Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Discuţii-maraton pe buget

Comisiile reunite de buget-finanţe discută proiectul de buget pe 2013, urmând ca marţi să fie supus votului Parlamentului.

Discuţii-maraton pe buget

Articol de Cătălin Gomboş, 31 Ianuarie 2013, 09:37

În Comisiile pentru buget din Senat şi Camera Deputaţilor a fost dezbătut, joi, proiectul de alocare a fondurilor publice în 2013.

În această după-amiază au fost adoptate bugetele Ministerelor de Externe, de Interne, al Justiţiei, Apărării şi al Dezvoltării Regionale.

Ministrul de interne, Radu Stroe, i-a rugat pe senatori şi deputaţi să respingă toate amendamentele aduse la bugetul acestui minister, deşi a admis că sumele alocate nu permit îndeplinirea deplină a obiectivelor asumate.

El a garantat cu propriul mandat obţinerea de bani suplimentari pentru Ministerul de Interne la prima rectificare bugetară. Singurul minister care a primit bani în plus este Ministerul de Justiţie.

Este vorba de 10 milioane de lei pentru implementarea noului Cod de procedură civilă.

În cursul dimineţii au fost discutate alocările pentru cele două camere parlamentare, dar şi pentru alte instituţii publice, fără să fie, în continuare, acceptate, amendamente.

Au loc dezbateri asupra bugetului Secretariatului General al Guvernului, unul dintre cele mai mari, după ce în componenţa acestuia a intrat şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Potrivit ministrului delegat, Dan Şova, bugetul este unul de austeritate, cu 13% mai mic decât anul trecut.

La bugetul SGG fuseseră depuse iniţial peste 3.000 de amendamente, însă majoritatea au fost respinse deja, în bloc, pentru că nu ar fi ţinut de SGG.

Opoziţia a criticat faptul că bugetul este adoptat în forma propusă de guvern, însă parlamentarii puterii au atras atenţia că nici anul trecut nu au fost adoptate amendamente.

Criticile opoziţiei nu s-au limitat însă doar la respingerea amendamentelor, ci au vizat bugetul în întregul său, după cum a declarat, în urmă cu câteva minute, fostul ministru al finanţelor, democrat-liberalul Gheorghe Ialomiţeanu.

"Este un buget de austeritate pentru că e bazat pe creşterea inflaţiei, avem aproape 5%, scăderea puterii de cumpărare, prin creşterea preţurilor la energie, gaz şi aţi văzut că preţurile la alimente au crescut cu peste 30%, deci veniturile populaţiei - mă refer la cei din sectorul bugetar - vor creşte în valoare nominală, dar dacă ne referim la puterea de cumpărare, este o scădere dramatică a puterii de cumpărare, iar pentru investiţii, banii au fost tăiaţi, deci adio investiţii în România, adio locuri de muncă în sectorul privat, adio infrastructură rutieră", a spus ministrul Gheorghe Ialomiţianu.

Controverse pe bugetul Parlamentului

Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului au aprobat joi bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2013 în valoare de 198,291 milioane de lei.

Camera Deputaţilor va avea practic un buget de 211,6 milioane de lei, diferenţa faţă de 198,29 milioane provenind din venituri proprii, informează Agerpres.

Potrivit unei precizări a Camerei Deputaţilor, diferenţa de 13, 35 milioane de lei reprezintă bugetul Centrului Internaţional de Conferinţe, finanţat din venituri proprii rezultate din activităţile specifice, nu din bugetul de stat.

"Bugetul Camerei Deputaţilor pentru anul în curs nu a fost majorat. Suma stabilită iniţial, de 198.291 mii lei, a rămas aceeaşi. Doar bugetul Camerei Deputaţilor este finanţat din bugetul de stat. Bugetul Centrului Internaţional de Conferinţe este de 13.353 mii lei. Centrul Internaţional de Conferinţe este finanţat din venituri proprii rezultate din activităţile specifice, nu din bugetul de stat", se arată în precizarea menţionată.

Bugetul SRR, aprobat în forma propusă de Guvern

Au mai fost aprobate în forma propusă de guvern bugetele Administraţiei Prezidenţiale, Senatului şi Societăţii Române de Radiodifuziune, chiar dacă aceste instituţii au cerut suplimentarea sumelor.

Potrivit proiectului de buget, România va avea în 2013 o creştere economică de 1,6% şi un deficit bugetar de peste 13 miliarde de lei.

Dezbaterile proiectului de buget continuă, joi, în comisiile de buget-finanţe.

Acesta se află de miercuri în dezbaterea Comisiilor reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, după ce a fost adoptat, în zilele precedente, de celelalte comisii parlamentare.

Bugetul acoperă sumele pentru salarii pensii şi plata arieratelor de sănătate

Guvernul va cheltui cu 15 miliarde de lei mai mult decât anul trecut, bani destinaţi majorării salariilor bugetarilor, indexării pensiilor, dar şi confinaţării fondurilor europene.

Totodată, este prevăzută plata arieratelor din sănătate şi a celor înregistrate de autorităţile locale, care depăşesc 800 de milioane de lei.

Executivul consideră că bugetul propus Parlamentului va stimula economia, inclusiv sectorul privat, unde vor ajunge indirect o mare parte din banii injectaţi.

"Scopul acestui buget este acela de a promova creşterea economică. Acesta este un buget pentru dezvoltare. Practic, vorbim de un pachet de 15 miliarde de lei, pe care statul îl injectează în economie", a spus Liviu Voinea, ministrul delegat pentru buget.

Opoziţia susţine că Guvernul a făcut "un buget de casierie"

Bugetul a fost criticat, însă, de opoziţie, care consideră că economia nu va fi stimulată, ci, din contră, va avea probleme şi mai mari.

"Consider că e ridicol să spuneţi că este un buget de dezvoltare. Aţi creat un buget de casierie. Luaţi bani prin noi taxe şi impozite şi alocaţi în cheltuielie de personal" susţine Andreea Paul, deputat PDL.

Dezbaterile în comisiile de buget-finanţe continuă joi, urmând ca bugetul să fie supus, marţi, votului Camerelor reunite ale Parlamentului.

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
Știri 20 Octombrie 2026, 14:02

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului

Guvernul Luca Niculescu, la momentul votului de învestitură.

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui
Știri 20 Octombrie 2026, 13:33

Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui

După audierile miniștrilor, urmează votul de învestitură al Parlamentului.

Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui
George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu:  Noi nu votăm și nu trădăm
Știri 20 Octombrie 2026, 10:33

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm

George Simion, preşedintele AUR, a fost invitatul rubricii "Apel matinal", de la Radio România Actulalități.

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm
Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură
Știri 20 Octombrie 2026, 10:16

Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură

De la ora 14:00 va avea loc şedinţa de plen reunit pentru dezbaterea programului de guvernare şi acordarea votului de...

Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură
Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu
Știri 19 Octombrie 2026, 19:04

Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu

Toţi cei audiaţi până în acest moment au primit aviz favorabil. Printre aceştia se află Daniel Zamfir, la Economie, şi Bogdan...

Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu
Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu
Știri 19 Octombrie 2026, 08:24

Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu

Zi lungă astăzi la Parlament, unde încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu.

Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu
Lista cabinetului şi componenţa viitorului executiv au ajuns la Parlament
Știri 16 Octombrie 2026, 09:16

Lista cabinetului şi componenţa viitorului executiv au ajuns la Parlament

Premierul desemnat, Luca Niculescu a parcurs, joi, pasul decisiv în perspectiva votului de învestitură asupra cabinetului...

Lista cabinetului şi componenţa viitorului executiv au ajuns la Parlament
Lista oficială a cabinetului Niculescu ajunge în Parlament
Știri 15 Octombrie 2026, 08:37

Lista oficială a cabinetului Niculescu ajunge în Parlament

Lista oficială a cabinetului şi programul de guvernare urmează să fie depuse chiar astăzi în Parlament, unde se aşteaptă...

Lista oficială a cabinetului Niculescu ajunge în Parlament