Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Modificarea legilor justiției și OUG privind contribuțiile, pe agenda Parlamentului

Proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor va fi depus la Camera Deputaţilor pentru a fi introdus pe agenda şedinţei în plen. Senatorii vor discuta trecerea contribuțiilor la angajat.

Modificarea legilor justiției și OUG privind contribuțiile, pe agenda Parlamentului

Articol de Angela Matei, 03 Decembrie 2017, 10:02

La Parlament se anunţă un program încărcat săptămâna viitoare.

Ar urma să ajungă în plen prima modificare a celor trei legi ale justiţiei şi ordonanţa de urgenţă privind trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Senatorii şi deputaţii vor să accelereze adoptarea acestor proiecte, având în vedere că urmează să ajungă în Legislativ proiectul bugetului de stat pe 2018.

Proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor va fi depus la Camera Deputaţilor pentru a fi introdus pe agenda şedinţei în plen, iar comisia parlamentară specială îşi continuă activitatea cu dezbaterea celorlalte două proiecte, prin care se modifică legile justiţiei.

Este vorba despre cele care vizează organizarea judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Tot la Camera Deputaţilor ar urma să ajungă în plen şi ordonanţa privind plata defalcată a TVA.

O altă ordonanţă a Guvernului, cea privind trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, a primit deja raport favorabil din partea comisiei de specialitate şi va ajunge în plenul Senatului.

Şi în acest caz există modificări faţă de forma înaintată de către Guvern.

Firmele cu un capital social de minim 45 de mii de lei şi cu cel puţin doi angajaţi vor putea opta între impozitul pe profit şi impozitul pe cifra de afaceri.

Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:35

Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor

Premierul Luca Niculescu a anunţat eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu 1 ianuarie, o măsură...

Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor
Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:34

Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă

Noi ameninţări cu bombă au vizat aeronave pe aeroportul Otopeni, a anunţat aseară Serviciul Român de Informaţii, iar Uniunea...

Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă
Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:27

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat

Ministerele şi ceilalţi ordonatori principali de credite au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă...

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Știri 05 Noiembrie 2026, 09:12

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului

Premierul Luca Niculescu a spus la întâlnirea cu investitorii străini din România că reconstruirea încrederii este absolut...

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Știri 04 Noiembrie 2026, 09:00

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie

Premierul Luca Niculescu a afirmat că va face publice date mai precise despre majorare atunci când va cunoaşte întreaga...

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
Știri 04 Noiembrie 2026, 08:57

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului

Propunerea a fost iniţiată de parlamentari PNL şi USR, care spun că astfel părinţii ar fi stimulaţi şi ar putea reveni mai...

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Știri 02 Noiembrie 2026, 14:44

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare

Toate propunerile în acest sens vor fi centralizate în cel mult două săptămâni, a anunţat astăzi preşedintele partidului,...

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"
Știri 02 Noiembrie 2026, 08:40

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"

Chiar la ora 16:00, când erau programate dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, premierul Luca Niculescu are programate...

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"