Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ministrul Apărării şi reprezentatul SUA la Bucureşti, prezenţi la "Marşul Cavaleriei"

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, alături de Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, au participat la ceremonia de bun venit a militarilor americani, care fac parte din "Marşul Cavaleriei".

Ministrul Apărării şi reprezentatul SUA la Bucureşti, prezenţi la "Marşul Cavaleriei"

Articol de Politica Romaneasca, 14 Mai 2015, 19:18

La evenimentul de azi de la Braşov, au mai fost prezenţi şi alţi oficiali din armatele României şi Statelor Unite ale Americii şi oficialităţi local.

Militarii americani se aflau în drum spre Poligonul Cincu din judeţul Braşov, unde urmează să se desfăşoare în perioada 15 mai-6 iunie un exerciţiu multinaţional de instruire prin simulare reală şi cu trageri de luptă "Sarmis 15", menţionează Agerpres.

În discursul rostit la ceremonie, ministrul Apărării Mircea Duşa, a spus că România ca stat NATO este apreciată ca un partener foarte serios, iar parteneriatul strategic cu SUA este unul deosebit.

"Parteneriatul nostru cu SUA este unul deosebit, iar faptul că militari din SUA sunt prezenţi pe teritoriul României la misiuni şi exerciţii de pregătire este o realitate care ne confirmă importanţa parteneriatului dintre România şi SUA", a spus Mircea Duşa.

Ministrul Duşa a accentuat importanţa exerciţiilor în comun şi faptul că Guvernul României a alocat în anii 2014 şi 2015 un buget generos armatei, care permite creşterea capacităţii operaţionale, intensificarea programelor de modernizare şi înzestrare.

El a reamintit că în România, în Poligonul de la Smârdan, a avut loc deja un mare exerciţiu la care au participat peste 2500 de militari din SUA, Marea Britanie şi ai Diviziei 2 din Buzău, cu peste 500 de mijloace tehnice de luptă. În Poligonul Babadag a avut loc în aceste zile un exerciţiu la care au participat peste 600 de militari din forţele navale, iar în Marea Neagră este prezent un crucişător al SUA. De asemenea, au loc exerciţii de pregătire în comun cu militari din forţele aeriene la Câmpia Turzii, cu militari din SUA cu avioane F16.

Tot la Câmpia Turzii este dislocată o escadrilă de avioane A10 din SUA şi patru avioane F16 din Portugalia, menţionează sursa citată.

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu:  Noi nu votăm și nu trădăm
Știri 20 Octombrie 2026, 10:33

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm

George Simion, preşedintele AUR, a fost invitatul rubricii "Apel matinal", de la Radio România Actulalități.

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm
Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură
Știri 20 Octombrie 2026, 10:16

Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură

De la ora 14:00 va avea loc şedinţa de plen reunit pentru dezbaterea programului de guvernare şi acordarea votului de...

Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură
Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu
Știri 19 Octombrie 2026, 19:04

Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu

Toţi cei audiaţi până în acest moment au primit aviz favorabil. Printre aceştia se află Daniel Zamfir, la Economie, şi Bogdan...

Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu
Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu
Știri 19 Octombrie 2026, 08:24

Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu

Zi lungă astăzi la Parlament, unde încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu.

Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu
Lista cabinetului şi componenţa viitorului executiv au ajuns la Parlament
Știri 16 Octombrie 2026, 09:16

Lista cabinetului şi componenţa viitorului executiv au ajuns la Parlament

Premierul desemnat, Luca Niculescu a parcurs, joi, pasul decisiv în perspectiva votului de învestitură asupra cabinetului...

Lista cabinetului şi componenţa viitorului executiv au ajuns la Parlament
Lista oficială a cabinetului Niculescu ajunge în Parlament
Știri 15 Octombrie 2026, 08:37

Lista oficială a cabinetului Niculescu ajunge în Parlament

Lista oficială a cabinetului şi programul de guvernare urmează să fie depuse chiar astăzi în Parlament, unde se aşteaptă...

Lista oficială a cabinetului Niculescu ajunge în Parlament
Luca Niculescu avertizează că România are nevoie de un executiv cu puteri depline
Știri 13 Octombrie 2026, 17:05

Luca Niculescu avertizează că România are nevoie de un executiv cu puteri depline

Niculescu a anunţat că ia în calcul trei variante posibile de guvern, dar prima sa opţiune rămâne o formulă politică sau una...

Luca Niculescu avertizează că România are nevoie de un executiv cu puteri depline
Dominic Fritz: Nu vom vota un guvern în care să fie miniştri PSD
Știri 12 Octombrie 2026, 17:29

Dominic Fritz: Nu vom vota un guvern în care să fie miniştri PSD

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reafirmat că formaţiunea nu va vota un guvern cu miniştri PSD după discuţiile cu premierul...

Dominic Fritz: Nu vom vota un guvern în care să fie miniştri PSD