Ascultă Radio România Actualitaţi Live

LIVE TEXT Traian Băsescu: Nu am fost ofiţer de securitate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri că nu a fost ofiţer de securitate, adăugând că nu a avut niciodată vreo legătură cu serviciile de informaţii.

LIVE TEXT Traian Băsescu: Nu am fost ofiţer de securitate

Articol de Flori Doman, 05 Decembrie 2012, 18:38

Preşedintele Traian Băsescu a susținut o declaraţie de presă, miercuri seara, la Palatul Cotroceni.

"Aș începe cu un drept la replică adresat primului ministru, referitoar la afirmațiile că aș fi fost ofițer de contrainformații".

"Despre afirmaţia că aş fi fost ofiţer de contrainformaţii: e o afirmaţie gravă".

"Vă declar public şi fără niciun fel de reţinere că nu am fost nici ofiţer de contrainformaţii, nici de securitate acoperit, nici ofiţer SIE sau SRI acoperit. N-am avut nicio astfel de calitate".

"Dacă aş fi făcut-o, nu m-ar fi împiedicat să exercit funcţia de preşedinte, dar ar fi trebuit să fac publică această calitate dintr-un motiv simplu: era o obligaţie morală şi un om care a trecut prin calitatea de ofiţer într-un serviciu, fie că e dinainte de Revoluţie sau după, poate rămâne un om cu dublă comandă".

"În politică, atunci când ai fost ofiţer acoperit al unui serviciu de informaţii nu ai decât o soluţie: să faci public, altfel poţi fi supus oricărei interpretări, oricărui şantaj şi nu poţi fi considerat un politician care îşi exercită liber funcţia".

"La această afirmaţie a lui Ponta răspund fără reţinere: n-am avut niciodată această calitate de ofiţer de securitate. Lucrul ar fi extrem de grav, dar nu ilegal".

Despre campania electorală

"Partea a doua a dreptului la replică: vreau să vedeţi cutia de mesaje a USL pentru data de 5 decembrie, și unde vedeţi subliniat cu roşu, e vorba de Traian Băsescu".

"În patru pagini, sunt menţionat de 25 de ori. Dar e foarte interesant că cel de ieri mă menţionează de 19 ori".

"E unul foarte interesant care arată cât de mincinos e Victor Viorel Ponta, altfel dottore. Cu coabitarea, pe pagina 2 scrie: să veniţi la vot cât mai mulţi pentru înfrângerea lui Băsescu".

"Când e cinstit Ponta? Când vorbeşte de coabitare sau când face ţintă de campanie din preşedinte, care nu e în campanie?"

"Trebuie să mă apăr, nu pot face o campanie pe seama mea şi eu să nu reacţionez".

"Încă un mesaj, ridicol deja, Pentru ca Traian Băsescu să nu mai conteze în viața ta".

"Am contat mult în viața lui Ponta ca să ajungă premier, dar nu stiu cât o să mai contez".

"Mesajele sunt absolut hidoase, de tip bolșevic".

"Cu Antonescu n-am nicio surpriză, dar cu Ponta, care vrea să pară un doctor, un om instruit, cu masterate pe la Catania, message box-ul îl descalifică".

"Actualul guvern e predispus la fraudarea alegerilor. Mai sunt 3 zile până la alegeri şi creează condiţii de fraudare prin neanunţarea numărului de electori".

"E obligaţia Guvernului să facă public numărul de cetăţeni români cu drept de vot. Îi atenţionez să nu uite pe cei 500.000 români cu domiciliul în străinătate".

"Ei trebuie incluşi în listele electorale permanente din diaspora".

"Atenţionez Guvernul că ia românilor dreptul de vot".

"Nu e posibil să îngădui votul militarilor, dar să nu dai drept de vot celor care au şederi statuate legal pe teritoriul altor state pe mai mult de 6 luni".

"Avem studenţi care au rezidența acolo unde e stabilită în paşaport, avem cercetători care se află la studii pentru mai mult de 6 luni. Acestor oameni, doctorul Victor Viorel Ponta le-a interzis dreptul de vot".

Despre relaţia cu UE

"Constat că se deteriorează continuu, iar în cursul lunii noiembrie Guvernul a primit o avalanşă de scrisori".

"I-au minţi pe români cu privire la ce era în scrisoarea care anunţa deblocarea POSDRU".

"Doctorul Ponta a spus că s-au deblocat banii, în scrisoare se constată progrese. Era timpul să fi făcut din aprilie și până acum Guvernul Ponta ceva progrese. Deci, scrisoarea începe în ton pozitiv politicos, pe urmă vin realităţile a ceea ce urmează să se întâmple".

"Guvernul Ponta, de dragul scenetei cu ziaristul de la Cluj, a acceptat anulări de finanţări cu 25%".

"Asta înseamnă că toţi cei care au primit finanţări pe POSDRU, trebuie să ramburseze 25% din ce au primit. Și aici vorbim de universităţi, de IMM-uri, de oameni tineri care au vrut să-şi facă o afacere".

"Pentru ca în timpul campaniei să poată avea loc sceneta cu Ponta care venea cu banii în studio, Guvernul a acceptat fără reţinere corecţii de 25% pe banii pe care i-a dat deja. Asta e o sarcină uriaşă, foarte mare".

"O altă problemă avem în Zona Schengen".

"În hotărârea CE din 12 mai, se precizează foarte clar că la nivelul CE se recunosc eforturile depuse de Bulgaria şi România".

"CE solicită ca în acest interval să identifice măsuri pentru extinderea cu succes în Spaţiul Schengen".

"Tot în aceste concluzii se spune că CE solicită guvernelor să revină asupra acestor chestiuni pentru a adopta decizia cu ocazia Consiliului JAI din 2012".

"Guvernul României a dormit în campanie. Nu doar că nu se reia problema datei de acces a României în Schengen, dar suntem incluşi într-un raport în care doar nu ni se stabileşte un proces de monitorizare".

"Eu cred că doctorul Victor Viorel Ponta trebuie să ia foarte în serios acest proiect care va fi mâine pe masa JAI şi să dea mandat reprezentantului Guvernului să se bată pentru stabilirea unei date".

"Atrag atenţia Guvernului să facă o negociere bună".

"E evident că a dormit în ghete dacă s-a ajuns să avem lucruri care ne dau înapoi".

"Apelul meu public e să gestioneze mâine cu responsabilitate referirile la România care nu e în Spaţiul Schengen, deci în cel mai rău caz poate să nu fie nicio referire".

Despre desemnarea primului ministru

"Am înţeles că doctorul Victor Viorel Ponta ştie lista scurtă pe care o am. Nimic nou sub soare".

"Tăriceanu spune că nu s-ar dezonora privind această funcţie. Măi frate, dar cine te-a onorat? Nici prin cap nu mi-a trecut!"

"Altul care nu s-ar dezonora - şi nu s-a gândit nimeni să-l onoreze - e Ioan Rus. Nu vă mai perpeliţi cu onorul pentru că rămâne nereperat!"

"Ce-ar fi dacă pe lista mea scurtă ar fi Adrian Năstase? Dar Dan Voiculescu?"

"Deocamdată, pe lista mea scurtă nu se află Călin Popescu Tăriceanu, nici Rus şi fac un test cu Adrian Năstase şi Dan Voiculescu".

"În ce priveşte desemnarea premierului, va fi rezultatul consultărilor de după alegeri. Până atunci nu fac niciun fel de scenariu".

"Mi-e uşor să spun cine nu poate fi desemnat, dar cine poate fi nu o să spun niciodată acum".

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:27

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat

Ministerele şi ceilalţi ordonatori principali de credite au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă...

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Știri 05 Noiembrie 2026, 09:12

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului

Premierul Luca Niculescu a spus la întâlnirea cu investitorii străini din România că reconstruirea încrederii este absolut...

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Știri 04 Noiembrie 2026, 09:00

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie

Premierul Luca Niculescu a afirmat că va face publice date mai precise despre majorare atunci când va cunoaşte întreaga...

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
Știri 04 Noiembrie 2026, 08:57

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului

Propunerea a fost iniţiată de parlamentari PNL şi USR, care spun că astfel părinţii ar fi stimulaţi şi ar putea reveni mai...

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Știri 02 Noiembrie 2026, 14:44

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare

Toate propunerile în acest sens vor fi centralizate în cel mult două săptămâni, a anunţat astăzi preşedintele partidului,...

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"
Știri 02 Noiembrie 2026, 08:40

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"

Chiar la ora 16:00, când erau programate dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, premierul Luca Niculescu are programate...

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"
Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Știri 30 Octombrie 2026, 10:37

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"

Proiectul privind rectificarea bugetară menţine deficitul la 6,2% din PIB, în condiţiile în care veniturile bugetului general...

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile
Știri 29 Octombrie 2026, 09:49

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile

Fostul candidat la preşedinţie este cercetat într-un dosar de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat,...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile