Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea pe proiectul privind pensionarea magistraților
Premierul Ilie Bolojan declara în plenul Parlamentului că accesarea fondurilor europene, un sistem de pensii sustenabil în viitor și corectarea unor inechități sociale sunt motivele pentru care Guvernul a adoptat acest proiect de lege.
Articol de Amalia Bojescu, 03 Decembrie 2025, 09:14
Al doilea proiect de modificare a regulilor de pensionare a magistraţilor a fost prezentat marți în plenul Parlamentului.
Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea, iar de această dată documentul are şi avizul CSM, care - deşi negativ - este obligatoriu, după cum a arătat CCR la momentul când a declarat neconstituţională prima lege promovată de Executiv prin aceeaşi procedură.
În forma actuală se schimbă semnificativ doar una dintre prevederi: cea legată de perioada de tranziţie. Sunt însă neschimbate propunerile privind cuantumul pensiei - de cel mult 70% din ultimul salariu, şi cea privind creşterea perioadei minime în activitate - la 35 de ani. De asemenea, rămân valabile argumentele care stau la baza proiectului.
Premierul Ilie Bolojan declara în plenul Parlamentului că accesarea fondurilor europene, un sistem de pensii sustenabil în viitor și corectarea unor inechități sociale sunt motivele pentru care Guvernul a adoptat acest proiect de lege.
"Față de primul proiect, extinde perioada de tranziție de la 10 ani la 15 ani. Asta înseamnă că în fiecare an de acum înainte, fiecare generație de magistrați va trebui să lucreze un an în plus, în așa fel încât treptat, treptat, de la 50 până la 65 de ani, să crească vârsta de pensionare în următorii 15 ani", a spus Ilie Bolojan.
Niciunul din cele 42 de amendamente depuse de opoziție la acest proiect nu a fost acceptat. AUR a anunțat că nu depune moțiune de cenzură la adresa Guvernului și nici nu v-a contestat documentul la CCR, întrucât susține un sistem echitabil de pensionare pentru toate categoriile sociale.
"Orice aliniere la practica comună pensiilor contributive este un pas înainte din punctul nostru de vedere și nu dorim sub nicio formă să ne opunem unor astfel de măsuri", a susținut Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR.
Dacă proiectul de lege nu va fi contestat la CCR în termen de două zile, legea se consideră adoptată.








