știri 22 Iunie 2026, 18:13

Întâlnire Adrian Veştea - George Simion

Premierul desemnat Adrian Veştea anunţă că va avea o întâlnire cu preşedintele AUR, George Simion. Într-o...

Întâlnire Adrian Veştea - George Simion
Audieri-maraton ale  miniștrilor propuși în Guvernul Veștea
Știri 22 Iunie 2026, 13:18

Audieri-maraton ale miniștrilor propuși în Guvernul Veștea

La finalul dezbaterilor, fiecare comisie emite un aviz consultativ pentru candidatul audiat.

Audieri-maraton ale miniștrilor propuși în Guvernul Veștea
Ilie Bolojan: Vă propun reconstrucţia unui partid demn, curajos, principial
Știri 21 Iunie 2026, 15:19

Ilie Bolojan: Vă propun reconstrucţia unui partid demn, curajos, principial

Continuă în capitală Congresul Naţional Extraordinar al Partidului Naţional Liberal. Ilie Bolojan este singurul candidat...

Ilie Bolojan: Vă propun reconstrucţia unui partid demn, curajos, principial
Portugalia şi Slovacia vor trimite României echipamente militare pentru apărare împotriva dronelor
Știri 19 Iunie 2026, 10:21

Portugalia şi Slovacia vor trimite României echipamente militare pentru apărare împotriva dronelor

Statele Unite au anunţat că vor decide în următoarele şase luni câte trupe şi echipamente vor retrage din Europa....

Portugalia şi Slovacia vor trimite României echipamente militare pentru apărare împotriva dronelor
Adrian Veștea anunță depunerea programului de guvernare şi a listei cu propunerile de miniştri duminică
Știri 19 Iunie 2026, 10:21

Adrian Veștea anunță depunerea programului de guvernare şi a listei cu propunerile de miniştri duminică

Adrian Veştea a stabilit pentru duminică depunerea în Parlament a programului de guvernare şi a listei cu propunerile de...

Adrian Veștea anunță depunerea programului de guvernare şi a listei cu propunerile de miniştri duminică
Ciprian Ciucu, plasat sub control judiciar pentru mită electorală
Știri 19 Iunie 2026, 10:15

Ciprian Ciucu, plasat sub control judiciar pentru mită electorală

Primarul general al Capitalei, prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, considerat mâna dreaptă a liderului liberal Ilie...

Ciprian Ciucu, plasat sub control judiciar pentru mită electorală