Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mesajul lui Biden: România este și va fi protejată

Aflat într-o vizită de două zile în România, vicepreședintele SUA a declarat că niciun aliat NATO nu este singur și că "ne protejăm unii pe ceilalţi".

Mesajul lui Biden: România este și va fi protejată

Articol de Carmen Gavrilă, 21 Mai 2014, 20:16

Vicepreşedintele american, Joe Biden, a insistat pe parcursul vizitei de două zile pe care a întreprins-o la Bucureşti pe faptul că SUA susţin ferm apărarea comună aşa cum este prevăzută de Articolul 5 al Tratatului NATO şi că ţara noastră este şi va fi protejată.

Joe Biden a mai declarat că statul de drept şi lupta împotriva corupţiei sunt extrem de importante pentru securitatea unei ţări şi că România a făcut progrese în acest domeniu.

Vicepreşedintele american, Joe Biden, a declarat că infrastructura României poate fi o pistă de lansare pentru piaţa energetică de la Marea Neagră către centrul şi vestul Europei şi că este nevoie de o piaţă energetică interconectată.

Joe Biden a precizat că dacă statul de drept este puternic şi justiţia se desfăşoară într-un mod transparent regulile pieţei sunt previzibile, iar companiile din întreaga lume vor dori să investească.

Vicepreşedintele american a dat ca exemplu Ucraina pentru riscurile pe care le aduce cu sine corupţia.

"Corupţia este doar o altă formă de tiranie. Ea poate reprezenta un pericol nu doar pentru economie, ci şi pentru securitatea naţională. Există naţiuni, şi am văzut asta recent, care exploatează corupţia pentru a putea exercita influenţe nefaste şi să submineze suveranitatea vecinilor. Astfel corupţia a devenit un instrument de politică externă pentru unele ţări", a spus Biden.

Premierul Victor Ponta a dat asigurări că Guvernul sprijină o justiţie puternică şi independentă şi că oricine încală legea, indiferent de poziţia pe care o are, trebuie să răspundă.

Victor Ponta a menţionat şi creşterea bugetului de apărare.

"Există un acord şi un consens politic pentru ca până în 2016 România să aloce 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare", a spus Victor Ponta.

La întâlnirea cu Joe Biden preşedintele Traian Băsescu s-a referit la statul de drept, despre care a spus că este o premisă în avansarea la parametri maximi a parteneriatului cu SUA şi a mulţumit pentru o reacţie americană rapidă de a trimite forţe în regiune, imediat ce Rusia a anexat ilegal Crimeea.

"Forţe aeriene, forţe navale şi forţe terestre care să fie gata să participe la orice fel de misiune, în mod deosebit la misiunea de descurajare a apetitului Rusiei de a redeveni Uniunea Sovietică", a susținut Traian Băsescu.

La finalul vizitei în România Joe Biden a declarat că nu-i poate imagina o Europă completă şi liberă fără o Românie puternică şi independentă.

Sorin Grindeanu: România are nevoie de un guvern care să facă reforme reale
Știri 08 Iunie 2026, 20:59

Sorin Grindeanu: România are nevoie de un guvern care să facă reforme reale

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu spune că aşteaptă, de la noul guvern, măsuri precum restructurarea, lichidarea sau...

Sorin Grindeanu: România are nevoie de un guvern care să facă reforme reale
PNL și USR vor decide separat în privinţa sprijinului pentru un cabinet Eugen Tomac
Știri 08 Iunie 2026, 20:52

PNL și USR vor decide separat în privinţa sprijinului pentru un cabinet Eugen Tomac

Liderii USR şi PNL au anunţat, la finalul discuţiilor cu premierul desemnat, că vor decide separat în forurile de conducere...

PNL și USR vor decide separat în privinţa sprijinului pentru un cabinet Eugen Tomac
Eugen Tomac începe negocierile cu partidele politice pentru obţinerea unei majorităţi
Știri 08 Iunie 2026, 08:52

Eugen Tomac începe negocierile cu partidele politice pentru obţinerea unei majorităţi

Potrivit Constituţiei, Eugen Tomac mai are la dispoziţie o săptămână pentru a cere votul de încredere al legislativului...

Eugen Tomac începe negocierile cu partidele politice pentru obţinerea unei majorităţi
Nicușor Dan: Drona marină făcea parte dintr-o operațiune militară condusă de Ucraina împotriva agresiunii ruse
Știri 05 Iunie 2026, 18:58

Nicușor Dan: Drona marină făcea parte dintr-o operațiune militară condusă de Ucraina împotriva agresiunii ruse

Președintele Nicuşor Dan a afirmat că drona care a explodat în Constanţa făcea parte dintr-o operaţiune militară condusă de...

Nicușor Dan: Drona marină făcea parte dintr-o operațiune militară condusă de Ucraina împotriva agresiunii ruse
Eugen Tomac, nominalizat pentru a ocupa funcţia de premier
Știri 04 Iunie 2026, 22:54

Eugen Tomac, nominalizat pentru a ocupa funcţia de premier

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că a făcut această alegere deoarece este vorba de o persoană independentă de formaţiunile...

Eugen Tomac, nominalizat pentru a ocupa funcţia de premier
Eugen Tomac va prezenta un guvern de specialiști
Știri 04 Iunie 2026, 22:47

Eugen Tomac va prezenta un guvern de specialiști

Eugen Tomac a fost desemnat azi de preşedinte să formeze un nou guvern şi a anunţat că va propune ca miniştri specialişti, nu...

Eugen Tomac va prezenta un guvern de specialiști
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază ar putea fi prelungită
Știri 04 Iunie 2026, 08:18

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază ar putea fi prelungită

Măsura vizează alimente precum pâinea albă simplă, mai multe produse lactate, uleiul de floarea soarelui, carnea proaspătă de...

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază ar putea fi prelungită
Parlamentul continuă dezbaterile pe ordonanta privind gestionarea programului SAFE
Știri 02 Iunie 2026, 08:52

Parlamentul continuă dezbaterile pe ordonanta privind gestionarea programului SAFE

La Camera Deputaţilor este aşteptată dezbaterea în comisiile de specialitate a ordonanţei de urgenţă privind gestionarea...

Parlamentul continuă dezbaterile pe ordonanta privind gestionarea programului SAFE