Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Basescu: Pentru România prioritatea este creşterea competitivităţii

Preşedintele Traian Băsescu consideră prioritar pentru economia României, creşterea competitivităţii şi susţine că la nivel european criza a luat amploare pentru că nu au fost consultaţi specialiştii.

Basescu: Pentru România prioritatea este creşterea competitivităţii

Articol de Simona Mihăescu, 03 Aprilie 2013, 13:00

Preşedintele Traian Băsescu este de părere că Europa a consultat prea târziu specialiştii, pentru identificarea soluţiilor de ieşire din criza economică.

Prezent la centenarul Academiei de Studii Economice, şeful statului a comentat recentul anunţ al Eurostat privind creşterea şomajului.

"Rezultatul acestui efort de cinci ani l-am văzut anunţat ieri de Eurostat - creşterea şomajului în zona euro a ajuns la limite fără precedent, 12 %, în condiţiile în care, la începutul crizei, nivelul şomajului era de circa 8%. Şi atunci ne întrebăm: Europa nu a avut capacitate profesională alături de oamenii politici să identifice soluţiile de ieşire din criză? Răspunsul este că, în mod categoric, a avut această expertiză, dar specialiştii au fost consultaţi prea târziu. O Europă care şi-a asigurat prosperitatea prin datorii, împovărând bugetele statelor dincolo de limitele suportabile nu putea să evite ceea ce se întâmplă din 2008 şi până în prezent, o stagnare, uneori recesiune şi scăderea nivelului de trai, pentru că obligaţia de a plăti datoriile a devenit scadentă", a declarat Traian Băsescu, în discursul rostit cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea ASE.

Competitivitatea, cheia succesului

Referindu-se la economia României, şeful statului susţine că una dintre priorităţile ţării noastre este creşterea competitivităţii, amintind, în context, performanţele obţine în sectoarele privatizate în comparaţiei cu cele de stat.

"De aceea cred că una din priorităţile majore ale României este creşterea competitivităţii. Aş spune că avem un sector privat competitiv; priveam la cifrele de export: România a exportat anul trecut 46 de miliarde de euro - nu e foarte mult dar în niciun caz nu e puţin - în schimb sectorul de stat este neperformant şi ar duce la o coliziune din care economia românească nu poate să iasă pe picioarele ei în cazul intrării în zona euro. De aceea efortul major în momentul de faţă este creşterea competitivităţii în sectorul de stat, un sector destul de mare, consistent în economia românească şi care nu are încă un bilanţ pozitiv nici măcar din punct de vedere al bilanţurilor anuale", a declarat preeşdintele.

Sectorul de stat, cele mai multe prierderi

Acesta a subliniat pierderile care se înregistrază în sectorul de stat şi a pledat pentru găsirea unor soluţii pentru a limita aceste pierderi.

"La nivel global, pe economia românească, din păcate sectorul de stat generează pierderi. Generează pierderi şi prin marile regii, generează pierderi şi printr-un aparat bugetar extrem de dezvoltat în raport cu nevoile reale şi care apasă consistent pe resursele financiare bugetare. Aş spune că pentru politicieni şi în mod egal pentru specialişti obligaţia perioadei imediat următoare este găsirea soluţiilor pentru creşterea competitivităţii economiei româneşti", a spus Băsescu.

Preşedintele a atras atenţia că pregătirea pentru zona Euro nu trebuie să se limiteze strict la îndeplinirea criteriilor de la Maastricht, fiind esenţial ca şi nivelul de competitivitate al economiei să poate faţă confruntării cu economiile performante ale statelor UE.

Acesta s-a referit şi la exemplele Ciprului şi Sloveniei, care acum câţiva ani îndeplineau criteriile de la Maastricht şi au adoptat moneda comună, iar în prezent sunt "în criză economică profundă".

Aderarea la Schengen şi integrarea în zona euro, înintea revizuirii tratatelor UE

El a reluat şi ideea sa prezentată săptămâna trecută că obiectivele privind integrarea în zona euro şi spaţiul Schengen trebuie atinse înainte de revizuirea tratatelor UE în vederea creării "Europei cu două viteze", pe care el a anticipat-o cu "certitudine" peste doi-trei ani.

Băsescu a amintit despre perioada 2010 când "au trebuit luate măsuri foarte dure pe care le-a suportat populaţia" şi s-a întrebat retoric de ce nu se mai poate repeta creşterea care a venit 2011, după aplicarea măsurilor dure.

"Întrebarea este de ce nu putem repeta acest 2,2%? De ce nu l-am putut repeta în 2012? De ce privim la 2013 doar cu speranţa creşterii economice legată de un eventual boom al agriculturii pentru că Dumnezeu este bun cu noi anul acesta, sau pare a fi bun până acum? Nu ştim cum va fi până la sfârşit. Şi nu ne bazăm pe...De ce nu ne bazăm pentru 2013 pe soluţii certe, care să ne asigure creşterea, în condiţiile în care România nu are o datorie excesivă, în condiţiile în care România se poate împrumuta pe pieţe în momentul de faţă, în condiţiile în care România are banii europeni la dispoziţie?", s-a întrebat Băsescu.

Preşedintele a criticat şi capacitatea de prognoză a României, dând ca exemplu faptul că la sfârşitul anului 2008 se preconiza o creştere economică de 5,4% pentru anul 2009, dar ţara noastră a înregistrat o creştere negativă de 6,8%.

"Unde este capacitatea noastră de prognoză? Până la urmă, pe ce lucrează politicienii, pe ce iau decizii?", a spus şeful statului.

El a subliniat că din cadrul ASE pot să apară oameni capabili să anticipeze viitorul economic al ţării.

"Am speranţa că aici este pepiniera din care vom primi acei oameni capabili să absoarbă fonduri europene, să dea soluţii pe termen mediu, pe termen lung", a mai spus Traian Băsescu în discursul ţinut la ASE.

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Știri 30 Octombrie 2026, 10:37

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"

Proiectul privind rectificarea bugetară menţine deficitul la 6,2% din PIB, în condiţiile în care veniturile bugetului general...

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile
Știri 29 Octombrie 2026, 09:49

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile

Fostul candidat la preşedinţie este cercetat într-un dosar de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat,...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile
Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar
Știri 29 Octombrie 2026, 09:43

Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar

Premierul Luca Niculescu a fost convocat în Parlament de către grupul AUR, cu sprijinul reprezentanţilor PSD în Biroul...

Tensiuni politice tot mai mari legate de deficitul bugetar
Guvernul pregătește prima rectificare bugetară
Știri 26 Octombrie 2026, 08:19

Guvernul pregătește prima rectificare bugetară

Ministerul Sănătății va primi bani pentru unităţile medicale din subordine, dar vor fi alocate fonduri şi către Casa...

Guvernul pregătește prima rectificare bugetară
CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice
Știri 23 Octombrie 2026, 09:17

CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice

Convocat de preşedintele Nicuşor Dan după recentul val de atacuri cu drone în zonă, CSAT a stabilit că trebuie prevenită...

CSAT: Siguranţa la Marea Neagră, o componentă esenţială a scurităţii naţionale şi euroatlantice
PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate
Știri 23 Octombrie 2026, 09:16

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate

Cele două formaţiuni susţin că realitatea bugetară a ţării ar fi mult mai gravă decât cea prezentată oficial de fostul executiv.

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate
CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Știri 23 Octombrie 2026, 09:12

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE

Judecătorii CCR au decis că fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind programul...

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Știri 22 Octombrie 2026, 11:03

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele

Schimbările de ştafetă la cinci ministere s-au desfăşurat în prezenţa premierului.

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele