Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Guvernul Leancă, învestit de Parlament

Criticat de comunişti, noul program de guvernare este unul pro-european şi a fost conceput pentru o perioadă de un an şi jumătate.

Guvernul Leancă, învestit de Parlament

Articol de Mircea Dascaliuc, 31 Mai 2013, 08:14

UPDATE La Chişinău, noul guvern şi-a intrat în atribuţii, după ce membrii cabinetului au depus, vineri, jurământul în faţa şefului statului, Nicolae Timofti.

Prima şedinţă a noului executiv va fi convocată miercurea viitoare.

Instalarea noului guvern al Republicii Moldova a fost salutată şi de autorităţile de la Bucureşti, premierul Victor Ponta apreciind că executivul condus de Iurie Leancă este unul proeuropean.

Parlamentul de la Chişinău a acordat, joi, votul de încredere noului guvern al Republicii Moldova, care va fi condus de Iurie Leancă, urmând ca vineri să aibă loc ceremonia de învestitură.

Totodată, democratul Igor Corman a fost ales în funcţia de preşedinte al Legislativului.

Criticat de comunişti, noul program de guvernare este unul pro-european şi a fost conceput pentru o perioadă de un an şi jumătate.

Înaintea şedinţei Legislativului a fost constituită şi o nouă majoritate parlamentară, intitulată "Coaliţia Pro-Europeană pentru Guvernare" şi formată din Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat şi 7 liberali reformatori.

Imediat după obţinerea votului de încredere, Iulie Leancă a mulţumit pentru încrederea acordată şi a declarat:

"Acest vot de încredere este o mare responsabilitate. Vă asigur că vom depune toate eforturile astfel încât comunicarea între Executiv şi Legislativ să aducă roade şi beneficii pentru Republica Moldova", a spus Iurie Leancă.

Potrivit programului propus, Guvernul Leancă se angajează să aducă procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană la un punct de ireversibilitate.

În prima parte a şedinţei Parlamentului, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a ţinut un discurs în care s-a referit, printre altele, la criza politică şi la problemele actuale ale societăţii.

Preşedintele le-a cerut deputaţilor să voteze Guvernul Leancă.

"Votarea unui nou guvern este aşadar singura opţiune pentru a continua procesul de integrare europeană", a spus Nicolae Timofti.

Potrivit Constituţiei, după acordarea votului de încredere de către Parlament, preşedintele numeşte Guvernul.

Ulterior, membrii noului cabinet vot depune jurământul de credinţă în faţa şefului statului.

Ministerul român al Afacerilor Externe salută votul de încredere acordat aseară noului guvern Iurie Leancă.

Potrivit unui comunicat al diplomaţiei de la Bucureşti, formarea noului cabinet de la Chişinău reprezintă o garanţie a dezvoltării şi aprofundării relaţiei speciale dintre România şi Republica Moldova.

Totodată, ţara noastră îşi reafirmă, în context, sprijinul deplin pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:22

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă

Social-democraţii susţin că reforma urmăreşte reducerea echeltuielilor administrative, creşterea capacităţii primăriilor de a...

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:18

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice

Cele două formaţiuni îl acuză pe preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, numit de PSD, că ar intenţiona să preia controlul asupra...

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:42

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București

Lidera executivului comunitar va discuta cu şeful statului român despre apărarea şi securitatea europeană, cu accent pe...

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:34

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR

La Senat, cabinetul Niculescu se confruntă cu prima sa moţiune simplă depusă de AUR, care îl vizează pe ministrul Finanţelor,...

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR
Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:35

Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor

Premierul Luca Niculescu a anunţat eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu 1 ianuarie, o măsură...

Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor
Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:34

Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă

Noi ameninţări cu bombă au vizat aeronave pe aeroportul Otopeni, a anunţat aseară Serviciul Român de Informaţii, iar Uniunea...

Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă
Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:27

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat

Ministerele şi ceilalţi ordonatori principali de credite au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă...

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Știri 05 Noiembrie 2026, 09:12

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului

Premierul Luca Niculescu a spus la întâlnirea cu investitorii străini din România că reconstruirea încrederii este absolut...

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului