Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Majoritatea popularilor europeni susţin aderarea României la Schengen

Aflat în România, liderul grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Joseph Daul, susţine că majoritatea popularilor europeni vor vota aderarea României la Schengen. Foto:Agerpres

Majoritatea popularilor europeni susţin aderarea României la Schengen

Articol de Luminiţa Apostolescu, 21 Ianuarie 2011, 11:06

Liderul grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Joseph Daul, a declarat la Bucureşti, că este convins ca majoritatea europarlamentarilor din grupul său vor vota raportul de aderare a României la Schengen, dacă sunt îndeplinite criteriile tehnice.

În timpul unei întrevederi cu premierul Emil Boc, Joseph Daul a spus că atât el, cât şi vicepreşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, consideră că există criterii şi dacă acestea sunt respectate spaţiul Schengen trebuie să se extindă ca şi pentru celelalte ţări.

''În ceea ce ne priveşte, la Partidul Popular European, pe mine şi pe vicepreşedintele meu, Manfred Weber, poziţia noastră este că există criterii, iar dacă acestea sunt respectate, Schengen trebuie să se extindă ca pentru celelalte ţări.(...) Sunteţi un om politic ca şi mine, domnule prim-ministru. Ştiţi prea bine că în Europa sunt probleme şi că frica, naţionalismul, populismul joacă un rol în aceste discursuri'', i-a spus Daul lui Emil Boc.

În context, europarlamentarul francez a recunoscut că unii membri ai grupului PPE din Parlamentul European ar putea să nu voteze raportul privind aderarea României la Spaţiul Schengen, însă s-a arătat convins că majoritatea o vor face.

''Pentru cei care mă cunosc, nu am făcut niciodată politică-ficţiune în Europa şi de aceea nu apar foarte des în presă. Domnule prim-ministru, eu sunt un om al pământului, pentru mine este important să tragi brazde şi asta facem şi noi la grupul PPE. Noi ştim că există criterii şi dacă acestea sunt îndeplinite sunt convins că grupul, poate nu chiar toţi, dar sunt convins că majoritatea îl va urma, vor vota acest raport'', a mai afirmat Daul.

Liderul popularilor europeni din PE l-a mai asigurat pe şeful PDL, premierul Emil Boc, de solidaritatea guvernelor de centru-dreapta din Europa.

Premierul Emil Boc a reafirmat că România a îndeplinit şi îndeplineşte toate condiţiile tehnice legate de aderarea la Spatiul Schengen şi nu are nevoie de un tratament privilegiat în privinţa accesului.

Primul ministru a subliniat însă ca nici nu trebuie sa i se aplice un tratament discriminatoriu în raport cu ceea ce au avut de îndeplinit alte state când au aderat la Schengen.

Există "o tensiune publică" legată de aderarea României la Schengen

Liderul Partidului Popular European, Joseph Daul, a fost primit la Palatul Cotroceni de preşedintele României, Traian Băsescu care a spus că România trebuie să-şi apere interesele şi şi-a exprimat regretul că există o tensiune publică în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.

La rândul sau, preşedintele PPE a declarat că salută eforturile realizate de România pentru a îndeplini exigentele comisiei de evaluare pe Schengen şi a adaugat că grupul pe care îl conduce susţine ideea că nu trebuie adăugate alte reguli în afara celor existente pentru aderarea la Schengen.

Joseph Daul a mai spus că, personal, nu vrea ca Bulgaria sa fie decuplată de România în procesul de aderare în cazul în care această ţară îşi va rezolva în timp util problemele existente la graniţa cu Turcia.

Oficiali germani şi francezi se opun aderării României la Schengen

Din aceeaşi familie popular europeană fac însă parte şi cei doi oficiali german şi francez, care şi-au reafirmat, joi, opoziţia faţă de aderararea, în acest moment, a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, de liberă circulaţie a persoanelor.

Primul a fost ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, membru al Uniunii Creştin Democrate, care a ţinut să spună că există carenţe şi critici faţă de sistemul judiciar şi corupţia din România şi Bulgaria.

Oficialul de la Berlin a recunoscut însă că s-au facut eforturi pentru îndeplinirea criteriilor tehnice de aderare, iar acest lucru, spune el, merită elogii.

Pe un ton mult mai dur, ministrul francez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez, din partidul preşedintelui Nicolas Sarkozy, a declarat că o aderare prematură a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen ar ameninţa securitatea restului Europei.

El a adus ca argument faptul că în jurul României, Bulgariei şi Greciei, s-ar concentra probleme grave de frontieră, precum imigraţia ilegală, traficul de arme şi droguri, sau cel de copii.

Camera Deputaților formează un grup de lucru pentru reducerea numărului de parlamentari
Știri 10 Septembrie 2026, 08:16

Camera Deputaților formează un grup de lucru pentru reducerea numărului de parlamentari

Grupul de lucru a va fi alcătuit din 15 deputaţi, conform ponderii partidelor, iar grupurile parlamentare trebuie să...

Camera Deputaților formează un grup de lucru pentru reducerea numărului de parlamentari
Întâlnirea dintre Simina Tănăsescu şi premierul interimar, Ilie Bolojan, investigată de Senat
Știri 09 Septembrie 2026, 08:41

Întâlnirea dintre Simina Tănăsescu şi premierul interimar, Ilie Bolojan, investigată de Senat

Comisia pentru Constituţionalitate a Senatului a demarat audierile în ancheta privind întâlnirea dintre premierul interimar...

Întâlnirea dintre Simina Tănăsescu şi premierul interimar, Ilie Bolojan, investigată de Senat
Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Radio România
Știri 08 Septembrie 2026, 16:01

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Radio România

La propunerea PSD, regizorul Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Radio România. Răzvan Dincă a mai condus Radio...

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Radio România
Nicușor Dan: Educaţia din România nu a avut finanţarea corespunzătoare
Știri 07 Septembrie 2026, 20:01

Nicușor Dan: Educaţia din România nu a avut finanţarea corespunzătoare

Lipsa finanțării a afectat sistemul de învăţământ a afirmat, în prima zi de școală, președintele Nicuşor Dan.

Nicușor Dan: Educaţia din România nu a avut finanţarea corespunzătoare
USR şi PNL cer redistribuirea funcţiilor din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor
Știri 07 Septembrie 2026, 19:53

USR şi PNL cer redistribuirea funcţiilor din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor

Cele două formaţiuni politice invocă un abuz de putere din partea unei majorităţi PSD-AUR-SOS România, prin încălcarea...

USR şi PNL cer redistribuirea funcţiilor din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor
Senatorii decid dacă absolvenţii de gimnaziu vor susţine un examen suplimentar pentru admiterea la liceu
Știri 07 Septembrie 2026, 19:47

Senatorii decid dacă absolvenţii de gimnaziu vor susţine un examen suplimentar pentru admiterea la liceu

Comisia pentru învăţământ a votat ca acest amendamentul privind susținerea unui examen suplimentar pentru admiterea în liceu...

Senatorii decid dacă absolvenţii de gimnaziu vor susţine un examen suplimentar pentru admiterea la liceu
Cine va fi viitorul premier al României?
Știri 07 Septembrie 2026, 08:32

Cine va fi viitorul premier al României?

Partidele politice şi-au nuanţat poziţiile faţă de o nouă desemnare de premier.

Cine va fi viitorul premier al României?
Discuțiile de la Palatul Cotroceni pe tema legii salarizării bugetarilor continuă săptămâna viitoare
Știri 21 August 2026, 11:20

Discuțiile de la Palatul Cotroceni pe tema legii salarizării bugetarilor continuă săptămâna viitoare

La finalul întâlnirii, ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a explicat că au fost luate în calcul mai multe...

Discuțiile de la Palatul Cotroceni pe tema legii salarizării bugetarilor continuă săptămâna viitoare