Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mircea Geoană, somat să nu-şi mai atace propriul partid

Un grup de parlamentari şi lideri de filiale ai PSD au dat publicităţii marţi, o scrisoare deschisă, în care îi cer preşedintelui Senatului, Mircea Geoană să nu mai atace formaţiunea din care şi el face parte.

Mircea Geoană, somat să nu-şi mai atace propriul partid

Articol de Simona Mihăescu, 08 Decembrie 2010, 10:20

Scrisoarea deschisă vine după ce Mircea Geoană a publicat pe blog-ul său personal informaţia că Victor Ponta l-ar fi îndemnat să mintă, în legătură cu vizita sa la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, în timpul alegerilor prezidenţiale de anul trecut.



Semnatarii susţin că Geoană încearcă să distrugă partidul din interior şi să se răzbune pe actualul preşedinte Victor Ponta.



"Ce jocuri faceţi, domnule Mircea Geoană? În contextul în care agenda publică este dominată de subiecte de o gravitate foarte mare, discutându-se despre noul buget, despre riscul impozitării pensiilor mici şi despre reducerea sprijinului acordat mamelor, dumneavoastră aţi transmis nişte mesaje absolut suprinzătoare cu privire la campania electorală de anul trecut. Nu doar că readuceţi în atenţie un episod de tristă amintire şi pentru PSD şi pentru România, dar o faceţi într-o manieră care nu vă face deloc cinste", se scrie în scrisoarea trimisă preşedintelui Senatului.





Mircea Geaonă este acuzat că ţi-a minţit chiar propriul staff electoral şi somat de colegii din PSD să spună adevărul în legăturp cu episodul legat de vizita pe acesta acesta a făcut-o la Sorin Ovidiu Vântu.




"Aţi minţit electoratul şi anul trecut şi o faceţi şi acum vorbind despre vizita dumneavoastră la domnul Vântu. Vă readucem aminte că ştiaţi, aşa cum ştiam cu toţii, încă de la ora 13.00, de existenţa fotografiilor şi informaţilor publicate în toată presa despre prezenţa dumneavoastră la domiciliul lui Sorin Ovidiu Vântu, cu o seară înainte de dezbaterea finală din campania pentru alegerile prezidenţiale. Cu toate acestea, este de notorietate faptul că, atunci când atât domnul Hrebenciuc, cât şi domnul Guşă şi domnul Ponta v-au solicitat explicaţii în legătură cu acea vizită, i-aţi minţit spunând că episodul nu a avut loc. Aceşti oameni, ca şi întreg staff-ul care v-a susţinut v-au crezut pe cuvânt până la ora dezbaterii", se mai artă în scrisoare.



Totodată, parlamentarii PSD îi solicită jurnalistului Robert Turcescu să spună adevărul în legătură cu vizita candidatului PSD, Mircea Geaonă, la Sorin Ovidiu vântu, chiar în seara dinaintea confruntării televizate cu Traian Băsescu.



Din ceea ce am aflat între timp, mai există o persoană, domnule Geoană, care a fost prezentă la acea vizită. Este vorba de jurnalistul Robert Turcescu. Îi solicităm acestuia să spună adevărul despre acea vizită a dumneavoastră. Ţinând cont de toate aceste lucruri, vă întrebăm, domnule Geoană, în numele cui acţionaţi? Aveţi motive ascunse pentru care vreţi să deturnaţi atenţia de la problemele curente? Există agende secrete despre care noi, cei din PSD, nu ştim? Aveţi înţelegeri ascunse cu domnii Crin Antonescu şi Dan Voiculescu? De ce doriţi distrugerea dinăuntru a PSD şi doriţi cu atâta ardoare să vă răzbunaţi pe domnul Victor Ponta? Vă reamintim că atât PSD, cât şi domnul Ponta şi-au păstrat constant sprijinul pentru dumneavoastră pentru a rămâne preşedinte la Senat, se mai spune în scrisoarea , trimisă preşedintelui Senatului, Mircea Geoană şi semnată de :



1. Corina Creţu, europarlamentar PSD 2. Cătălin Ivan, europarlamentar PSD 3. Radu Moldovan, deputat - preşedinte PSD Bistriţa Năsăud 4. Dorel Căprar, preşedinte PSD Arad 5. Dan Şova, senator - primvicepreşedinte PSD Olt 6. Iulian Bădescu, deputat 7. Daniel Savu, senator 8. Remus Lăpuşan, preşedinte PSD Cluj 9. Claudiu Manda, preşedinte executiv PSD Dolj 10. Valeriu Zgonea, deputat - vicepreşedinte PSD 11. Cătălin Nechifor, deputat - preşedinte PSD Suceava 12. Andrei Dolineaschi, deputat, preşedinte executiv PSD Botoşani 13. Sorin Bota, senator 14. Nicu Bănicioiu, deputat, vicepreşedinte PSD 15. Ciprian Nica, deputat 16. Oana Mizil, deputat, preşedinte PSD Călăraşi 17. Georgian Pop, deputat 18. Florin Iordache, deputat 19. Alin Antohi, preşedinte PSD Neamţ 20. Adrian Duicu, preşedinte PSD Mehedinţi 21. Viorel Hrebenciuc, preşedinte PSD Bacău 22. Laurenţiu Nistor, deputat, preşedinte PSD Hunedoara 23. Ioan Cindrea, preşedinte PSD Sibiu 24. Ion Mocioalcă, preşedinte PSD Caraş-Severin 25. Horea Teodorescu, deputat - preşedinte PSD Tulcea 26. Mircea Duşa, lider de grup PSD Camera Deputaţilor.



Şedinţă a Biroului permanent pentru "cazul Geoană"



Conducerea PSD a convocat, miercuri , la Sinaia, o şedinţă restrânsă a Biroului Permanent, în care se va discuta situaţia creată de declaraţiile recente ale fostului preşedinte al partidului, Mircea Geaonă.


La reuniune se discută despre oportunitatea menţinerii sprijinului politic pentru Mircea Geoană pentru funcţia de preşedinte al Senatului.

Mircea Geoană atacă la rândul său

Preşedintele Senatului, Micrea Geoană, a răspuns acuzaţiilor cuprinse în scrisorea deschisă primite din partea unui grup de parlamentari şi lideri de organizaţii judeţene ai PSD.




Astfel, într-un comunicat de presă, Mircea geoană susţine că tot ce a afirmat pe blogul personal este adevărat şi că nu are nimic de adăugat sau de retractat.



"Tot ce ceea ce am afirmat este şi rămâne valabil. Tot ceea ce am afirmat în interviul pe care l-am publicat pe blogul meu a fost, este şi va rămâne 100% adevărat. Nu am nimic de adăugat sau de retractat. Având în vedere faptul că lamuririle pe care le-am oferit ţin de evenimente personale, pe care le-am trăit direct, nu inteleg de ce unii dintre colegii mei doresc să-mi restricţioneze libertatea cuvântului şi nu pot înţelege cum de alţii îşi permit să spună că ei ştiu mai bine decât mine ceea ce mi s-a întâmplat personal", afirmă Geoană.



Fostul lider al PSD a acuzat la rîndul lui, pe semnatarii scrisorii deschise, că tot ce se regăseşte în acest document reprezintă minciuni şi a făcut precizarea că şi jurnalistul Robert Turcescu a negat informaţiile cuprinse în scrisoare.



"Tot ceea ce s-a afirmat în scrisoarea deschisă reprezintă minciuni de la un capăt la altul, iar cei care sunt invocaţi ca luând parte la inventatele întâlniri pot nega cu uşurinţă. De altfel, domnul Turcescu deja a negat informaţiile apărute.
Îmi pare rău că un număr de colegi, altfel de bună-credinţă, au fost târâţi într-o bătălie care nu este a lor. Practica de a strânge semnăturile unor colegi pe un document pe care nu l-au citit şi despre care nu au avut deplină cunoştiinţă nu face onoare iniţiatorilor demersului şi nici principiilor unui partid democratic.
Un singur lucru as vrea sa adaug: în timp ce unii vor continua să spună minciuni despre mine, eu nu mă voi opri din a spune adevărul despre situaţia partidului", mai spune Mircea Geaonă, în comunicatul de presă.


Discuții în coaliție pe reforma administrației locale
Știri 11 Septembrie 2025, 12:02

Discuții în coaliție pe reforma administrației locale

PSD propune reducerea cheltuielilor în administrația publică locală cu 10%, iar PNL dorește reducerea numărului de posturi...

Discuții în coaliție pe reforma administrației locale
Guvernul nu are în vedere posibilitatea creşterii vârstei standard de pensionare
Știri 10 Septembrie 2025, 09:46

Guvernul nu are în vedere posibilitatea creşterii vârstei standard de pensionare

Potrivit ministrului Muncii, social-democratul Florin Manole, toţi cei care sunt aproape de vârsta de pensionare nu au de ce...

Guvernul nu are în vedere posibilitatea creşterii vârstei standard de pensionare
Ședință a coaliției de guvernare
Știri 10 Septembrie 2025, 09:27

Ședință a coaliției de guvernare

Pe agenda întâlnirii liderilor partidelor aflate la guvernare ar urma să se afle reducerea cheltuielilor şi proiectul de...

Ședință a coaliției de guvernare
AUR a atacat la CCR patru proiecte pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament
Știri 09 Septembrie 2025, 13:59

AUR a atacat la CCR patru proiecte pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

AUR reclamă că documentele au fost adoptate fără dezbatere parlamentară, fără consultarea românilor şi fără un vot democratic.

AUR a atacat la CCR patru proiecte pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament
Alina Gorghiu: Comasarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse cu cea împotriva traficului de persoane ar trebui reanalizată
Știri 09 Septembrie 2025, 13:54

Alina Gorghiu: Comasarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse cu cea împotriva traficului de persoane ar trebui reanalizată

Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse este singura autoritate de stat care coordonează politicile publice şi cadrul...

Alina Gorghiu: Comasarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse cu cea împotriva traficului de persoane ar trebui reanalizată
Proiectele PSD  prin care se elimină obligativitatea plăţii CASS pentru mai multe categorii de persoane, depuse la Parlament
Știri 09 Septembrie 2025, 11:33

Proiectele PSD prin care se elimină obligativitatea plăţii CASS pentru mai multe categorii de persoane, depuse la Parlament

Actele normative urmăresc corectarea unor măsuri prevăzute în primul pachet de măsuri fiscale, pentru care executivul şi-a...

Proiectele PSD prin care se elimină obligativitatea plăţii CASS pentru mai multe categorii de persoane, depuse la Parlament
Florin Manole: Au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap
Știri 09 Septembrie 2025, 11:19

Florin Manole: Au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunţat că au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de...

Florin Manole: Au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap
AUR pregătește o moțiune simplă pe educație
Știri 08 Septembrie 2025, 18:12

AUR pregătește o moțiune simplă pe educație

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, susține că situaţia în educație este mai grea decât în anii trecuţi, iar modul în...

AUR pregătește o moțiune simplă pe educație