Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Hotărârile Parlamentului nu vor mai putea fi atacate la Curtea Constituţională

Deputaţii au adoptat, marţi, modificarea legii de funcţionare a instanţei supreme, iar magistraţii Curţii nu se vor mai putea pronunţa asupra constituţionalităţii deciziilor luate în legislativ.

Hotărârile Parlamentului nu vor mai putea fi atacate la Curtea Constituţională

Articol de Iulia Gherman, 19 Iunie 2012, 10:52

Proiectul care prevede că hotărările Parlamentului nu vor mai putea fi atacate la Curtea Constituţională a fost adoptat cu 169 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 16 abţineri, iar deputaţii PDL nu au votat.

Proiectul de lege iniţiat de USL prevede că hotărârile Parlamentului luate cu majoritate de voturi nu vor mai putea fi contestate la Curtea Constituţională a României.

Vor putea fi contestate doar proiectele de lege şi ordonanţele guvernului adoptate de Parlament, regulamentele Camerei Deputaţilor şi Senatului şi regulamentul şedinţelor comune.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus că propunerea legislativă este necesară în condiţiile în care membri ai Curţii Constituţionale se antepronunţă asupra hotărârilor Parlamentului, asupra acelor hotărâri pe care le vor declara sau nu constituţionale.

Deputaţii PDL au rămas astăzi în sala de plen, dar nu au participat la votul dat pentru această propunere legislativă pe motiv că ea permite impunerea voinţei unei majorităţi parlamentare creată la un moment dat.

Totodată, PDL spune că, practic, s-a revenit la forma iniţială a legii, după ce tocmai social-democraţii au introdus în 2010 amendamentul ca în hotărârile Parlamentului să poată fi atacate la Curtea Constituţională.

"Visul de vară al USL", suspendarea preşedintelui

Democrat liberalii susţin că prin n modificarea adusă Legii de funcţionare a instanţei supreme se înlesneşte procesul de suspendare a preşedintelui Băsescu, în cazul în care actuala putere va dori acest lucru.

Ei au spus chiar că este visul de vară al Uniunii Social Liberale - să ajungă la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Proiectul de lege va ajunge şi pe masa de lucru a Senatului, care este cameră decizională.

Până în acest moment, deputaţii democrat-liberali nu au luat o hotărâre dacă vor ataca sau nu această propunere legislativă la Curtea Constituţională.

Camera Deputaţilor este prima sesizată, iar Senatul este camera decizională pentru acest proiect de lege.

Luni, Comisia juridică a Senatului a aprobat propunerea legislativă care modifică Legea referendumului, astfel încât demiterea preşedintelui să se poată realiza cu votul majorităţii voturilor valabil exprimate la referendum.

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:27

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat

Ministerele şi ceilalţi ordonatori principali de credite au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă...

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Știri 05 Noiembrie 2026, 09:12

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului

Premierul Luca Niculescu a spus la întâlnirea cu investitorii străini din România că reconstruirea încrederii este absolut...

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Știri 04 Noiembrie 2026, 09:00

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie

Premierul Luca Niculescu a afirmat că va face publice date mai precise despre majorare atunci când va cunoaşte întreaga...

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
Știri 04 Noiembrie 2026, 08:57

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului

Propunerea a fost iniţiată de parlamentari PNL şi USR, care spun că astfel părinţii ar fi stimulaţi şi ar putea reveni mai...

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Știri 02 Noiembrie 2026, 14:44

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare

Toate propunerile în acest sens vor fi centralizate în cel mult două săptămâni, a anunţat astăzi preşedintele partidului,...

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"
Știri 02 Noiembrie 2026, 08:40

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"

Chiar la ora 16:00, când erau programate dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, premierul Luca Niculescu are programate...

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"
Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Știri 30 Octombrie 2026, 10:37

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"

Proiectul privind rectificarea bugetară menţine deficitul la 6,2% din PIB, în condiţiile în care veniturile bugetului general...

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile
Știri 29 Octombrie 2026, 09:49

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile

Fostul candidat la preşedinţie este cercetat într-un dosar de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat,...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile