Ascultă Radio România Actualitaţi Live

La Bruxelles, nu s-a găsit consensul

UPDATE Liderii Uniunii Europene au ajuns, totuşi, la un acord de principiu privind instituirea unui aşa-numit pact fiscal, menit să consolideze disciplina bugetară în Zona Euro.

La Bruxelles, nu s-a găsit consensul

Articol de Carmen Valică, 09 Decembrie 2011, 08:05

Președintele Uniunii europene, Herman Van Rompuy, a anunţat vineri dimineaţă, că este vorba despre un acord interguvernamental, încheiat între 17 ţări membre ale Zonei Euro, plus alte 6 ţări europene.

Pactul, menit să refacă încrederea în moneda unică, se refera la un set de reguli menite să consolideze disciplina fiscală.

Noile măsuri ar urma sa fie adoptate printr-un acord inter guvernamental, de statele din zona euro , cărora au anunţat deja că li se alătură alte 6 ţări – România, Bulgaria, Danemarca, Polonia, Lituania şi Letonia.

Rezultatul discuţiilor pare, la prima vedere, mai puţin decât sperau mulţi lideri europeni şi, cu siguranţă, mai puţin decât ar fi aşteptat pieţele financiare.

Au fost prea mulţi de "Nu"


Nu s-a ajuns la un acord cu privire la modificarea tratatelor europene, nefiind găsit, mai exact, consensul.

De altfel, premierul Marii Britanii spunea, joi, că va condiţiona un acord de acordarea unor garanţii serioase sectorului financiar britanic.

La rândul său, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a fost nevoit să spună, vineri dimineață, că poziţia Marii Britanii a fost, în timpul discuţiilor pe această temă a modificării de tratate, "inacceptabilă".

Din nou, un "Nu"


Nu s-a ajuns la un acord pentru ca viitorul Mecanism European de Stabilitate
, acel instrument permanent de salvare a ţărilor care au sau ar putea avea probleme, să primească o aşa-numită licenţă bancară, să poată aşadar să împrumute bani de la Banca Centrală Europeană.

"Nu" instituirii de euroobligaţiuni

Potrivit președintelui Herman Van Rompuy, această chestiune va fi analizată în continuare şi se va regăsi în raportul viitor pe care îl va prezenta Consiliului din luna iunie.

Foarte mulţi de "Nu" aşadar, în ciuda timpului lung în care au discutat liderii europeni.

Preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene au spus că acel aşa-numit "pact fiscal", pe care l-au anunţat, vineri dimineaţă, şi care a fost propus de preşedintele Consiliului în raportul interimar, a fost aprobat.

Concret, ar fi vorba de o întărire a regulilor fiscale.

Statele membre euro vor introduce în legea fundamentală prevederi referitoare la păstrarea echilibrului bugetar.

Din acelaşi concept, "pact fiscal", face parte şi faptul că a fost devansată data de la care va funcţiona Mecanismul permanent de Salvare a statelor cu probleme, fiind vorba despre iulie 2012.

O altă decizie: Creşterea resurselor financiare care vor merge dinspre Europa spre FMI


Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a mai menţionat câteva chestiuni pe care le consideră un succes, şi anume: angajamentul de aplicare a măsurilor deja decise de Comisie.

Este vorba de acel pachet de şase legi menite să întărească disciplina fiscală.

Preşedintele Comisiei Europene a mai spus că lipsa unui acord în această noapte cu privire la modificarea tratatelor europene nu înseamnă că această modificare nu va fi posibilă în viitor.

Potrivit preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, Banca Centrală Europeană va gestiona acele fonduri de salvare a ţărilor cu probleme, o chestiune considerată de preşedintele Franţei bună.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a spus că rezultatele primei nopţi de summit european sunt bune şi că sunt în măsură să readucă credibilitatea euro.

Rămâne de văzut cum va arăta documentul final, pe care liderii europeni urmează să îl semneze vneri.

Reuniunea, care a început joi seară şi a durat toată noaptea, a fost una informală.

Documentele oficiale urmează vineri.

Consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat fără conturarea unei majorități
Știri 18 Mai 2026, 21:09

Consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat fără conturarea unei majorități

Consultările care au avut loc la Palatul Cotroceni între preşedintele Nicuşor Dan şi reprezentanţii partidelor parlamentare...

Consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat fără conturarea unei majorități
Proiectul de lege privind acordarea unor stimulente financiare pentru angajaţi, pe agenda Parlamentului
Știri 18 Mai 2026, 08:27

Proiectul de lege privind acordarea unor stimulente financiare pentru angajaţi, pe agenda Parlamentului

Măsura asigură pachete atractive pentru angajaţi, în contextul exodului de specialişti care aleg să plece din ţară şi să...

Proiectul de lege privind acordarea unor stimulente financiare pentru angajaţi, pe agenda Parlamentului
Guvernul vrea să lege sporurile pentru fondurile europene de performanță
Știri 18 Mai 2026, 08:19

Guvernul vrea să lege sporurile pentru fondurile europene de performanță

Guvernul intenţionează să aprobe hotărârea privind legarea sporurilor pentru fonduri europeane de performanţă, astfel încât...

Guvernul vrea să lege sporurile pentru fondurile europene de performanță
Încep consultările la Palatul Cotroceni pentru desemnarea noului premier
Știri 18 Mai 2026, 08:10

Încep consultările la Palatul Cotroceni pentru desemnarea noului premier

Preşedintele Nicuşor Dan vrea să afle mai întâi care este noua majoritate parlamentară pe care o propun partidele şi spune că...

Încep consultările la Palatul Cotroceni pentru desemnarea noului premier
Nicuşor Dan: Un parteneriat între Europa şi SUA rămâne o garanţie pentru ambele părţi
Știri 14 Mai 2026, 08:55

Nicuşor Dan: Un parteneriat între Europa şi SUA rămâne o garanţie pentru ambele părţi

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat ieri că un parteneriat între Europa şi Statele Unite în materie de securitate rămâne o...

Nicuşor Dan: Un parteneriat între Europa şi SUA rămâne o garanţie pentru ambele părţi
Incepe summitul Summitul B9 şi al Ţărilor Nordice la București
Știri 13 Mai 2026, 08:49

Incepe summitul Summitul B9 şi al Ţărilor Nordice la București

Preşedintele Nicuşor Dan va accentua importanţa coerenţei strategice pe întreg flancul estic şi va sublinia necesitatea...

Incepe summitul Summitul B9 şi al Ţărilor Nordice la București
Securitatea regională, tema centrală a Forumului de Securitate la Marea Neagră şi Balcani
Știri 12 Mai 2026, 12:38

Securitatea regională, tema centrală a Forumului de Securitate la Marea Neagră şi Balcani

Evenimentul reuneşte oficiali, experţi în securitate şi reprezentanţi instituţiilor europene şi euroatlantice.

Securitatea regională, tema centrală a Forumului de Securitate la Marea Neagră şi Balcani
Ce calcule își fac partidele pentru numirea viitorului premier
Știri 11 Mai 2026, 11:35

Ce calcule își fac partidele pentru numirea viitorului premier

Până în acest moment nu s-a conturat nicio viitoare majoritate parlamentară clară.

Ce calcule își fac partidele pentru numirea viitorului premier