Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Deputaţii amână discutarea legii privind disponibilizările din MAI

Up date- Plenul Camerei Deputaţilor nu a discutat, marți, proiectul de lege care prevede disponibilizarea a cel puţin 8.500 de poliţişti, jandarmi şi pompieri din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Deputaţii urmează să dea, marți, votul final.

Deputaţii amână discutarea legii privind disponibilizările din MAI

Articol de Angela Bârgoan, 17 Mai 2011, 09:54

Preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a declarat, marţi, că documentul legislativ nu era inclus pe ordinea sa de zi.


Documentul figurează însă pe site-ul Camerei în seria proiectelor de lege cu caracter organic propuse pentru sesiunea de vot final, de marți, cu recomandarea de aprobare.


Proiectul de lege a fost contestat, marţi, în stradă, de către membrii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi ai Pro Lex.


Aproximativ două sute de poliţişti au protestat, în Piaţa Constituţiei, nemulţumiţi de prevederile actului normativ.


Deputaţii urmau să dea, marți, votul final pe proiectul de lege privind disponibilizările din Ministerul de Interne.


Potrivit secretarului general al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Toader Paraschiv, documentul prevede disponibilizarea a peste 9.500 de poliţişti, jandarmi şi pompieri.


”Ieşim astăzi(n.r. marți) în stradă pentru a încerca să-i convingem pe parlamentarii noştri să nu uite că şi noi facem parte, împreună cu familiile noastre, dintre cei care i-au ales şi au hotărât ca aceştia să fie în fruntea ţării, în legislativ, pentru a face legi corect, nu pentru a reduce în mod inconştient şi deliberat numărul de poliţişti şi personal contractual din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor”, a precizat Toader Paraschiv.


Camera Deputaţilor a dezbătut şi adoptat pe articole, săptămâna trecută, acest proiect, dar este nevoie de un vot final în plen, fiind vorba de lege organică.


La dezbateri a fost prezent, din partea Ministerului Administrației și Internelor, un secretar de stat, care a explicat că disponibilizările se aplică tuturor categoriilor de angajaţi, şi nu doar poliţiştilor.


Proiectul de lege primise, luni, raport favorabil din partea Comisiilor reunite de apărare şi de administraţie, în condițiile în care de la vot au lipsit însă parlamentarii opoziţiei, care au părăsit sala de şedinţă invocând faptul că de la reuniune lipseşte ”conducerea politică a MAI”.


Problema care apare la votul din plenul Camerei Deputaților este cea a cvorumului de şedinţă, adică a numărului minim obligatoriu de parlamentari prezenţi la vot.


PSD şi PNL au anunţat deja că vor vota împotriva proiectului de lege.

Începe Forumul "Europa - Identitate, Viziune, Educaţie", organizat de AUR  la Parlament
Știri 13 Noiembrie 2026, 15:35

Începe Forumul "Europa - Identitate, Viziune, Educaţie", organizat de AUR la Parlament

Evenimentul include conferinţe, dezbateri şi mese rotunde pe subiecte de actualitate, de la viitorul continentului şi...

Începe Forumul "Europa - Identitate, Viziune, Educaţie", organizat de AUR la Parlament
Polemica dintre George Simion și Ciprian Ciucu, pe tema mitingului anunțat în București, continuă
Știri 13 Noiembrie 2026, 14:36

Polemica dintre George Simion și Ciprian Ciucu, pe tema mitingului anunțat în București, continuă

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că aprobarea mitingului AUR nu ţine de primar, ci de specialiştii care evaluează...

Polemica dintre George Simion și Ciprian Ciucu, pe tema mitingului anunțat în București, continuă
Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:22

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului

Alianţa pentru Unirea Românilor i-a reproşat ministrului de resort Alexandru Nazare prezentarea selectivă a situaţiei...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:17

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul Luca Niculescu a cerut miniştrilor săi să prezinte o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Scopul...

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare