Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Daniel Constantin: USL trebuie să dea dovadă de unitate

Liderul Partidului Conservator, Daniel Constantin, a susţinut, înainte de întâlnirea conducerii USL, că Uniunea Social Liberală trebuie să dea dovadă de unitate, deoarece ea nu s-a constituit pentru numirea unor procurori.

Daniel Constantin: USL trebuie să dea dovadă de unitate

Articol de Flori Doman, 03 Aprilie 2013, 16:46

UPDATE Conducerea Uniunii Social Liberale s-a reunit, miercuri, în şedinţă la Palatul Parlamentului, după ce premierul Victor Ponta a anunţat nominalizările pentru funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror-şef al DNA.

Copreşedintele USL, Daniel Constantin, a declarat, miercuri, că scopul reuniunii USL de la Palatul Parlamentului este acela al uniformizării punctelor de vedere pe această temă.

"Am şi explicat prin scrisoarea pe care am trimis-o, cred că este o întâlnire care are darul de a uniformiza punctele de vedere şi de a tempera ieşirile care au fost în ultima perioadă. Cred că este un moment în care trebuie să transmitem unitatea USL", a precizat Daniel Constantin înaintea reuniunii USL.

Potrivit liderului PC, există tendinţa anumitor oameni politici să discute foarte mult despre ce s-a întâmplat în aceste zile, apreciind că USL trebuie să scoată din sfera politicului toate aceste discuţii.

"Trebuie să uniformizăm opiniile publice care se exprimă în momentul de faţă de foarte mulţi lideri politici din PC, PNL, PSD. Cred că este momentul să arătăm unitate şi este momentul să uniformizăm aceste puncte de vedere şi că avem o misiune mult mai importantă. Cu alte cuvinte, cred că trebuie să avem astăzi o clarificare vizavi de mesajul pe care îl transmitem, pentru că este foarte important să transmitem un mesaj coerent faţă de electorat. Acesta este sensul demersului de astăzi", a spus Constantin.

Constantin: PC nu va avea o opinie cu privire la nominalizările care s-au făcut

De asemenea, el a subliniat că USL nu s-a format pentru numirea unor procurori, USL are misiunea mult mai importantă decât acest lucru - aceea de a guverna această ţară.

"Avem un program de guvernare asupra căruia ne-am consultat şi pe care trebuie să îl implementăm, avem foarte multă treabă de făcut. Sunt lucruri mult mai importante decât acest moment", a precizat acesta.

Daniel Constantin a anunţat că PC, cu riscul de a dezamăgi anumiţi oameni politici care şi-au exprimat până acum un anumit punct de vedere, nu va avea o opinie mai ales publică, dar nici politică cu privire la nominalizările care s-au făcut.

Liderul conservatorilor a ţinut să menţioneze că din punct de vedere oficial "ministrul Justiţiei, fie că este primul-ministru în această perioadă, nu trebuia să consulte partidul şi nici pe ministrul Agriculturii cu privire la numirile pe care le face".

"Din punct de vedere oficial, ministrul Justiţiei, fie că este primul-ministru în această perioadă, nu trebuia să consulte partidul şi nici pe ministrul Agriculturii cu privire la numirile pe care le face. Din punct de vedere personal poate că au existat anumite discuţii şi lucrurile acestea rămân la nivel personal. Din punct de vedere oficial, niciun partid politic nu se poate exprima pe o astfel de procedură. Numirea procurorilor nu este o decizie politică", a mai adăugat preşedintele PC.

PC a cerut o întâlnire oficială cu liderii USL


Partidul Conseratorilor a transmis miercuri un comunicat în care menţiona că propune o întâlnire oficială a liderilor USL "pentru a identifica o abordare reponsabilă, care să concilieze opiniile diferite şi să asigure o poziţie unitară şi transparentă a Uniunii pe tema nominalizărilor la conducerea Parchetelor".

"Referitor la dezbaterile publice privind numirea Procurorului General şi Procurorului Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Partidul Conservator consideră că Uniunea Social Liberală are voinţa şi capacitatea de a-şi respecta, în egală măsură, atât angajamentele asumate în raport cu cetăţenii români, care i-au acordat încrederea, legitimitatea de a guverna şi un mandat pentru o schimbare profundă, cât şi obiectivele agreate împreună cu partenerii europeni", se arăta în comunicat.

Laura Codruţa Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Propunerile au fost avansate miercuri dimineaţă de către premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, printr-o scrisoare adresată Consiliului Superior al Magistraturii.

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:22

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului

Alianţa pentru Unirea Românilor i-a reproşat ministrului de resort Alexandru Nazare prezentarea selectivă a situaţiei...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:17

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul Luca Niculescu a cerut miniştrilor săi să prezinte o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Scopul...

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV