Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Jefrrey Franks: România a îndeplinit toate criteriile de performanţă

Echipele de experţi ai Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional apreciază că programul convenit cu autorităţile române în cadrul acordurilor de tip preventiv este în parametrii conveniţi.

Jefrrey Franks: România a îndeplinit toate criteriile de performanţă

Articol de Liza Diaconu, 01 August 2011, 11:37

Oficialii Comisiei şi cei ai FMI au declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul vizitei de evaluare a acordului cu România, că ţara noastră a îndeplinit toate criteriile de performanţă stabilite pentru sfârşitul primului semestru.


"Aceasta este a doua evaluare din acordul preventiv care permite autorităţilor să utilizeze resursele doar în caz de nevoie. După aprobarea comitetului vom disponibiliza aproximativ 480 milioane euro asistenţă din partea FMI. La nivelul misiunii noastre, am ajuns la un acord asupra evaluării. Progresele au fost bune, toate criteriile de performanţă au fost îndeplinite şi am ajuns şi la un acord privind politicile necesare în continuare. După aprobarea acestui acord de conducerea FMI, vom putea solicita aprobarea comitetului executiv în ultima parte a lunii septembrie ", a spus Franks.


Pentru 2011, experţii internaţionali prognozează în continuare o creştere reală a produsului intern brut de 1,5 %.


Deşi contribuţia la creştere prin absorbţia fondurilor europene se menţine scăzută, se anticipează o recoltă bună, iar exporturile sunt în continuare puternice.


Prognoza experţilor: creştere econonomică şi reducerea inflaţiei



În 2012, FMI şi Comisia Europeană prognozează o creştere economică de 3,5 până la 4%, bazată pe creşterea cererii interne şi pe o mai bună absorbţie a fondurilor europene.



Se anticipează că inflaţia se va diminua, dar se menţine peste ţinta de inflaţie pe 2011, stabilită de Banca Naţională de României.


Şeful Misiunii FMI, Jeffrey Franks, a spus că inflaţia s-ar putea situa, la sfârşitul anului, între 5 şi 5, 5% şi estimează o scădere a acesteia până la 3,5%în 2012.


"Inflaţia a început să scadă şi ne aşteptăm ca această scădere să continue în lunile următoare pe fondul unei recolte bune înregistrate în acest an de România. Cu toate acestea, este probabil ca inflaţia principală să se menţină peste intervalul ţintit de BNR de 5%", a spus Jeffrey Franks.


Istvan Szekely, şeful delegaţiei Comisiei Europene, a afirmat că evoluţiile economice sunt pe traiectoriile stabilite, iar România ar putea avea o creştere economică, în acest an, de 1,5%, ce se va accelera până la 3,5%, anul viitor.


"România se finanţează de pe piaţă şi lucrăm cu autorităţile pentru a-şi permite să împrumute de pe piaţă cu dobânzi favorabile. Este imperios necesar să continuăm implementarea reformelor şi programelor. Am evaluat progresele înregistrate în reforme şi, în ansamblu, evaluarea este că programul este pe traiectoria stabilită. Evoluţiile economice sunt pe traiectoriile noastre. Ne aşteptăm la o creştere economică de 1,5%, în acest an şi o accelerare până la 3,5%, anul viitor. Deficitul de cont curent este de 1,5% din PIB", a spus Szekely.


Bugetarii şi-ar putea recupera o parte din salarii



Eforturile de raţionalizare şi reducerea numărului de angajaţi în sectorul public ar putea crea spaţiu pentru o "modestă recuperare" a salariilor în lunile următoare, a declarat, şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks.


"Ţinta de deficit a fost atinsă cu o marjă lejeră şi suntem pe traiectoria bună pentru a atinge ţinta de 4,4% pentru deficitul cash. Veniturile fiscale sunt în concordanţă cu nivelurile anticipate, în timp ce cheltuielile au fost menţinute sub un control strâns, datorită eforturilor continue de raţionalizare şi a reducerii numărului de angajaţi. Aceste eforturi ar putea crea spaţiu pentru o modestă recuperare a salariilor în lunile ce urmează", a spus Franks.


Măsuri recomandate de FMI


În primul semestru, veniturile din TVA şi accize au depăşit proiecţiile, dar veniturile nefiscale au fost dezamăgitoare, au susţinut experţii internaţionali.


Pentru atingerea unui deficit bugetat de sub 3% din Produsul Intern Brut sunt necesare mai multe măsuri, printre care o mai bună colectare a veniturilor, optimizarea cheltuielilor şi o mai bună direcţionare a asistenţei sociale către categoriile sărace şi vulnerabile.


De asemenea, întreprinderile de stat trebuie reformate, prin vânzarea unor pachete de acţiuni la unele companii şi introducerea unui management privat profesionist.


Se lucrează la diferite strategii de soluţionare a arieratelor întreprinderilor de stat al căror nivel a depăşit 20 de miliarde de lei.



Arieratele rămân "un punct fierbinte"


Arieratele din sectorul sanitar românesc sunt aproape de zero, dar trebuie să fim atenţi la facturile din perioada următoare, a declarat, Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional.



"Arieratele în sectorul sanitar sunt aproape de zero şi se înregistrează o situaţia mai bună decât anul trecul. Cu toate acestea, putem vedea toate facturile care urmează să apară în perioada următoare. Ce am convenit cu autorităţile este să atacăm problema din ambele părţi: reformele şi recunoaşterea că, pe termen mediu şi lung, România trebuie să aloce bani mai mulţi sectorului sanitar. N-am vrut să dau senzaţia că există arierate în sistemul sanitar, dar trebuie să avem grijă cu cele care vor apărea", a afirmat Franks.



La rândul său, Istvan Szekely, şeful delegaţiei Comisiei Europene în România, a adăugat că existenţa arieratelor duce la creşterea costurilor şi că în oricare sector se risipesc multe fonduri având arierate.


Sectorul bancar se menţine bine capitalizat şi lichid, ritmul împrumuturilor neperformante s-a redus în ultimul trimestru, ajungând la finele lunii iunie la 13,4 la sută din totalul împrumuturilor.


În trimestrul doi băncile au reluat activitatea de creditare a agenţilor economici.


FMI, misiune încheiată


FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială şi-au încheiat, luni, misiunea în România.


Aceasta a fost cea de-a doua misiune de evaluare din acordul stand-by de tip preventiv încheiat de organismele financiare internaţionale cu ţara noastră.


Delegaţia condusă de Jeffrey Franks s-a aflat în România, între 20 iulie şi 1 august, pentru a analiza o eventuală revizuire uşoară a proiecţiilor de creştere economică, situaţia fiscală, rectificarea bugetară pentru 2011, parametrii generali ai bugetului pe 2012, arieratele companiilor de stat şi absorbţia fondurilor europene.

Următoarea evaluare i este programată pentru sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie 2011.

Cum se poziționează  liderii politici după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier
Știri 06 Octombrie 2026, 13:25

Cum se poziționează liderii politici după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier

Reprezentanții partidelor analizează în forurile de conducere desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier.

Cum se poziționează liderii politici după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier
Luca Niculescu este premierul desemnat de președinte
Știri 05 Octombrie 2026, 21:10

Luca Niculescu este premierul desemnat de președinte

După noua rundă de consultări politice de la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu la...

Luca Niculescu este premierul desemnat de președinte
Consultările de la Cotroceni, la final. Partidele au poziţii diferite privind formarea guvernului
Știri 05 Octombrie 2026, 19:06

Consultările de la Cotroceni, la final. Partidele au poziţii diferite privind formarea guvernului

Consultările cu reprezentanţii partidelor parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de premier se...

Consultările de la Cotroceni, la final. Partidele au poziţii diferite privind formarea guvernului
Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui premier
Știri 05 Octombrie 2026, 08:57

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui premier

Este a patra încercare a preşedintelui Nicuşor Dan de a desemna un premier care să poată trece de votul legislativului, dupa...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui premier
România traversează un impas politic major
Știri 02 Octombrie 2026, 09:12

România traversează un impas politic major

România traversează un impas politic major în aşteptarea noi runde de consultări convocate de preşedintele ţării luni şi...

România traversează un impas politic major
Guvernul Mureşan nu a obţinut voturile necesare pentru învestire
Știri 01 Octombrie 2026, 09:15

Guvernul Mureşan nu a obţinut voturile necesare pentru învestire

Parlamentul nu a dat votul de încredere pentru un guvern condus de Siegfried Mureşan, care a avut susţinerea a doar 182 de...

Guvernul Mureşan nu a obţinut voturile necesare pentru învestire
Scena politică, blocată înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni
Știri 01 Octombrie 2026, 08:53

Scena politică, blocată înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni

Acuzaţiile şi criticile care au curs de la tribuna parlamentului la ședința privind învestirea premierului desemnat Siegfried...

Scena politică, blocată înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni
Președintele Nicușor Dan va desemna un nou candidat pentru funcţia de premier
Știri 01 Octombrie 2026, 08:44

Președintele Nicușor Dan va desemna un nou candidat pentru funcţia de premier

Președintele a anunțat că va face a patra nominalizare pentru funcția de premier lunea viitoare, refuzând scenariul...

Președintele Nicușor Dan va desemna un nou candidat pentru funcţia de premier