Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Avocaţii lui Dan Diaconescu negociază contractul Oltchim

Avocaţii lui Dan Diaconescu au făcut mai multe propuneri de modificare a contractului de vânzare a combinatului Oltchim.

Avocaţii lui Dan Diaconescu negociază contractul Oltchim

Articol de Flori Doman, 26 Septembrie 2012, 14:57

UPDATES Avocaţii lui Dan Diaconescu şi reprezentanţii OPSPI au încheiat un proces verbal de acord asupra temelor principiale de negociere, urmând ca discuţiile să fie reluate joi, de la ora 11:00, pe articolele contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor Oltchim, a declarat Daniel Fenechiu, avocatul lui Dan Diaconescu, după negocierile de miercuri cu autorităţile.

"Am agreat asupra unor probleme principiale. Mâine (n.r. - joi), la 11.00, când reluăm negocierile, vom discuta punct cu punct. Ne-am înţeles pe problemele principale. Am vorbit despre cum se va vira suma respectivă şi cu ce titlu, la ce vor servi banii, neintrarea în insolvenţă. Le-am consemnat într-un proces verbal, să nu le reluăm. Nu am discutat niciuna din cele 21 de obiecţii. Mâine discutăm contractul pe articole", a susţinut Daniel Fenechiu, la finalul discuţiilor de la Ministerul Economiei.

Acesta s-a declarat optimist după negocierile de miercuri, precizând ca OPSPI nu a mai încercat să impună condiţii suplimentare.

"Suntem optimişti şi apreciem că azi, de luni după prânz chiar, poziţia reprezentanţilor OPSPI a fost una în regulă. Nu au mai încercat să ne impună diverse lucruri. Contractul va fi semnat cel târziu luni", a adăugat avocatul.

Avocaţii lui Dan Diaconescu susţin că "nu există grabă în semnarea contractului"

Negocierile de la Ministerul Economiei pe marginea contractului de privatizare a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au fost suspendate o oră, pentru o întâlnire între Dan Diaconescu şi avocaţii acestuia.

Avocaţii lui Dan Diaconescu susţin că nu există grabă în semnarea contractului şi că părţile trebuie să cadă de acord asupra tuturor aspectelor neclare.

"Am făcut 21 de propuneri de modificare a contractului de vânzare cumpărare şi 15 propuneri de adăugare de texte noi. Sunt trei lucruri esenţiale pe care dorim să le clarificăm astăzi. Primul e legat de modalitatea concretă în care Oltchim va putea să achiziţioneze Arpechim. Al doilea aspect ţine de modalitatea de evoluţie a creanţelor, sunt 450 milioane euro datorii către AVAS, Salrom, Electrica, CFR", a declarat avocatul lui Diaconescu, Daniel Fenechiu.

Totodată, el susţine că se discută şi despre cererea sindicatului de rezolvare a problemei cu salariaţilor.

"Ne dorim să stabilim un termen rezonabil, să nu ne trezim a doua zi cu cereri de insolvenţă, actualizare dobânzi. Mai discutăm despre cererea sindicatului de rezolvare a problemei cu salariaţilor. Ultimul lucru, care se discută acum, este situaţia actuală economică şi juridică a Oltchim. Am solicitat să ne comunice dacă au intervenit mutaţii în ceea ce priveşte evoluţia economică şi cea juridică", a spus Fenechiu.

De asemenea, acesta a precizat că o solicitare a sindicatelor, însuşită de potenţialul cumpărător, vizează preluarea Arpechim şi introducerea unei clauze care să prevadă neintrarea Oltchim în insolvenţă, după vânzare.

"Sunt propuneri ale sindicatelor pe care noi ni le-am însuşit: păstrarea activităţii Oltchim timp de zece ani, acordarea tichetelor de masă de către MECMA înainte de semnarea contractului de vânzare-cumpărare, respectarea legislaţiei muncii şi prelungirea contractului colectiv de muncă. De asemenea, este o solicitarea să se menţioneze obligaţiile vânzătorului şi cumpărătorului în preluarea Arpechim, pentru a se relua activitatea Oltchim în regim integrat, aşa cum prevede memorandumul de privatizare. La fel a declarat şi ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, că va privatiza Oltchim împreună cu Arpechim. O altă prevedere vizează includerea unei clauze pentru vânzător, prin care acesta să nu introducă societatea în insolvenţă", a mai afirmat avocatul.

Dan Diaconescu, la revenirea în ţară: Am fost în Germania, Franţa, Spania, Austria, Monaco

Dan Diaconescu a declarat, la întoarcerea în ţară, că s-a aflat în ultimele zile în Germania, Franţa, Spania, Austria şi Monaco, fără să dea detalii despre scopul deplasării sau data semnării contractului pentru preluarea Oltchim.

El a ţinut să precizeze că va pleca din nou în străinătate miercuri, revenind vineri.

Diaconescu a declarat că în timpul deplasării în străinătate a fost "urmat" de reprezentanţi SIE, care i-au "asigurat protecţia".

"Dacă guvernanţii vor doar să închidă combinatul sau să-l falimenteze, eu vreau, împreună cu prietenii mei, să-l redeschidem. Căutăm pieţe noi de desfacere, căutăm să achiziţionăm materii prime, la preţuri cât mai mici, şi să vindem la preţuri cât mai mari pentru a reporni, poate de luni, dacă guvernul o să accepte condiţiile noastre. În orice caz, cât de repede o să reluăm activitatea. Nu pot ei închide combinate, câte putem redeschide noi", a afirmat omul de afaceri.

El a fost întrebat dacă deţine banii pentru preluarea Oltchim. Diaconescu a răspuns afirmativ, precizând că va semna contractul "când guvernul va accepta condiţiile", iar fondurile vor fi plătite "cât de repede va dori guvernul să ia banii".

El a susţinut că Oltchim va fi condus de o echipă de manageri străini.

Diaconescu s-a întors miercuri la 13.00, cu o cursă Viena-Bucureşti.

Dan Diaconescu, întrevedere cu Ambasada SUA

Avocatul lui Dan Diaconescu, Daniel Fenechiu, a anunţat, miercuri, la Ministerul Economiei, că omul de afaceri va avea o întâlnire cu reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

Ambasada SUA la Bucureşti a confirmat că Dan Diaconescu va avea, miercuri, o întrevedere la sediul misiunii diplomatice, însă nu cu ambasadorul Mark H.Gitenstein, ci cu un alt oficial al Ambasadei.

"Ambasadorul SUA nu este în ambasadă astăzi şi nu se va întâlni cu domnul Dan Diaconescu. Domnul Diaconescu se va întâlni cu un reprezentant al Ambasadei", a comunicat misiunea diplomatică a SUA, conform Mediafax.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării
Știri 28 Septembrie 2026, 19:04

Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării

După Sebastian Burduja, și Radu Miruță a primit aviz negativ. El a fost desemnat ca vicepremier şi ministru al Apărării.

Radu Miruță, aviz negativ pentru Ministerul Apărării
Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 18:11

Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan

Parlamentarii social-democraţi vor participa la audierile candidaţilor propuşi pentru funcţia de ministru, dar vor vota...

Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să nu susţină cabinetul Mureşan
Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 18:05

Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan

AUR se aşteptă ca echipa propusă de Siegfried Mureşan să nu obţină o majoritate în Parlament.

Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan
Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD
Știri 28 Septembrie 2026, 18:00

Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD

Siegfried Mureşan transmite PSD că riscă să prelungească blocajul politic.

Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD
Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei
Știri 28 Septembrie 2026, 17:46

Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei

Cu 24 de voturi pentru, 34 împotrivă şi 5 abţineri, comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au dat aviz negativ...

Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei
Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 14:48

Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan

Este prima zi a audierii miniştrilor propuşi să facă parte din cabinetul premierului desemnat Siegfried Mureşan.

Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan
Parlamentul decide soarta cabinetului propus de Siegfried Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 09:09

Parlamentul decide soarta cabinetului propus de Siegfried Mureşan

Este săptămâna în care Parlamentul decide soarta cabinetului propus de premierul desemnat Siegfried Mureşan.

Parlamentul decide soarta cabinetului propus de Siegfried Mureşan
Siegfried Mureşan anunță finalizarea programul de guvernare până la finalul săptămânii
Știri 25 Septembrie 2026, 10:51

Siegfried Mureşan anunță finalizarea programul de guvernare până la finalul săptămânii

Mureșan are sprijinul PNL, USR şi al UDMR, dar nu şi al PSD, despre care spune că ar putea să rezolve criza politică actuală...

Siegfried Mureşan anunță finalizarea programul de guvernare până la finalul săptămânii