Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Discuții tensionate și proteste la Universitatea din Târgu Mureş

Ministrul educaţiei, Cătălin Baba, se află la Târgu Mureş pentru discuții cu reprezentanții conducerii Universității de Medicină şi Farmacie.

Discuții tensionate și proteste la Universitatea din Târgu Mureş

Articol de Raul Matiş, 29 Februarie 2012, 10:01

Ministrul educaţiei, Cătălin Baba, a ajuns, marți seara, la Târgu Mureş, unde a participat la o discuţie cu uşile închise la Universitatea de Medicină şi Farmacie.

Însoţit de secretarul de stat Király András, ministrul educaţiei s-a întâlnit cu reprezentanţi ai conducerii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, cu profesorii maghiari, dar şi cu reprezentanţi ai studenţilor.

Discuții tensionate în spatele ușilor închise

Discuţiile s-au purtat marți seara până târziu, iar ministrul Cătălin Baba a refuzat să facă orice comentariu pe marginea vizitei sale la Târgu Mureş, afirmând că întâlnirile de la Universitatea de Medicină şi Farmacie vizează strict teme academice.

El a precizat presei că nu va da nicio declaraţie pe această temă nici după finalizarea discuţiilor, preconizate a se încheia în cursul zilei de miercuri.

Potrivit corespondentului RRA, pe parcursul discuţiilor au existat însă şi momente tensionate, pentru că din spatele uşii rectoratului se puteau auzi afirmaţii pe un ton mai ridicat.

Proteste și controverse pe tema separării pe criterii etnice a instituției

Înaintea sosirii ministrului educaţiei la Târgu Mureş, aproximativ 200 de studenţi şi cadre didactice de la Universitatea de Medicină şi Farmacie au protestat, timp de o oră, împotriva separării pe criterii etnice a instituţiei de învăţământ.

Reamintim că vicepremierul Markó Béla declara, săptămâna trecută, că, în cazul în care nu se va înfiinţa linia separată maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, ar trebui luată în calcul varianta ieşirii UDMR de la guvernare.

"Ori respectăm legea ca atare, inclusiv problemele interetnice delicate, ori nu putem continua împreună. Aş recomanda ieşirea mea, în primul rând. În ce priveşte prezenţa UDMR în coaliţie şi la guvernare, vom decide împreună", a spus Marko Bela, sâmbătă, la Târgu Mureş.

Vicepremierului Markó Béla a mai precizat, la reuniunea Reprezentantilor Unionali ai UDMR, că nu poate fi de acord ca Legea educaţiei să fie aplicată parţial, aşa cum se întâmplă la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

De cealaltă parte, deputatul PNL Ciprian Dobre a susținut, marți, că orice declaraţie a unui om politic prin care se cere Universităţii de Medicină şi Farmacie să înfiinţeze o secţie de predare în limba maghiară sau altă limbă înseamnă instigare la săvârşirea unei infracţiuni, respectiv abuz în serviciu.

Deputatul PNL consideră că niciunul dintre cei aflaţi la conducerea Universităţii nu poate fi obligat "să încalce legea".

"Nimeni din UDMR nu poate obliga Senatul, sau rectorul, sau prorectorul, sau decanul, sau prodecanul să încalce legea. Orice declaraţie a oricărui om politic, care cere UMF-ului să înfiinţeze secţie de predare în limba maghiară sau în japoneză, arabă sau alte limbi, înseamnă instigare la săvârşirea unei infracţiuni. Iar acea infracţiune se numeşte abuz în serviciu", a declarat Ciprian Dobre.

Scena politică, blocată înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni
Știri 01 Octombrie 2026, 08:53

Scena politică, blocată înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni

Acuzaţiile şi criticile care au curs de la tribuna parlamentului la ședința privind învestirea premierului desemnat Siegfried...

Scena politică, blocată înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni
Președintele Nicușor Dan va desemna un nou candidat pentru funcţia de premier
Știri 01 Octombrie 2026, 08:44

Președintele Nicușor Dan va desemna un nou candidat pentru funcţia de premier

Președintele a anunțat că va face a patra nominalizare pentru funcția de premier lunea viitoare, refuzând scenariul...

Președintele Nicușor Dan va desemna un nou candidat pentru funcţia de premier
Călin Georgescu şi Ionel Rusen, arestaţi preventiv pentru 30 de zile
Știri 30 Septembrie 2026, 08:14

Călin Georgescu şi Ionel Rusen, arestaţi preventiv pentru 30 de zile

Fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu şi complicele său, afaceristul Ionel Rusen, au fost arestaţi preventiv pentru...

Călin Georgescu şi Ionel Rusen, arestaţi preventiv pentru 30 de zile
Guvernul Mureșan cere votul Parlamentului
Știri 30 Septembrie 2026, 07:49

Guvernul Mureșan cere votul Parlamentului

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, astăzi, în şedinţă comună pentru a supune la vot învestirea cabinetului Mureşan.

Guvernul Mureșan cere votul Parlamentului
Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru, avize pozitive în comisiile de specialitate
Știri 29 Septembrie 2026, 14:00

Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru, avize pozitive în comisiile de specialitate

Liberalii Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru au reuşit deja să convingă majoritatea parlamentarilor din comisii.

Mircea Abrudean şi Dragoş Pîslaru, avize pozitive în comisiile de specialitate
Ultima zi a audierilor miniştrilor propuşi de premierul desemnat, Siegfrid Mureşan
Știri 29 Septembrie 2026, 08:56

Ultima zi a audierilor miniştrilor propuşi de premierul desemnat, Siegfrid Mureşan

10 candidaţi vor răspunde întrebărilor deputaţilor şi senatorilor, după ce luni, doar doi dintre cei şase miniştri propuşi au...

Ultima zi a audierilor miniştrilor propuşi de premierul desemnat, Siegfrid Mureşan
Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării
Știri 28 Septembrie 2026, 19:04

Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării

După Sebastian Burduja, și Radu Miruță a primit aviz negativ. El a fost desemnat ca vicepremier şi ministru al Apărării.

Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării
Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 18:11

Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan

Parlamentarii social-democraţi vor participa la audierile candidaţilor propuşi pentru funcţia de ministru, dar vor vota...

Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan