Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Diminuarea salariilor cu 25% va fi valabilă și în 2011

Discuţiile dintre sindicate şi reprezentanţii Ministerului Muncii s-au reluat vineri, după două zile în care s-a așteptat un aviz din partea Ministerului Justiției și Consiliului Legislativ .

Diminuarea salariilor cu 25% va fi valabilă și în 2011

Articol de Petruţa Obrejan, 08 Octombrie 2010, 19:27

Reprezentanţii Guvernului propun creşterea salariilor mici până la 850 de lei, dar vor să permanentizeze reducerea cu 25% din iunie, prin noua lege a salarizării - a declarat vineri, la finalul întâlnirii de la Ministerul Muncii, vicepreşedintele Federaţiei ,, Sanitas” , Adrian Bârea.


Potrivit liderului sindical, salariile de până la 600 de lei ar putea ajunge la 810, 840 sau, o altă variantă a coaliţiei, la 850 de lei.


Adrian Bârea spune însă că sindicaliştii nu pot fi de acord cu păstrarea ca bază de calcul, în noua lege, a salariilor diminuate cu 25%.


,, Tocmai aici este disputa, pe care nicio instituţie nu vrea s-o tranşeze, şi probabil că se va ajunge la Curtea Constituţională. Prin legea de punere în aplicare, această diminuare cu 25% va fi valabilă şi în 2011, existând totodată intenţia ca unele salarii, cele până în 800 şi cele până în 1.000 de lei, să fie majorate” a mai spus vicepreședintele Federației ,, Sanitas”.


Totodată, pe lângă această posibilă creştere a salariilor mici, care de fapt nu înseamnă decât o recuperare parţială a veniturilor de dinainte de reducerea cu 25 de procente, Guvernul intenţionează să perpetueze reducerea şi în 2011, prin noua lege a salarizării unitare.


De asemenea, liderul sindical a mai spus că Ministerul Justiţiei şi Consiliul Legislativ, cărora sindicatele le-au cerut avizul privind constituţionalitatea folosirii ca bază în lege a salariilor reduse cu 25 la sută, au anunţat că nu pot emite o opinie oficială în acest stadiu al discuţiilor.


Reprezentanţii Consiliului Legislativ au precizat că se pot exprima pe lege și nu pe un proiect de lege, a afirmat Adrian Bârea.


În cel mai bun caz, spun sindicaliștii Legea salarizării unitare ar putea fi gata la finalul lunii octombrie, când se vor cunoaște coeficienții de salarizare, precum și nivelul salariilor pentru 2011.


O primă întâlnire între sindicaliști și ministrul muncii, Ioan Botiș, a fost organizată, miercuri, 6 moctombrie, însă atunci sindicaliștii au contestat constituţionalitatea bazei de calcul din noua lege de salarizare.


Liderii sindicatelor au anunțat că aşteaptă până vineri expertiza Ministerului Justiţiei şi a Consiliului Legislativ privind baza din Legea unitară de salarizare.


Liderul ,,Cartel Alfa", Bogdan Hossu, declara atunci că, în opinia sindicaliştilor, este neconstituţional ca în noua lege să se ia în calcul salariile diminuate cu 25%.


Bogdan Hossu preciza că, dacă se va decide că este neconstituţional să se aplice ca bază de calcul salariile reduse cu 25%, bugetarii revin la salariile din iunie 2010 şi vor fi îngheţate în 2011 la acest nivel, dacă nu se schimbă structura bugetului de stat

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:22

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului

Alianţa pentru Unirea Românilor i-a reproşat ministrului de resort Alexandru Nazare prezentarea selectivă a situaţiei...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:17

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul Luca Niculescu a cerut miniştrilor săi să prezinte o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Scopul...

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV