Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Negocierile cu FMI, finalizate în câteva zile

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu susţine că scrisoarea de intenţie a Guvernului privind acordarea ultimei tranşe din împrumutul cu FMI va fi finalizată săptămâna aceasta.

Negocierile cu FMI, finalizate în câteva zile

Articol de Luminiţa Apostolescu, 01 Februarie 2011, 14:39

Guvernul va finaliza negocierile cu FMI în câteva zile, scrisoarea de intenţie urmând să fie elaborată până la sfârşitul săptămânii, potrivit reprezentantului României la FMI, Mihai Tănăsescu.


"Cred că problemele legate de modul de eficientizare a companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor şi Ministerului Economiei vor fi o bună componentă a acestei scrisori", a declarat Tănăsescu, după o discuţie între delegaţia fondului şi conducerea Ministerului Transporturilor.


Legat de eficientizarea companiilor monitorizate de fond, Tănăsescu a spus că nu este vorba "doar de restructurări de personal", ci de un tip de management prin care companiile să aibă o activitate mai bună.


"Nu va fi un proces de o zi, de o săptămână sau o lună, ci un proces care se va derula pe ani de zile. În funcţie de componenta programului de eficientizare pe care companiile o vor prezenta se vor stabili ţinte foarte bine determinate, care să fie duse la îndeplinire pe parcursul programului", a adăugat reprezentantul României la FMI.


El a mai spus că programul economic "aparţine Guvernului, nu FMI", însă beneficiază de asistenţă atât din partea Fondului cât şi a Comisiei Europene.


CFR Marfă, Infrastructură Călători şi Metrorex , subiecte "sensibile"



Delegaţia Fondului Monetar Internaţional s-a aflat la Ministerul Transporturilor, la o întâlnire cu ministrul Anca Boagiu, dar şi cu ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.


De Transporturi ţin jumătate dintre marile companii cu pierderi sau datorii istorice, aflate în atenţia FMI, cum ar fi companii din domeniul feroviar sau de Metrorex.



La discuţiile anterioare cu reprezentanţii FMI, care au avut loc anul trecut, potrivit declaraţiilor reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, CFR Infrastructură depăşea ţintele stabilite de FMI, legate de arierate şi pierderi, în timp ce Compania CFR Călători depăşea ţinta stabilită în privinţa arieratelor.


Aceleaşi surse declarau atunci că până la sfârşitul lui 2010, cele două companii ar fi urmat să se încadreze în planul stabilit cu FMI.



Monitorizarea celor trei companii vine ca urmare a pierderilor foarte mari înregistrate de acestea încă din anul 2008.


Tocmai de aceea, la începutul lui 2010 au avut loc primele disponibilizări mai masive din sectorul feroviar şi a fost vorba despre zece mii de angajaţi care au rămas fără loc de muncă.


Încă de anul trecut se poartă negocieri cu reprezentanţii sindicatelor pentru a se găsi soluţii, astfel încât să crească veniturile companiilor.



5.500 de angajaţi vor fi disponibilizaţi



Se pare că noi disponibilizări nu vor putea fi evitate şi se vehiculează cifra de peste 5.500 de angajaţi, care ar urma să plece din sectorul feroviar.



Cei mai mulţi vor fi de la CFR Marfă, adică aproape 3.000.


La toate cele trei companii ar urma să scadă cheltuielile cu personalul şi fondul de salarii.



De altfel, de câţiva ani, se ia în discuţie şi privatizarea CFR Marfă.



O misiune FMI şi a Comisiei Europene se află la Bucureşti pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care se analizează îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi sunt negociate condiţiile privind un nou acord, de tip preventiv.


Vizita se va încheia la 8 februarie.


Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:22

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului

Alianţa pentru Unirea Românilor i-a reproşat ministrului de resort Alexandru Nazare prezentarea selectivă a situaţiei...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:17

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul Luca Niculescu a cerut miniştrilor săi să prezinte o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Scopul...

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV