Acesta prezintă progresele înregistrate de fiecare ţară din punct de vedere al atingerii obiectivelor Uniunii Europene, conform ţintelor stabilite în cadrul strategiei Europa 2020.

Raportul strategic ar trebuie să ofere răspunsuri la o serie de întrebări: 'Care sunt rezultatele obţinute până acum de statele membre?', 'În ce măsură contribuie politica de coeziune la reducerea diferenţelor economice şi sociale existente pe continent?', 'Cum au fost afectate programele de coeziune de criza economică din ultimii ani?'. 35% din bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013 este destinat politicii de coeziune.

Este vorba de 347 de miliarde de euro, acordaţi prin intermediul a trei fonduri:

►Fondul European de Dezvoltare Regională,

►Fondul Social European,

►Fondul de Coeziune.

Primul dintre ele este destinat întăririi coeziunii economice şi sociale prin corectarea dezechilibrelor dintre regiuni.

Fondul de Dezvoltare Regională finanţează investiţii în companii în vederea creării de locuri de muncă sustenabile, infrastructuri legate de cercetare şi inovare, telecomunicaţii, mediu, energie şi transporturi, instrumente financiare destinate sprijinirii dezvoltării regionale şi măsuri de asistenţă tehnică.

Fondul Social European are ca obiectiv îmbuntătăţirea locurilor de muncă şi posibilităţile de ocupare a forţei de muncă.

În sfârşit, Fondul de Coeziune ajută statele membre cu un produs intern brut pe cap de locuitor mai mic de 90% din media comunitară să reducă din decalaj şi să îşi stabilizeze economiile.

Domeniile vizate de Fondul de Coeziune sunt reţelele transeuropene de transport şi mediul.

În ceea ce priveşte mediul, Fondul de Coeziune poate finanţa şi proiecte în domeniul energiei sau transporturilor, în măsura în care acestea prezintă avantaje pentru mediu; eficacitatea energetică, utilizarea de surse de energie regenerabilă, dezvoltarea transportului feroviar.

Politica de coeziune urmăreşte concentrarea resurselor, peste 80% fiind orientate către regiunile şi ţările mai sărace ale Uniunii Europene.

Printre acestea se numără statele baltice, Polonia, Ungaria, România, Bulgaria, sudul Greciei şi Italiei, dar şi estul Germaniei.

Fondurile trebuie utilizate în doi ani de la alocare.

În ceea ce priveşte România, marea problemă a constituit-o rata foarte scăzută de absorbţie a fondurilor.

Potrivit unei estimări a Raportului strategic naţional privind implementarea fondurilor structurale şi de coeziune, dacă actuala rată de absorbţie se va menţine, volumul rambursărilor va atinge alocarea iniţială de 19 miliarde de euro doar în 2020.