Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Legea securităţii naţionale", adoptată tacit

UPDATE Legea securităţii naţionale, iniţiată de deputatul PDL, Cezar Preda, care trebuia dezbătută, joi, în plenul Camerei Deputaţilor, a fost adoptată tacit, prin lipsă de cvorum.

 "Legea securităţii naţionale", adoptată tacit

Articol de Iulia Gherman, 03 Noiembrie 2011, 09:51

Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, de joi, 3 noiembrie, consacrată dezbaterii şi adoptării propunerii legislative privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul securităţii naţionale, a fost suspendată, din lipsă de cvorum.

După efectuarea apelului nominal, în sală erau prezenţi 106 deputaţi, cvorumul legal de lucru fiind de 166 de deputaţi.

În aceste condiţii, propunerea legislativă menţionată se consideră adoptată în mod tacit de către Camera Deputaţilor, prin depăşirea termenului pentru dezbatere şi vot final şi se va transmite la Senat, for decizional în acest caz.

Plenul Camerei Deputaţilor trebuia să continue, joi, dezbaterile pe marginea proiectului de lege iniţiat de deputatul PDL, Cezar Preda, prin care se aduc modificări la legile securităţii naţionale.

Plenul a amânat dezbaterile, până când comisiile de specialitate vor înainta un raport pe acesată temă.

Proiectul de lege a intrat în dezbatere, tot fără raport.

Comisiile Juridică şi de Apărare nu au reuşit să elaboreze un punct de vedere asurpa documentului legislativ, din lipsă de cvorum.

Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a solicitat, în şedinţa de plen de miercuri, excluderea proiectului de lege, de pe ordinea de zi, pe motiv că nu există un raport al comisiilor specializate şi nici inţiatorul, democrat-liberalul Cezar Preda, nu este prezent la dezbateri.

"Chiar dacă ar dori cineva să susţină amendamentele pe care le-a făcut, nu poate, fiindcă ele n-au trecut prin Comisie. Şi, atunci, facem o dezbatere sterilă, fără efecte directe" a spus Toader.

Opozitia a cerut ca proiectul de lege să fie supus dezbaterii în plenul Camerei Deputaţilor, pentru modificarea acelor prevederi care pot atinge ordinea constituţională.

Deputatul PNL, Popescu Tăriceanu, susţine că prin aceasta lege, vor fi îngrădite libertăţile fundamentale.

"Toate aceste modificări care sunt încercate a fi trecute pe sub masă, ajung să îngrădească libertăţile fundamentale, pe care le-am câştigat cu 20 de ani în urmă", a spus el.

Proiectul de lege prevede, între altele, că ofiţeri anume desemnaţi, ai SRI, pot fi numiţi în calitate de organe de cercetare penală specială.

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Știri 23 Octombrie 2026, 09:12

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE

Judecătorii CCR au decis că fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind programul...

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Știri 22 Octombrie 2026, 11:03

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele

Schimbările de ştafetă la cinci ministere s-au desfăşurat în prezenţa premierului.

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Știri 22 Octombrie 2026, 11:00

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT

Pe agendă se află implicaţiile de securitate ale incidentelor din Marea Neagră, precum şi măsurile pentru protejarea apelor...

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Știri 21 Octombrie 2026, 09:58

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză

Cabinetul condus de Luca Niculescu a primit votul de învestitură din partea parlamentului, cu 280 de voturi favorabile, un...

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină
Știri 21 Octombrie 2026, 09:56

Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină

Şeful executivului a precizat că un răspuns concret privind preţurile la carburanţi va fi oferit în zilele următoare, în...

Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină
LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
Știri 20 Octombrie 2026, 14:02

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului

Guvernul Luca Niculescu, la momentul votului de învestitură.

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui
Știri 20 Octombrie 2026, 13:33

Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui

După audierile miniștrilor, urmează votul de învestitură al Parlamentului.

Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui
George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu:  Noi nu votăm și nu trădăm
Știri 20 Octombrie 2026, 10:33

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm

George Simion, preşedintele AUR, a fost invitatul rubricii "Apel matinal", de la Radio România Actulalități.

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm