Ascultă Radio România Actualitaţi Live

LIVE TEXT Băsescu: De la 1 iunie să reîntregim salariile bugetarilor

Preşedintele Traian Băsescu s-a adresat Camerelor reunite ale Parlamentului cu un mesaj pe teme de politică internă, precizând cu acest prilej, că speră ca din 1 iunie salariile bugetarilor să revină la cât erau în 2009.

LIVE TEXT Băsescu: De la 1 iunie să reîntregim salariile bugetarilor

Articol de Luminiţa Apostolescu, 07 Martie 2012, 12:13

SUA, partener de bază. "România nu-şi poate vedea evoluţia viitoare decât alături de statele UE , iar din punct de vedere al securităţii naţionale, parteneriatul cu Statele Unite rămâne un pilon de bază".

"Vă asigur că suntem pregătiţi să facem faţă unui al doilea val de recesiune în Europa dacă va fi. România îndeplineşte multe din criteriile cerute pentru aplicarea tratatului fiscal şi eu cel puţin, încerc să vă transfer ceea ce simt fiind în deplină cunoştinţă de cauză. Aveţi de ce să fiţi optimişti, România nu va face paşi înapoi chiar dacă în zona euro va fi în recesiune în partea a doua a anului".

"România va fi un susţinător puternic al unei tot mai mari puteri a Comisiei Europene şi nu a unui stat contributor sau altul. Obiectivul nostru este în Comisia Europană. Ei pot fi un arbitru neutru. Eforturile noastre sunt legate de consolidarea autorităţii Comisiei Europene".

"Tratatul e un pas înainte pe care România nu are dreptul să-l facă pe jumătate. Trebuie să contribuim la consolidarea europeană. Europa n-a ieşit din dificultate. Probleme vor mai fi în UE şi în partea a doua a anului, la nivelul întregii zone euro se va constata intrarea în recesiune cu efecte şi pentru economia românească.

Pregătiţi unei eventuale recesiuni. "Nu ne va fi uşor, dar nu ne va fi atât de greu ca în 2009, 2010, 2011. Suntem bine pregătitţi să facem faţă unei eventuale recesiuni".

"Exprim convingerea că drumul către care ne îndreptăm încet, dar sigur, e acela, de a realiza Statele Unite ale Europei, altfel, vom face ce facem acum fiecare în parte: încercăm să facem faţă efectelor globalizării".

"UE are o singură soluţie. Se numeşte realizarea Uniunii Statelor Europene".

"Atunci când politic se va putea mai mult, se va merge către unificarea sistemului de taxe, a legislaţiilor privind investiţiile, a legislaţiilor care vizează redevenţele , chiar şi TVA. Este în opinia mea un proces ireversibil în care nu avem altă soluţie decât să mergem înainte pentru că niciun stat singur nu poate face faţă efectelor globalizării".

"Am văzut că criza datoriilor suverane e generată de nerespectarea criteriilor de la Maastricht. În 2012 s-a făcut un pas înainte care permite controlul Comisiei Europene asupra statelor. Abia acum se dă constistenţă suportului monedei euro".

"El poate intra în vigoare mult mai devreme. Opinia mea este să ratificăm repede acest tratat pentru a-şi asigura o dezvoltare durabilă".

"Am convingerea că România a făcut un lucru bun semnând tratatul iar dvs. veţi face unul şi mai bun adoptând acest tratat repede. El nu va intra în vigoare decât în ultimă instanţă la 1 ianuarie 2013".

"O astfel de asumare va face din România o ţară care-şi crează premisele de a deveni performantă".

"Recomand Parlamentului să-l aprobe cu integral cu o intrare integrală în vigoare. Va obliga România la o dezvoltare durabilă".

Acest Tratat fiscal semnat intră abia acum în faza de dezbatere publică.

Acest tratat fiscal a fost conceput strict pentru statele din zona euro. A fost o presiune pe care am iniţiat-o noi susţinuţi de Polonia ca la acest tratat să poată adera şi statele non-euro. Singurele modificări care au putut fi făcute a fost legată de două prevederi: una ca şi statele non-euro să poată semna tratatul şi să participe la deciziile euro şi doi, ca statele care au gradul de indatorare sub 60 la sută să poată merge cu un deficit structural până la 1 la sută".

Tratatul fiscal. "Într-un an al al crizei datoriilor suverane, în cursul anului trecut şi al acestui an s-au luat o serie de măsuri: pachetul guvernanţă 1. Sunt state care au fost propuse la sancţiuni prin tăierea sumelor de la UE. Nu Tratatul fiscal e cel care taie bani".

"UE trece prin cea mai grea criza de la al doilea razboi mondial incoace - nu mai e doar criza bancilor, ci si criza datoriilor suverane. S-a ajuns aici pentru ca statele au cheltuit mult mai mult decat au produs."

"Aş spune ca România are o resursă consistentă în Marea Neagră, putem să ne asiguram cel putin necesarul nostru - cu conditia liberalizarii pretului la gaze, pentru industrie nu pentru populaţie. Costurile de piaţă fac rentabila exploatarea de piaţă."

"Vă cer dvs. ca Parlament să priviţi cu maximă responsabilitate nevoia României de a-şi creşte consistent capacitatea de a produce energie".

"Energia. În momentul de faţă România furnizează energia de care are nevoie pentru nivelul de dezvoltare pe care îl are. Dacă privind în perspectivă, vreau să ştiţi că una din marile probleme ale României este legată de asigurarea energiei. Sigur, energiile curate sunt o soluţie. Aceasta nu va fi suficientă, pentru că au efect asupra mediului. Sursele sunt Reactorul 3 şi 4 de la Cernavodă, resursele din Marea Neagră şi gazele de şist".

"Este aici o vulberabilitate a noastră cum s-au utilizat banii publici şi va trebuie corectată, astfel încât legislaţia să genereze o infrastructură de care să beneficieze toţi".

"Deşi avem un sistem foarte modern cu fibră optică, de transmisie a datelor, suntem o ţară în care fiecare e cu infrastructura lui: Electrica, calea ferată, Ministerul Educaţiei. E o problemă pe care am abordat-o în CSAT, România are acum capacitate de transmisie de date mult mai mare decât cea pe care în mod real o utilizează datorită acestei separări a infrastructurilro de transmisie".

IMM-uri vitale pentru zona rurală. "Vreau să vă fac o precizare foarte importantă. O evoluţie care se vede în agricultură, datorită dotării fermierilor randamentele au început să crească. O politică de fixare în mediul rural a IMM-urilor este vitală pentru soarta viitoare a satului".

"Să chemaţi Guvernul să vă prezinte proiectele pentru locuri de muncă".

"Trebuie să ducem locurile de muncă la nivelul numărului de pensionari".

"Locurile de muncă sunt cheia evoluţiei pozitive a fiecărui cetăţean.

De aceea, fac un apel la parlamentari şi la Guvern redeschideţi mineritul care a devenit rentabil. Nu sunt condiţiile comerciale, dacă avem bani să-l redeschidem cu banii noştri, dacă nu avem bani să acceptăm investiţii străine şi să creăm locurile de muncă".

"Fără să creăm locuri de muncă riscăm ca deşi aparent să avem parametri economici buni, în realitate să creăm o pătură largă de oameni săraci".

Domenii de creştere economică. "Avem nevoie şi de creştere economică. Ne trebuie economie consolidată, ramuri prioritare pe care să le dezvoltăm. Condiţiile noastre sunt legate de agricultură, de turism, de minierit. Acel minerit care face rentabilă reluarea exploatărilor de aur, de cupru".

"Nu vom rezista în zona euro dacă nu suntem competitivi şi economic, nu numai din punct de vedere al deficitelor şi al inflaţiei".

"Eficientizarea companiilor de stat e necesară, fie că vorbim de management privat, fie că vorbim de pachete minoritare de acţiuni".

"Obiectivul în perioada următoare este reanalizarea şi creşterea perfornmanţelor economiei de stat. Marii transportatori - TRANSGAZ, unităţile de căi ferate, marii producători de energie trebuie să devină competitivi. Fără competitivitate în sectorul energiei, al transporturilor, nu avem nicio şansă să trăim bine în zone euro".

"Respectarea criteriilor de la Maastricht nu e suficientă. Dincolo de aceste criterii, un stat care nu are o economie performantă nu rezistă în zona euro".

Obiectiv major intrarea în euro. "Avem şi probleme economice fundamentale. Un obiectiv major este intrarea in zona euro. Dobânzile în zona euro sunt de 1 - 1,5 la sută pentru statele normale, pe când acum, fiind stat noneuro, dobânzile sunt 6- 6,6 la sută. Important pentru economia românească e să devenim stat al zonei euro".

"Un răspuns pozitiv la referendum din noiembrie 2009 este ceea ce populaţia aşteaptă de la politicieni".

"Ştiu că şi dvs. aţi avut veniturile tăiate. Una e să-i tai preşedintelui şi alta să-i tai unui salariat care are 1000 de lei pe lună. Cred că reducerea la o Cameră ar veni şi ca un argument că şi politicienii la vârf sunt conştienţi de nevoia de reducere de cheltuielilor statului".

Parlament Unicameral. "Parlamentul României funcţionează acum ca un Parlament unicameral. Ori e foarte greu să justificaţi necesitatea a două camere când singurul suveran este votul popular. Iar poporul s-a pronunţat şi aveţi obligaţia să ţineţi cont de acest vot".

"Ţineţi cont că a fost un vot cu peste 80 la sută dintre participanţii la refrendum în favoarea Parlamentului unicameral".

"Trebuie să recunoaştem că oricăruia dintre dvs. îi este greu să meargă în colegiu şi să spună aveţi încredere în noi, când azi oricare dintre membri Parlamentului e vulnerabil la respectul votului cetăţenilor. Cetăţenii au vrut Parlament unicameral şi 300 de parlamentari".

"O altă soluţie, se referă la punerea în aplicare a referendumului din noiembrie 1009".

Vot uninominal curat. "Nevoia de a modernizare a clasei politice. Un prim pas s-a făcut cu introducerea votului uninominal. Este clar că un vot uninominal compensat nu face decât să creeze distorsiuni. Este o obligaţie morală a majorităţii ca împreună cu minoritatea din Parlament să decidă un vot uninominal curat care nu mai lasă ca oameni de pe locul 3 să ajunge parlamentari".

"Odată constituite regiuni de dezvoltare ca unităţi administrative, vor fi persoane juridice capabile să se adreseze direct Bruxelles-ului".

"Dacă vrem să cheltuim eficient banii , reorganizarea administrativă este cheia".

"Fiecare judeţ a fost cu interesele lui. S-a făcut dezvoltarea de la centru către est".

"În momentul de faţă se construieşte bugetul pentru 2014 - 2020. Este clar că modul cum s-au utilizat banii pentru dezvoltare regională a fost departe de a fi eficient".

"Reorganizarea adminstrativă. Propune să adoptaţi în discuţii cu opoziţia reorganizarea administrativă a ţării pentru că nimeni nu poate convige pe nimeni că o ţară organizată administrativ în 1968 mai poate răspunde nevoilor de azi".

"Sunt cunoscute ezitările Ministerului Sănătăţii de a face public pachetul minim garantat. În lipsa acestuia, Legea sănătăţii poate fi un eşec de la lansare în dezbatere publică. Pentru că asiguraţii de sănătate şi cei care nu se pot asigura trebuie să ştie ce le garantează statul în baza contribuţiior actuale. Toţi miniştrii sănătăţii au fost ezitanţi".

"Nu înţeleg de ce un părinte să poată opta pentru şcoală , iar la spitale să nu putem avea această opţiune.

"Legea sănătăţii. Avem nevoie de un mai puternic control al banului public şi s-a dovedit incapacitatea caselor judeţene de a control a banul public şi e nevoie de implicarea în finanţatre a sectorului privat. a celor care vor asigurări suplimentare. Managementul competitiv al spitalelor devine una dintre cheile succesului sistemului".

"Procesul de modernizare a statului nu s-a încheiat. E fundamental necesar ca Parlamentul să adopte două legi: Legea sănătăţii şi cea a reorganizării administrative a României".

"Aţi avut forţa să promovaţi un nou cod al muncii". E o formidabilă premisă pentru o piaţă a forţei de muncă, de natură să încurajeze investiţiile străine".

Discursul e întrerupt . De la balcoane zeci de manifestanţi au aruncat cu foi de hârtie.

"Risipa din banii publici. Noua lege a asistenţei sociale crează premisele ca resursa financiară să se îndrepte către oamenii care au nevoie, cu către cei care stau cu mercedesul în spatele vilei şi primesc ajutoatre sociale".

"Bacalureatul a fost proba fundamentală a eşecului reformei din perioada 1997 - 2000".

Noua Legea a educaţiei este fundamentală pentru ca România să aibă şansă. Poţi să nu ai ţitei, să nu ai geze, dacă ai un sistem de educaţie performant, vei fi o ţară competitivă".

"Nimeni nu mai doarme liniştit, nici cei care fraudează instituţiile de stat, inclusiv judecătorii şi procurorii corupţi"

"Vrea să ştiţi că faţă de mentalitatea politicului de până la modernizarea justiţiei a fost aceea de intangibilitate. Iată că azi, după indeopendenţa totală acordată procurorilor şi judecătorilor rezultatele încep să apară".

"Justiţia şi codurile de pe vremea lui Ceaşescu nu puteau răspunde nevoilor unor societăţi moderne. Aţi trecut prin Parlamernt legea micii reforme, cele patru coduri, legea privind selecţia pentru judectăroii de la ICCJ şi rezultatele se văd".

"Majoritatea a înţeles că statul român nu poate fi modificat dacă singura modificare ar fi fost aşezarea unor legi pe o structură de stat moştenită de la Ceauşescu".

"Vă mai mulţumesc dvs. şi Guvernului Boc. În paralel cu măsurile de austeritate aţi accelerat procesele de reformare a statului. Vă mulţumesc pentru că acesta a fost angajamentul meu electroal din campania din 2009".

"Veţi avea tot suportul meu, dar nu e suficient dacă talentul dvs. şi al Guvernului nu va fi pe măsura momentului şi nevoii de a restabili veniturile bugetarilor".

Din iunie salariile bugetarilor întregi. "Sunt convins că majoritatea parlamentară şi de ce nu şi opoziţia împreună cu Guvernul, privind în bugetul de stat, veţi putea găsi resurse ca la sfârşitul mandatului să le puteţi spune bugetarilor că au salariile întregi".

"La începutul lui 2011, parte din sumele tăiate au fost restituite. Cred că e o datorie a mea să gândim şi să găsim soluţii pentru ca undeva în jurul datei de 1 iunie să reintregim salariile bugetarilor, chiar dacă în luna ianuarie am avut un excedent , în februarie am avut un minus de două mai mare decât excdentul din ianuarie".

"Vă mulţumesc şi cred că aceaste măsuri au fost de natură să aducă un minim de uşurinţă în trecerea crizei pentru cei mai săraci"

"Aţi făcut un lucru pentru care mă simt solidar cu dvs. şi cu românii. Trebuie să vă amintesc un lucru pe care dvs. nu îl mai spuneţi, aţi găsit resurse de voinţă politică pentru a socate din cea mai neagră sărăcia pensionarii CAP".

"Aceste măsuri au fost necesare pentru că au avut darul să schimbe ceea ce s-a întâmplat cu situaţia economică din Grecia".

"Au fost măsuri extrem de dificile dar sunt momente când politicienii trebuie să se decidă deasupra interesului lor politic"

"Niciun politician nu-şi perrmite să gândească cu relaxare la faptul că printre măsuri se numără reducerea salariilor, creşterea TVA sau introducerea contribuţiei la fondul de sănătate pentru pensionari".

"Vă mulţumesc că aţi acceptat cu costul voturilor dvs. să adoptaţi măsuri extrem de severe ".

"În 2009 România ajunsese în situaţia în care nu se mai putea împrumuta de pe piaţă, ceea ce a reclamat o intervenţie urgentă la FMI pentru ca România să poate avea finanţarea necesară".

Restabilirea echilibrelor macroeconomice."Guvernul şi Parlamentul au parcurs împreună o perioadă extrem de dificilă în care comandamentul zero a fost restabilitarea echilibrelor macroeconomice"

"În aceste condiţii cred că este important să mă pronunţ asupra a ceea ce am făcut şi unde suntem şi ceea ce cred că avem de făcut".

"Cred că nu este cea mai buna soluţie să subminezi cea mai importantă instituţie a statului în Parlament".

Opoziţie, rugată să vină în Parlament. "De aceea, încep prin a adresa opoziţiei rugamintea de a reveni în Parlament şi a discuta problemele politice aici, unde este locul de dezbatere a problemelor politice".

"Mulţumesc Parlamentului că în această perioadă framântată aţi fost de acord să mă adresez dvs. şi în egală măsură românilor".Se impunea o întâlnire a preşedintelui cu Parlamentului, având că în vedere schimbarea Guvernului, adoptarea şi semnarea Treatatului fiscal şi criza de comunicare dintre majoritate şi opoziţie".

Site-ul politicaromaneasca.ro transmite în direct, în format video, discursul preşedintelui.

Pensiile vor fi plătite înainte de Paște
Știri 25 Aprilie 2024, 20:04

Pensiile vor fi plătite înainte de Paște

Pensionarii îşi vor putea primi în avans drepturile înainte de sărbătorile pascale, a afirmat purtătorul de cuvânt al...

Pensiile vor fi plătite înainte de Paște
Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
Știri 25 Aprilie 2024, 15:04

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990

Ministrul Justiţiei, Alina Ghorghiu, a declarat că speră că statul român îşi va achita această restanţă, Dosarul Mineriadei,...

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud