Ascultă Radio România Actualitaţi Live

AUDIO Frunzăverde: Voi deveni vicepreşedinte al PNL

Sorin Frunzăverde a declarat, marţi, că va ocupa funcţia de vicepreşedinte al PNL, aşa cum i s-a propus.

AUDIO Frunzăverde: Voi deveni vicepreşedinte al PNL

Articol de Alina Dobrinescu, 27 Martie 2012, 15:10

UPDATE Sorin Frunzăverde a declarat pentru Agenţia Mediafax că va candida ca membru PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

"Voi candida ca membru PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin, din partea USL. Aşa cum mi s-a propus astăzi, voi deveni vicepreşedinte al PNL. Nu poţi să candidezi pentru funcţia asta fără să fii membru PNL", a precizat Frunzăverde.

Întrebat care au fost motivele plecării sale din PDL, Sorin Frunzăverde a spus că motivele pot fi găsite în declaraţia lui 24 noiemebrie 2010.

Citeşte aici declaraţia lui Sorin Frunzăverde, care a stat la baza plecării sale din PDL.

Anterior, prim-vicepreşedintele PDL, Sorin Frunzăverde, declarase pentru ziarul Evenimentul Zilei că nu a demisionat din Partidul Democrat Liberal şi că miercuri va susţine o conferinţă de presă pentru a explica ce decizie a luat.

"Nu am demisionat de niciunde. Mâine voi ţine o conferinţă de presă, veţi vedea despre ce este vorba atunci", a declarat Sorin Frunzăverde pentru ziarul Evenimentul Zilei.

Anunţul că Sorin Frunzăverde demisionează din PDL a fost făcut în jurul orei 15.00, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu preşedintele PNL Caraş-Severin, primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela.

Preşedintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela a explicat că Frunzăverde va candida din partea USL, însă ca reprezentant al PNL.

El a mai spus că, "deocamdată", Frunzăverde nu s-a înscris în PNL.

"Confirm candidatura - nu înscrierea, pentru că nu am procedat încă la aspectele tehnice - din partea USL, respectiv a PNL a lui Sorin Frunzăverde la preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin", a declarat Marcel Vela.

Sorin Frunzăverde a avut un conflict cu vicepreşedintele PDL Elena Udrea, fiind printre cei care au solicitat ca ea să nu se mai regăsească printre membrii Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

El a cerut, de asemenea, reducerea bugetului Ministerului Dezvoltării.

Elena Udrea: Plecarea lui Sorin Frunzăverde nu este un lucru bun pentru partid

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat că nu cunoştea informaţia potrivit căreia prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde şi-ar fi dat demisia din partid şi ar fi ales să treacă la PNL, dar că în cazul în care acest lucru se confirmă nu este bine pentru PDL.

"Nu ştiam această informaţie. Dacă este reală, trebuie văzute motivele. Nu aş dori să comentez. Dacă aşa stau lucrurile, nu este un lucru bun pentru partid", a spus Udrea.

Întrebată dacă ştie că Sorin Frunzăverde ar fi exprimat anumite nemulţumiri în cadrul conducerii PDL, Elena Udrea a susţinut că nu are cunoştinţă despre aşa ceva şi că nu ştie ca acesta "să fi exprimat nemulţumiri".

Dan Radu Ruşanu: USL Caraş Severin îl va propune la şefia Consiliului Judeţean pe Frunzăverde

La rândul său, vicepreşedintele PNL, Dan Radu Ruşanu a confirmat că organizaţia USL Caraş Severin îl va propune şi susţine la şefia Consiliului Judeţean pe actualul preşedinte al CJ Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedinte al PDL.

Întrebat dacă Frunzăverde îşi va da demisia din PDL şi se va înscrie la PNL, Ruşanu nu a confirmat dar nici nu a infirmat posibilitatea ca acesta să treacă la liberali.

Liderul PNL a menţionat doar că Sorin Frunzăverde urmează să facă o declaraţie lămuritoare în cursul zilei de miercuri.

AUDIO Dan Radu Ruşanu

Mircea Toader: Sunt surprins de plecarea lui Frunzăverde din partid

Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat că nu ştia nimic despre plecarea lui Sorin Frunzăverde din Partidul Democrat Liberal şi că este surprins de această decizie.

"Este o decizie surprinzătoare. Eu încă nu am o confirmare, dacă este sigur regret plecarea lui Frunzăverde din partid. Nu ştiu ce a fost, nu ştiu ce l-a motivat, există încă un timp, orice drum de întoarcere poate să existe", a declarat Toader.

De asemenea, Mircea Toader a mai spus că Sorin Frunzăverde nu şi-a exprimat nicio nemulţumire în cadrul PDL.

"Asta este cu atât mai suprinzător, că nu am avut niciun fel de discuţie sau dezbatere, de partid sau personală. De aceea sunt suprins", a adăugat Toader.

Cât priveşte trecerea lui Sorin Frunzăverde la PNL, Mircea Toader a spus că dacă era un "om corect trebuia să plece din politică".

Cezar Preda: Dorim să auzim explicaţiile domnului Frunzăverde

Şi deputatul PDL, Cezar Preda, a precizat pentru Radio România Actualităţi că nu se aştepta la o asemenea veste şi că doreşte să audă explicaţiile lui Sorn Frunzăverde.

"Sorin Frunzăverde este o personalitate importantă în partid, este o persoană de la care oricare membru PD s-ar aştepta foarte puţin sa facă acest gest. Cred însă că explicaţiile trebuie să le auzim din gura domnului Frunzăverde. Eu cred ca acum adevăraţii oameni ai partidului stau când este greu partidului şi stăm indiferent de atitudinile noastre, de anumite păreri personale. Aşteptăm să vedem ce motivaţie aduce Sorin Frunzăverde ca să-l determine pe el şi pe ali colegi de-ai noştri din Caraş să facă acest pas", a spus Preda.

Vasile Blaga: Nu am auzit nicio poziţie a domnului Frunzăverde

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat că nu ştie nimic de plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL, adăugând că "discuţii sunt întodeauna într-un partid.

"Nu am auzit nicio poziţie a domnului Frunzăverde azi. Nu am avut niciun conflict cu acesta, dimpotrivă l-am apreciat şi îl apreciez.(...) Discuţii sunt întotdeauna într-un partid, pot să apară puncte de vedere. Eu particip la şedinţa BPN a PDL de puţin timp, nu ştiu ce a fost înainte(...) Este obligaţia preşedintelui partidului să discute cu fiecare membru al PDL".

Valeriu Zgonea: Şi eu, la mine în colegiu, alerg după oameni

Reprezentanţii opoziţiei spun că la aşa personalităţi precum Sorin Frunzăverde sau Darius Vâlcov plecarea dintr-un partid nu reprezintă traseism politic, ci manifestarea libertăţii de alegere pe care toată lumea o are, iar acceptarea lor este un calcul politic bun.

"Şi eu, la mine în colegiu, alerg după toţi oamenii, că sunt PSD, că sunt PNL. Nu am UDMR, îmi pare rău. Dar încerc să-i conving că venind pe lista USL sau a PSD, în funcţie de comună, fac un lucru foarte bun", a spus vicepreşedintele PSD, Valeriu Zgonea.

Sorin Frunzăverde, scurtă prezentare

Sorin Frunzăverde s-a născut la 26 aprilie 1960 în oraşul Bocşa, judeţul Caraş-Severin.

După absolvirea studiilor elementare la Bocşa şi Reşiţa şi a Liceului de Matematică-Fizică din Reşiţa (1975-1979), a urmat cursurile Facultăţii de Metalurgie din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti (1980-1985), obţinând diploma de inginer metalurgist.

După absolvirea facultăţii, a lucrat ca inginer la Combinatul Siderurgic Reşiţa, îndeplinind funcţiile de şef de atelier (1985-1988) şi apoi de şef al Serviciului CTC-Laboratoare (1988-1991).

Între anii 1991-1996 a fost preşedinte şi director general al Camerei de Comerţ şi Industrie al jud. Caraş-Severin, deţinând de asemenea în perioada 1992-1996 funcţia de consilier judeţean, secretar al Comisiei de Buget-Finanţe din Consiliul Judeţean Caraş-Severin.

În perioada 1996-1997, el a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Sorin Frunzăverde este preşedintele Organizaţiei Judeţene Caraş-Severin a Partidului Democrat-Liberal, funcţie pe care o deţine încă de la înfiinţare, iar în mai 2011 a fost ales prim-vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional al Partidului Democrat-Liberal.

În perioada iunie 2001 - mai 2011 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional al Partidului Democrat (Departamentul Relaţii Internaţionale).

În perioada 1997-2000, Sorin Frunzăverde a deţinut o serie de funcţii ministeriale ca reprezentant al Partidului Democrat, după cum urmează:

ministrul apelor, pădurilor şi mediului înconjurător (5 decembrie 1997 - 11 februarie 1998) în Guvernul Victor Ciorbea, din care a demisionat odată cu retragerea miniştrilor PD din guvern;

ministrul turismului (17 aprilie 1998 - 16 decembrie 1998) în Guvernul Radu Vasile. Conform Hotărârii nr. 47 din 16 decembrie 1998 a Parlamentului României, Ministerul Turismului a fost desfiinţat. El şi-a continuat apoi activitatea ca preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism, până la numirea sa în fruntea Ministerului Apărării Naţionale.

ministrul apărării naţionale (13 martie 2000 - 28 decembrie 2000) în Guvernul Mugur Isărescu.

În anul 2000, Sorin Frunzăverde a obţinut titlul ştiinţific de Doctor în ştiinţe economice al Universităţii de Vest din Timişoara. De asemenea, în anul 2004 a devenit şi Doctor în ştiinţe militare al Universităţii Naţionale de Apărare din Bucureşti.

De asemenea, în perioada iunie 2004 - octombrie 2006, Sorin Frunzăverde a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

La data de 25 octombrie 2006 a fost numit în funcţia de ministru al apărării naţionale în Guvernul Tăriceanu. A fost înlocuit din această funcţie la data de 5 aprilie 2007, odată cu restructurarea guvernului prin ieşirea Partidului Democrat de la guvernare.

La alegerile europarlamentare din 25 noiembrie 2007, a fost ales ca deputat în Parlamentul European pentru mandatul 2007-2009, el candidând pe listele Partidului Democrat pe poziţia 1.

A îndeplinit funcţia de şef al delegaţiei române din cadrul PPE-DE, vicepreşedinte al Subcomisiei de Securitate şi Apărare, titular în Comisia pentru Afaceri Externe şi supleant în Comisia de Dezvoltare.

A candidat la alegerile locale din 1 iunie 2008 pentru postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, obţinând 43,8% din voturile valabile, devenind preşedintele CJ Caraş-Severin la 20 iunie 2008.

Ca urmare a alegerii sale în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Frunzăverde a demisionat la 4 iunie 2008 din Parlamentul European, fiind înlocuit în această funcţie de către Flaviu Călin Rus.

VIDEO Preşedintele Klaus Iohannis,  primit la Casa Albă de preşedintele Joe Biden
Știri 07 Mai 2024, 22:42

VIDEO Preşedintele Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de preşedintele Joe Biden

Pe agenda discuţiilor s-au aflat situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, dar şi consolidarea securităţii în spaţiul...

VIDEO Preşedintele Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de preşedintele Joe Biden
Maia Sandu: Republica Moldova vrea să adere la UE până în 2030
Știri 07 Mai 2024, 20:08

Maia Sandu: Republica Moldova vrea să adere la UE până în 2030

Maia Sandu a declarat că responsabilii de la Chişinău lucrează pentru a reintegra Transnistria, regiunea separatistă pro-rusă...

Maia Sandu: Republica Moldova vrea să adere la UE până în 2030
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va fi primit la Casa Albă de omologul american, Joe Biden
Știri 07 Mai 2024, 09:47

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va fi primit la Casa Albă de omologul american, Joe Biden

Cei doi lideri vor celebra cei 20 de ani de când România a devenit membră a NATO, iar preşedintele Biden îi va mulţumi...

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va fi primit la Casa Albă de omologul american, Joe Biden
Președintele României, Klaus Iohannis, va fi premiat de think-tankul Atlantic Council
Știri 02 Mai 2024, 18:27

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi premiat de think-tankul Atlantic Council

Ceremonia acordării premiilor Consiliului Atlantic 2024, denumite de mass-media 'Oscarurile Washingtonului', va avea loc în...

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi premiat de think-tankul Atlantic Council
Cum sunt folosite unele cercetări sociologice pentru a induce în eroare cetățenii
Știri 01 Mai 2024, 16:06

Cum sunt folosite unele cercetări sociologice pentru a induce în eroare cetățenii

Intrăm într-o perioadă în care este ușor să cădem victime pericolelor extremismului, manipulării și a cercetărilor...

Cum sunt folosite unele cercetări sociologice pentru a induce în eroare cetățenii
Marcel Ciolacu: Veniturile la bugetul de stat au crescut cu 19%. Sunt bani pentru recalcularea pensiilor în septembrie
Știri 30 Aprilie 2024, 17:07

Marcel Ciolacu: Veniturile la bugetul de stat au crescut cu 19%. Sunt bani pentru recalcularea pensiilor în septembrie

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că au crescut și încasările din contribuţii sociale cu 22% și că sunt bani pentru...

Marcel Ciolacu: Veniturile la bugetul de stat au crescut cu 19%. Sunt bani pentru recalcularea pensiilor în septembrie
Proiectul Neptun Deep de extragere a gazelor naturale din Marea Neagră "se desfăşoară conform programului"
Știri 26 Aprilie 2024, 14:51

Proiectul Neptun Deep de extragere a gazelor naturale din Marea Neagră "se desfăşoară conform programului"

Proiectul Neptun Deep de extragere a gazelor naturale din Marea Neagră se desfăşoară conform programului, a declarat...

Proiectul Neptun Deep de extragere a gazelor naturale din Marea Neagră "se desfăşoară conform programului"
Pensiile vor fi plătite înainte de Paște
Știri 25 Aprilie 2024, 20:04

Pensiile vor fi plătite înainte de Paște

Pensionarii îşi vor putea primi în avans drepturile înainte de sărbătorile pascale, a afirmat purtătorul de cuvânt al...

Pensiile vor fi plătite înainte de Paște