Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Geoană pune pe jar PSD-ul

Înlocuirea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului stârneşte un adevărat război al declaraţiilor în interiorul PSD.

Articol de Luminiţa Apostolescu, 09 Noiembrie 2011, 11:36

După ce social democraţii au anunţat în plenul Senatului că vor să îl înlocuiască pe Mircea Geeană de la şefia Senatului cu Titus Corlăţean, au început să se gândească mai bine la această propunere şi să facă deja câţiva paşi înapoi.

Şi asta pentru că PSD riscă să ofere pe tavă PDL-ului funcţia de preşedinte al Senatului.

Voci grele din PSD , precum Ion Iliescu sau Adrian Năstase, declară că procedurile de revocare a lui Mircea Geoană vor înceta.

Atât Ion Iliescu, cât şi Adrian Năstase au invocat drept motiv faptul că, dacă s-ar ajunge la revocarea lui Mircea Geoană, şefia Senatului ar putea fi preluată de PDL.

Între timp, şedinţa de plen a Senatului conitnuă să fie condusă de Mircea Geoană, pentru că social democraţii nu au cerut introducerea pe ordinea de zi a înlocuirii lui Geoană de la şefia Senatului.

Senatorul PSD, Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Senatului, a declarat înainte de începerea şedinţei, că grupul său parlamentar nu a depus nicio cerere în acest sens la Biroul Permanent.

Ponta nu renunţă la înlocuirea lui Geoană

Preşedintele PSD, Victor Ponta susţine însă, că deciziile partidului nu se schimbă după 24 de ore şi anunţă că demersul de înlocuirea a lui Mircea Geoană continuă.

"Înlocuirea domnului Geoană cu domnul Corlăţean, în baza unei decizii a Curţii Constituţionale - noi nu am făcut şi nu o să facem cerere de revocare, pentru că asta ar însemna că devine funcţia vacantă, noi am făcut cerere de înlocuire", a spus Ponta.

Ponta forţează şi afirmă că, dacă procedurile de înlocuire a lui Geoană de la Senat continuă, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD şi va convoca Congresul partidului

"Eu voi demisiona şi vom convoca Congresul", ameninţă Ponta.

Geoană contaatacă


Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, le-a solicitat colegilor de partid, printr-o scrisoare, convocarea Comitetului Executiv Naţional pentru tranşarea situaţiei legate de înlocuirea sa din această funcţie.

"Stimaţi colegi, cu un an înainte de alegerile locale şi parlamentare, este necesar ca toate forţele partidului să fie puse în slujba singurului obiectiv major al PSD: câştigarea alegerilor şi instalarea unui nou Guvern. Este evident că ne vom confrunta cu un adversar politic a cărui tenacitate şi forţă nu trebuie subestimate. De aceea, susţin că este necesar să folosim experienţa, expertiza şi atuurile fiecărui membru PSD în această confruntare electorală, care se anunţă a fi cea mai crâncenă din ultimii 20 de ani", se arată în document. .

Potrivit scrisorii, orice moment pe care PSD îl pierde din pregătirea anului 2012 este un moment câştigat de adversarii partidului.

Geoană susţine că "din păcate, în acest moment, PSD numai unit nu este", iar acest lucru este "foarte grav", în contextul în care adversarii partidului vor să modifice legi importante doar pentru "a fura" PSD victoria şi anul viitor.

"În contextul în care se încearcă desfiinţarea actualelor judeţe, în contextul în care se doreşte comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, în contextul în care se vrea impunerea votului prin corespondenţă şi schimbarea sistemului electoral, în contextul în care se caută cu disperare schimbarea brutală a cadrului instituţional al alegerilor, Senatul, în calitate de Cameră decizională în chestiuni administrative, capătă o importanţă deosebită", susţine Geoană.

Geoană avertizează că pierderea şefiei Senatului aduce prejudicii PSD-ului.

"În acest caz, pierderea celei de-a doua funcţii din statul român în favoarea Puterii înseamnă grave prejudicii aduse interesului partidului. Având în vedere cele de mai sus, consider necesară convocarea, de urgenţă, a unui Comitet Executiv Naţional al PSD pentru a ne asigura că toate resursele partidului sunt concentrate în direcţia pregătirii şi câştigării alegerilor de anul viitor. Acest Comitet Executiv Naţional ar trebui să lămurească aceste aspecte", mai precizează geoană în comunicat.

Năstase sesizează pericolul

Biroul Permanent Naţional al PSD a dorit doar înlocuirea lui Mircea Geoană cu Titus Corlăţean la şefia Senatului şi nu revocarea acestuia pentru a face această funcţie cadou celor de la putere, şi, de aceea, procedura nu mai poate continua, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase.

În opinia acestuia, o revocare acum a lui Mircea Geoană de la şefia Senatului ar reprezenta o greşeală.

"Dacă era posibilă înlocuirea directă a lui Mircea Geoană cu Titus Corlăţean, era în ordine, dar să facem cadou postul prin vacantare şi a permite lor să-l numească pe Blaga sau pe nu ştiu cine, ar fi o greşeală'', a arătat Năstase.

Puterea stă la pândă


Senatorul PDL Vasile Blaga a declarat, miercuri, că democrat-liberalii vor vota o eventuală cerere a PSD de revocare din funcţia de preşedinte al Senatului a lui Mircea Geoană.

''Nu am discutat cu PSD, nu avem ce să discutăm. Bineînţeles că noi avem multe reproşuri să-i facem dlui Mircea Geoană pentru modul în care a condus şedinţele Senatului. Dacă dânşii respectă regulamentul (n.r. - PSD) şi vin cu cererea de revocare, puteţi fi convinşi că noi votăm cererea. Nu ştiu cum va proceda PSD, este problema celor din partid, dar, după câte am văzut şi eu, declaraţia dlui Ponta de aseară, cred că cel puţin dânsul va merge mai departe'', a adăugat Blaga.

În ceea ce priveşte nominalizarea sa de către secretarul general al PDL Ioan Oltean pentru a prelua şefia Senatului, fostul ministru de Interne a spus că multe dintre ideile acestuia sunt neinspirate.

''Domnul Oltean are multe idei neinspirate. Ar trebui să aştepte şi să nu vândă pielea ursului din pădure'', a completat Vasile Blaga.

Geoană "ţine cu dinţii" de PSD

Într-o postare pe Facebook, Mircea Geoană, infirmă speculaţiile potrivit cărora ar urma să plece la UNPR sau ar intenţiona să-şi facă propriul partid.

"Vreau sa pun punct speculatiilor. Nu plec din PSD la niciun alt partid. Incetati cu prostiile!", scrie Geoană pe reţeaua de socializare Facebook.

Zilele acestea sunt decisive pentru soarta lui Geoană la şefia Senatului şi chiar în PSD.

Comisia de Integritate urmează să analizeze situaţia lui Mircea Geoană, la solicitarea directă a lui Victor Ponta.


Premierul desemnat începe demersurile pentru formarea unui nou cabinet
Știri 21 Septembrie 2026, 08:08

Premierul desemnat începe demersurile pentru formarea unui nou cabinet

În 10 zile, Siegfried Mureşan va trebui să pregătească programul de guvernare şi să decidă componenţa cabinetului, iar în...

Premierul desemnat începe demersurile pentru formarea unui nou cabinet
Preşedintele Nicuşor Dan conduce delegaţia României la Adunarea Generală a ONU
Știri 21 Septembrie 2026, 08:07

Preşedintele Nicuşor Dan conduce delegaţia României la Adunarea Generală a ONU

Şeful statului va susţine miercuri intervenţia naţională în plenul Adunării Generale, în cadrul căreia va sublinia...

Preşedintele Nicuşor Dan conduce delegaţia României la Adunarea Generală a ONU
Siegfried Mureşan are nevoie de 233 de voturi pentru programul şi lista cabinetului
Știri 18 Septembrie 2026, 10:13

Siegfried Mureşan are nevoie de 233 de voturi pentru programul şi lista cabinetului

Cele trei partide care l-au propus pentru această funcţie, PNL, USR şi UDMR, au împreună doar 170 de voturi.

Siegfried Mureşan are nevoie de 233 de voturi pentru programul şi lista cabinetului
Siegfried Mureşan este nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru
Știri 17 Septembrie 2026, 20:13

Siegfried Mureşan este nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru

Europarlamentarul Siegfried Mureşan, care a fost propus de PNL, USR şi UDMR a anunţat deja că acceptă propunerea şefului...

Siegfried Mureşan este nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru
Declarațiile lidelor politici după consultările de la Palatul Cotroceni
Știri 17 Septembrie 2026, 13:32

Declarațiile lidelor politici după consultările de la Palatul Cotroceni

La Palatul Cotroceni au avut loc consultări ale preşedintelui Nicuşor Dan cu reprezentanţii partidelor parlamentare în...

Declarațiile lidelor politici după consultările de la Palatul Cotroceni
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat consultări cu partidele la Palatul Cotroceni
Știri 16 Septembrie 2026, 13:12

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat consultări cu partidele la Palatul Cotroceni

Consultările de la Palatul Cotroceni sunt programate pentru joi, începând cu ora 9.00.

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat consultări cu partidele la Palatul Cotroceni
Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu nu s-au prezentat la audierile din Comisia pentru constituționalitate
Știri 15 Septembrie 2026, 14:53

Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu nu s-au prezentat la audierile din Comisia pentru constituționalitate

Premierul interimar, Ilie Bolojan, și președinta CCR, Simina Tănăsescu, nu s-au prezentat la audierile din Comisia pentru...

Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu nu s-au prezentat la audierile din Comisia pentru constituționalitate
Protest al oierilor în Bucureşti. Piața Victoriei, blocată
Știri 15 Septembrie 2026, 14:36

Protest al oierilor în Bucureşti. Piața Victoriei, blocată

În ultima oră nu au fost incidente, după ce anterior jandarmii au fost nevoiţi să folosească gaze lacrimogene pentru a...

Protest al oierilor în Bucureşti. Piața Victoriei, blocată