Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Greva de avertisment s-a încheiat

Toate trenurile care nu au plecat miercuri, din staţii vor fi reprogramate începând de la ora 9:00, iar cele staţionate pe traseu îşi vor continua drumul spre destinaţiile finale.

Greva  de avertisment s-a  încheiat

Articol de Simona Mihăescu, 15 Martie 2011, 15:11

Update-Conform unui comunicat al Ministerului Transporturilor, circulaţia feroviară va reveni la normal în cursul după-amiazei.

Cei care şi-au cumpărat deja bilete la trenurile afectate şi nu mai doresc să efectueze călătoria îşi pot recupera banii.

Trenurile nu au circulat , miercuri dimineaţă, deoarece sindicaliştii de la Federaţia Mişcare- Comercial nu au ajuns la un acord cu reprezentanţii companiilor feroviare.

Miercuri dimineață, între 7:00 şi 9:00 trenurilenu au circulat conform deciziei sindicaliștilor de la Federația -Mișcare Comercial.




Negocierile au durat, marţi, aproximativ şapte ore, dar nu au schimbat decizia sindicaliştilor de a declanşa greva de avertisment.



Gheorghe Frăţică, preşedintele Federaţiei a declarat că miercuri, între 7:00 şi 9:00 va avea loc greva de avertisment.



"Mâine dimineaţă,(miercuri, n.r.) între orele 7:00 şi 9:00, va avea loc greva de avertisment, în urma conflictului de interese pe care l-a declanşat Federaţia Feroviară Naţională Mişcare Comercială.Toate trenurile care se află în circulaţie vor fi duse în prima staţie, iar trenurile care sunt în formare între orele 7:00 şi 9:00 vor sta. Noi am încercat să dezamorsăm acest conflict de interese. De partea noastră a fost toată bunăvoinţa. Nu ştiu ce s-a întâmplat în cele două zile şi nu s-a putut realiza acordul de stingere a acestui conflict", a declarat Gheorghe Frăţică.

Potrivit liderului sindical de la Mişcare Comercial, Gheorghe Frăţică, decizia a fost luată în urma negocierilor avute, marţi, cu reprezentanţii CFR şi ai Societăţii Naţionale Transport Feroviar, la sfârşitul cărora s-a convenit ca joi, contractele colective de muncă la aceste două unităţi să fie semnate.



Dacă procesul-verbal încheiat, marţi, nu va fi respectat şi CFR-iştii vor rămâne în continuare fără contracte colective de muncă, greva de avertisment va fi declanşată vineri, 17 martie.


Feroviarii sunt nemulţumiţi de faptul că nu au semnat nici până acum contractele colective de muncă, expirate la 31 ianuarie.



Alte revendicări ale sindicaliştilor se referă la disponibilizările anunţate pentru acest an, condiţiile de muncă, dar şi la lipsa investiţiilor în infrastructura feroviară.



În acelaşi timp, sindicaliștii vor să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte lipsa investiţiilor în sistemul feroviar românesc.


Etichete : proteste miting greve cfr
Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Știri 30 Octombrie 2026, 10:37

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"

Proiectul privind rectificarea bugetară menţine deficitul la 6,2% din PIB, în condiţiile în care veniturile bugetului general...

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile
Știri 29 Octombrie 2026, 09:49

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile

Fostul candidat la preşedinţie este cercetat într-un dosar de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat,...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile
Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar
Știri 29 Octombrie 2026, 09:43

Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar

Premierul Luca Niculescu a fost convocat în Parlament de către grupul AUR, cu sprijinul reprezentanţilor PSD în Biroul...

Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar
Guvernul pregătește prima rectificare bugetară
Știri 26 Octombrie 2026, 08:19

Guvernul pregătește prima rectificare bugetară

Ministerul Sănătății va primi bani pentru unităţile medicale din subordine, dar vor fi alocate fonduri şi către Casa...

Guvernul pregătește prima rectificare bugetară
CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice
Știri 23 Octombrie 2026, 09:17

CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice

Convocat de preşedintele Nicuşor Dan după recentul val de atacuri cu drone în zonă, CSAT a stabilit că trebuie prevenită...

CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice
PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate
Știri 23 Octombrie 2026, 09:16

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate

Cele două formaţiuni susţin că realitatea bugetară a ţării ar fi mult mai gravă decât cea prezentată oficial de fostul executiv.

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate
CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Știri 23 Octombrie 2026, 09:12

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE

Judecătorii CCR au decis că fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind programul...

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Știri 22 Octombrie 2026, 11:03

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele

Schimbările de ştafetă la cinci ministere s-au desfăşurat în prezenţa premierului.

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele