Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Costul standard pentru un elev, alocat și școlilor private

Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, anunță că, din 2012, costul standard per elev care în prezent merge la şcolile de stat va merge şi la cele private din preuniversitar.

Costul standard pentru un elev, alocat și școlilor private

Articol de Angela Bârgoan, 09 Octombrie 2011, 12:16

Ministrul educației a precizat, duminică , la un post de televiziune, că principiul "finanţarea urmează elevul" va fi aplicat începând din 2012.

"Din 2012 finanţarea va urma elevul, iar costul standard per elev care azi merge la şcolile de stat va merge şi la şcolile private", a explicat Daniel Funeriu.

Potrivit ministrului educației, alocarea costului standard per elev depinde de locul în care învaţă elevul, în mediul urban sau rural, iar acest cost variază între 2.000 şi 3.000 de lei pe an.

În România sunt aproximativ 70.000 de elevi în învăţământul privat acreditat preuniversitar, din cei 3,2 milioane de copii din învățământul preuniversitar.

Daniel Funeriu a mai anunțat că, până la 1 ianuarie 2012, statul finanţează doar partea de salarii, iar după această dată se vor finanţa atât salariile, cât si costurile curente legate de educaţie.

"Dacă o şcoală privată are o taxă de 10.000 de lei, statul va da pentru un elev, indiferent dacă este şcoală privată în învăţământul obligatoriu sau de stat, 3.000 de lei, iar restul este acoperit de părinte. Obligaţia statului român este aceeaşi pentru toţi copiii, indiferent dacă aleg să meargă la o şcoală privată sau de stat", a subliniat ministrul educației.

Daniel Funeriu susține că acest sistem va genera o bătălie din partea şcolilor pentru a-şi atrage elevii, ceea ce va stimula competiţia.

"Spre deosebire de învăţământul superior, în preuniversitar există un control de output - examenul de la clasa a VIII- a şi cel de bacalaureat. Este un foarte bun indicator, evident, bacalaureatul trebuie să fie organizat corect. Nu cred că un părinte va plăti ca elevul să se ducă la un liceu cu o rată de promovabilitate foarte scăzută", a mai explicat ministrul.

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:22

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului

Alianţa pentru Unirea Românilor i-a reproşat ministrului de resort Alexandru Nazare prezentarea selectivă a situaţiei...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:17

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul Luca Niculescu a cerut miniştrilor săi să prezinte o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Scopul...

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV