Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Bani în plus de la FMI pentru România

Reprezentanţii FMI poartă negocieri privind creşterea salariului minim pe economie, codul muncii şi legea salarizării şi nu exclud eliberarea unei tranşe suplimentare din împrumutul cu Fondul.

Bani în plus de la FMI pentru România

Articol de Iulian Olescu, 26 Octombrie 2010, 09:18

FMI ar putea elibera o tranşă suplimentară de bani până la sfârşitul acestui an, a anunţat şeful misiunii Fondului, aflat zilele acestea în ţara noastră.


Jeffrey Franks şi-a continuat întâlnirile cu responsabilii români.


La discuţiile cu sindicatele, expertul american a arătat că va studia posibilitatea creşterii salariului mininim pe economie.


Membrii misiunii FMI au avut întâlniri cu reprezentanţii Băncii Naţionale, ai sindicatelor, ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ai Ministerului Sănătăţii.


După întâlnirea de la Banca Centrală, şeful misiunii, Jeffrey Franks, a declarat că până la finalul anului ar putea fi eliberată o nouă tranşă de împrumut ce va intra în rezervele internaţionale ale BNR.


Cu liderii sindicali au fost abordate, printre altele, aspecte legate de majorarea salariului minim, codul muncii, absorbţia fondurilor europene sau salarizarea bugetarilor.


După întâlnire, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, că trebuie găsite soluţii în privinţa Legii salarizării unitare, pentru a se evita conflictele.


"Trebuie să se găsească o soluţie care să elimine posibile conflicte sociale şi un lung proces în justiţie", a spus Bogdan Hossu.


El a mai adăugat că reprezentanţii FMI au fost de acord să discute despre majorarea salariului minim, însă şi-a exprimat îngrijorarea că acest lucru ar putea afecta negativ rata şomajului.


"Orice creştere a salariului minim trebuie studiată şi calculată cu mare grijă, pentru că o majorare nesustenabilă poate cauza efecte negative importante. S-ar putea să fie puţin loc pentru o creştere, însă trebuie să vedem cu cât, asta urmând a fi stabilit după un calcul foarte atentet", a spus Jffrey Franks.

Cum se poziționează  liderii politici după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier
Știri 06 Octombrie 2026, 13:25

Cum se poziționează liderii politici după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier

Reprezentanții partidelor analizează în forurile de conducere desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier.

Cum se poziționează liderii politici după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier
Luca Niculescu este premierul desemnat de președinte
Știri 05 Octombrie 2026, 21:10

Luca Niculescu este premierul desemnat de președinte

După noua rundă de consultări politice de la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu la...

Luca Niculescu este premierul desemnat de președinte
Consultările de la Cotroceni, la final. Partidele au poziţii diferite privind formarea guvernului
Știri 05 Octombrie 2026, 19:06

Consultările de la Cotroceni, la final. Partidele au poziţii diferite privind formarea guvernului

Consultările cu reprezentanţii partidelor parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de premier se...

Consultările de la Cotroceni, la final. Partidele au poziţii diferite privind formarea guvernului
Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui premier
Știri 05 Octombrie 2026, 08:57

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui premier

Este a patra încercare a preşedintelui Nicuşor Dan de a desemna un premier care să poată trece de votul legislativului, dupa...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui premier
România traversează un impas politic major
Știri 02 Octombrie 2026, 09:12

România traversează un impas politic major

România traversează un impas politic major în aşteptarea noi runde de consultări convocate de preşedintele ţării luni şi...

România traversează un impas politic major
Guvernul Mureşan nu a obţinut voturile necesare pentru învestire
Știri 01 Octombrie 2026, 09:15

Guvernul Mureşan nu a obţinut voturile necesare pentru învestire

Parlamentul nu a dat votul de încredere pentru un guvern condus de Siegfried Mureşan, care a avut susţinerea a doar 182 de...

Guvernul Mureşan nu a obţinut voturile necesare pentru învestire
Scena politică, blocată înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni
Știri 01 Octombrie 2026, 08:53

Scena politică, blocată înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni

Acuzaţiile şi criticile care au curs de la tribuna parlamentului la ședința privind învestirea premierului desemnat Siegfried...

Scena politică, blocată înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni
Președintele Nicușor Dan va desemna un nou candidat pentru funcţia de premier
Știri 01 Octombrie 2026, 08:44

Președintele Nicușor Dan va desemna un nou candidat pentru funcţia de premier

Președintele a anunțat că va face a patra nominalizare pentru funcția de premier lunea viitoare, refuzând scenariul...

Președintele Nicușor Dan va desemna un nou candidat pentru funcţia de premier