CSAT se reuneşte marţi la Palatul Cotroceni într-o şedinţă consacrată, potrivit comunicatului oficial, analizării consecinţelor rezultate pentru România de la recent încheiatul summit NATO din Polonia.

Deşi comunicatul nu menţionează, membrii CSAT ar putea să extindă analiza şi asupra evoluţiilor recente cu impact asupra securităţii României sau a organizaţiilor internaţionale din care suntem parte, ca, de exemplu, situaţia din Turcia după puciul eşuat sau acţiunile teroriste din Franţa ori Germania.

În prezent România urmăreşte aplicarea deciziilor de la summitul de la Varşovia, în special măsurile de consolidare a prezenţei NATO în zona noastră de interes, adică partea sudică a Flancului Estic şi Marea Neagră.

Problema este că evenimentele din Turcia riscă să schimbe ecuaţia geopolitică a regiunii, după ce Bulgaria ne-a făcut surpriza de a refuza să facă parte dintr-o forţă navală NATO în Marea Neagră, Turcia părea însă deschisă la această opţiune, dar tentativa de lovitură de stat de săptămâna trecută şi epurările masive operate de preşedintele Recep Tayyip Erdogan pot schimba situaţia.

Asta pentru că preşedintele turc s-a arătat dezamăgit de Occident şi vrea în schimb o nouă alianţă cu Rusia şi Iranul, aşa că cel mai probabil evoluţiile din Turcia vor fi şi ele pe agenda CSAT.

Asta pentru că, pe de o parte, planul românesc pentru o prezenţă permanentă navală a NATO în care să fie implicată şi Turcia, pierde mult din şanse, de vreme ce Ankara cel mai probabil va încerca să nu irite în niciun fel Rusia, care a criticat rapid şi dur propunerea României imediat ce a fost enunţată.

Pe de altă parte, o Turcie care vrea alianţă cu Iranul devine un membru NATO şi mai dificil, de vreme ce scutul antirachetă cu elemente şi în România este destinat apărării de ameninţări balistice tocmai din Iran.

Trebuie menţionat aici că, în pofida declaraţiilor Rusiei că scutul antirachetă nu şi-ar mai avea rost după încheierea acordului nuclear dintre Iran şi marile puteri, totuşi acest acord nu se referă şi la programul balistic al Teheranului.

Aşadar, din punctul de vedere al NATO, ameninţarea rămâne valabilă.

Turcia este acum un motiv de îngrijorare şi pentru că, date fiind epurările masive din armata sa, a doua din NATO, forţele militare ale Ankarăi rămăn fără mulţi militari şi ofiţeri cu experienţă şi antrenament în exerciţii comune ale NATO şi asta tocmai în monentul în care a crescut presiunea ofensivă asupra nucleelor organizaţiei teroriste Daesh, aşa zisul fost Stat Islamic din Siria şi Irak.

O altă vulnerabilitate pe care o aduce Turcia este dată de situaţia statului de drept şi a drepturilor omului, în condiţiile în care în ultimele zile s-au înmulţit mesajele de îngrijorare din Europa şi SUA.

În replică, preşedintele Erdogan a declarat că nu îi pasă ce crede UE şi chiar a făcut o remarcă deranjantă pentru statele mai noi membre.

El a spus că Turcia merita mai mult şi că este mai pregătită pentru aderare decât unele state care au fost primite deja în UE.

La toate acestea se adaugă temerea că refugiaţii de pe teritoriul Turciei ar putea fi determinaţi de evoluţiile interne să ia din nou drumul Europei.

Şi, pe lângă complicaţiile care derivă din evenimentele din Turcia, agenda CSAT se va încărca probabil şi cu o analiză a atentatelor recente din Franţa şi Germania, care fac şi mai stringentă necesitatea de adaptare şi de dinamizare a politicilor europene de securitate.