Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Agenda electorală 3 mai

Alegeri europarlamentare 2019 - Agenda electorală din 3 mai 2019.

Agenda electorală 3 mai

Articol de Alina Bordeiaşu, 03 Mai 2019, 18:15

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 mai, ora 11:00) - Alegeri europarlamentare 2019 - Agenda electorală - Realizator: Alina Bordeiaşu - Bun găsit, sunt Alina Bordeiaşu şi vă prezint un grupaj de ştiri electorale:
Organizaţia de femei a UDMR îşi va prezenta, astăzi, la Cluj, candidaţii şi priorităţile la alegerile europarlamentare.
Echipa de campanie a PNL va fi prezentă, în judeţul Argeş, pentru a discuta cu cetăţenii.
Candidatul ALDE, Norica Nicolai se va afla, în vizită electorală, în judeţele Vrancea şi Buzău, unde va discuta, printre altele, de programul european - Erasmus pentru tineri.
Iar, candidatul ALDE, Varujan Vosganian se va afla, astăzi, la Bacău.
*
Realizator: "Uniţi în Europa" - este deviza cu care PMP merge în această campanie electorală. La evenimentul de lansare a candidaţilor, din capitală, preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac, a vorbit despre echipa PMP:
Eugen Tomac: Trebuie să fim uniţi, merită să fim uniţi pentru a da Europei ce este mai bun. De şase ani de zile luptăm împreună, am trecut prin multe încercări, am reuşit să învingem toate obstacolele, avem ce oferi Europei, avem cel mai bun politician, avem cel mai bun preşedinte, avem cel mai bun europarlamentar pe care îl va avea Europa: domnul preşedinte Traian Băsescu deschide lista partidului nostru.
Realizator: A consemnat Alina Stănuţă.
*
Realizator: La Constanţa, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a susţinut un discurs de mobilizare a electoratului din ţară şi din străinătate:
Ludovic Orban: Vă chem pe fiecare dintre voi, ca până pe 26 mai să lăsaţi problemele personale, să intraţi în campanie de zi cu zi, din casă în casă, pe fiecare uliţă, pe fiecare scară de bloc, să vorbim în fiecare piaţă, în fiecare loc în care îi putem întâlni pe români. Ridicaţi-vă, să strigăm împreună ceea ce aşteaptă România: 'PNL'.
Realizator: Declaraţie consemnată de corespondentul nostru Sorin Cealera.
*
Realizator: Guvernarea şi campania pentru alegerile europarlamentare sunt în atenţia social-democraţilor în această perioadă, spunea preşedintele PSD, Liviu Dragnea:
Liviu Dragnea: PSD are două obiective foarte clare: să guverneze această ţară la fel de bine ca şi până acum, continuă creşterea economică şi adoptarea măsurilor bune pentru români; şi, al doilea obiectiv, o campanie foarte bine organizată pentru alegerile europarlamentare pentru a ajunge la fiecare român mesajul nostru, şi anume ceea ce vor face europarlamentarii PSD în Parlamentul European.
Realizator: Declaraţie consemnată de Cătălin Purcaru.
*
Realizator: Eurodeputaţii Alianţei USR - PLUS vor reprezenta cu demnitate şi onoare România la Bruxelles, preciza preşedintele USR, Dan Barna. După cum ne-a informat redactorul nostru, Petruţa Dinu, el spunea că aceştia au experienţă pentru a realiza, cu succes, obiectivele stabilite:
Dan Barna: Candidaţii noştri au cumulat 302 ani de studii universitare pe bune, cu diplome dintre acelea reale, pe care le primeşti la eveniment de absolvire cu profesori şi nu ţi le aduce poştaşul de pe un site de internet. Nu este puţin lucru, şi ştim foarte bine că expertiza e una dintre cele mai importante valori de care are România nevoie pentru a putea în sfârşit - pentru că asta propune Alianţa USR-PLUS - să fim reprezentaţi la Bruxelles de oameni cu care să ne mândrim, cu oameni nu doar cinstiţi, ci şi competenţi şi cu experienţă.
*
Realizator: "Vrem să fim prezenţi, în Europa, acolo unde se iau deciziile pentru generaţiile viitoare" - a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, într-o conferinţă de presă, susţinută, la Oradea:
Kelemen Hunor: UE este singura soluţie politică a continentului pentru a rămâne în competiţie cu Statele Unite, cu China, cu India. Vrem să fim acolo unde lucrurile vor fi decise pentru generaţiile următoare şi vrem, dacă se vor face reforme, şi sunt convins că acest lucru se va întâmpla, protecţia minorităţilor etnice autohtone, minorităţilor lingvistice autohtone din Uniunea Europeană să fie parte a acestor reforme.
Realizator: Declaraţie consemnată de corespondentul nostru Stelian Radu-Cacuci.
*
Realizator: ALDE vrea să demonstreze că România poate trimite în Parlamentul European oameni capabili, cu experienţă şi pregătire politică. Declaraţia aparţine liderul formaţiunii, Călin Popescu-Tăriceanu, şi a fost făcută la Constanţa:
Călin Popescu-Tăriceanu: Am pus oamenii cei mai buni, cei mai merituoşi pe aceste locuri, care sunt locurile cu şanse de a fi alese după viitoarele alegeri şi să ne reprezinte în Parlamentul European. Urmărim ca să demonstrăm că România are oameni capabili într-adevăr să ia atitudine, să reprezinte România în primul rând, liberalismul din România în Parlamentul European, să apere, să promoveze, să susţină interesele româneşti.

Alegeri europarlamentare 2019 - Agenda electorală

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 mai, ora 17:00:05)
- Alegeri europarlamentare 2019 - Agenda electorală - Realizator: Andrei Şerban - Bună ziua, sunt Andrei Şerban. Candidatul Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, consideră că românii trebuie să cumpere produse care au aceeaşi calitate cu cele care se găsesc în Germania sau Italia.
Bogdan Diaconu: Să eliminăm acel dublu standard şi avem dreptul ca produse să fie indentice pe toate pieţele europene, adică conserva care se vinde în Germania trebuie să fie indentică cu cu România şi cu Italia; sau Volkswagenul, dacă este făcut, să fie făcut la fel pentru nemţi, cât şi pentru români. Pe de altă parte, hectarul, să ştiţi că are 10 mii de metri pătraţi şi în Franţa şi în România. Vaca mănâncă la fel şi în Franţa şi în România. Subvenţiile în agricultură trebuie să fie egale în toate ţările care sunt în componenţa Uniunii Europene.
Realizator: A consemnat redactorul nostru Petruţa Dinu.
*
Realizator: Candidatul PSD Ialomiţa, Cătălin Grigore, se află pe poziţia a 18-a a listei social-democraţilor. Cătălin Grigore a adăugat la temele din agricultură imporanţa programelor educaţionale:
Cătălin Grigore: Este extrem de important şi ceea ce a făcut Ministerul Agriculturii, prin implicarea acestuia în viaţa liceelor agricole de astăzi, înainte. Cred că este un exemplu care trebuie susţinut şi la nivel european, prin Programul Erasmus, care trebui să aibă o componentă specifică în exericţiul financiar următor pentru aceste licee. De aceea, cred că încurajarea inclusiv pe această filieră de la nivel european, prin Programul Erasmus, a liceelor agricole, este una care ar avea un impact enorm asupra agriculturii din judeţul Ialomiţa.
*
Realizator: Sănătatea şi programele de cercetare în acest domeniu sunt priorităţile candidatului PNL la alegeri europarlamentare Cristian Buşoi. El a vorbit la Deva despre iniţiativele pe care le va avea în acest domeniu.
Cristian Buşoi: Până la sfârşitul acestui exerciţiu financiar voi pune şi voi continua să pun presiune pe actualul Guvern, pentru a debloca şi pentru a începe proiectele celor trei spitale regionale deja convenite cu Uniunea Europeană şi pentru exerciţiul finaniciar următor ideea ar fi să obţinem finanţare pentru celelalte cinci euroregiuni, inclusiv pentru această regiune din care face parte di Hunedoara, pentru ca toţi locuitorii României şi toate regiunile să beneficieze de câte un spital nou-nouţ, construit cu bani europeni.
Realizator: A consemant corespondentul nostru Ilie Pintea.
*
Realizator: George Ţăranu, candidatul Alianţiei 2020 USR PLUS, pledează pentru infrastructură modernă, finanţată din bani europeni, pentru dezvoltarea regiunilor din România.
George Ţăranu: Am înţeles că din Parlamentul European să găsim acele instrumente financiare şi cu expertiză de la partenerii noştri europeni, să le implementăm în România. Să facem ca aceste zone să nu mai fie zone din care se pleacă, ci să devină zone atractive. Asta se poate face cu o infrastructură de calitate: cale ferată, autostradă. Mai mult de atât, toate acestea vor aduce, vor deschide calea unor investitori în aceste zone.
Realizator: A consemnat corespondentul nostru în judeţul Brăila, Gina Bahor.
*
Realizator: Fostul premier moldovean Iurie Leancă ocupă locul patru pe lista de candidaţi ai Partidului PRO România la alegerile Parlamentului European. El a prezentat la Chişinău priorităţile partidului.
Iurie Leancă: O Românie puternică, o Românie capabilă să demonostreze unitate la nivel de decizii, de interes naţional. Şi, pentru mine, relaţia cu Republica Moldova după adearea României la NATO şi la UE, a trebuit să devină al doilea obiectiv de interes naţional. Vom depune toate eforturile pentru ca în rezoluţiile Parlamentului European, prin presiunea pe care putem să o exercităm asupra Comisiei Europene, să oferim această perspectivă europeană pentru Republica Moldova.
Realizator: Declaraţie consemnată de Cristina Păpuşoi, de la Radio Chişinău.
*
Realizator: Candidatul ALDE ,Varujan Vosganian, consideră că Moldova trebuie să fie prioritară pentru modernizarea infrastructurii rutiere. El a discutat cu alegătorii la Suceava, unde a prezentat o serie de proiecte.
Varujan Vosganian: Modernizarea în regim de autostradă a şoselei drumul european care leagă Bucureşti de Suceava. Drumul acesta va avea locaţiile Bucureşti - Ploieşti - Buzău şi nu Bucureşti - Urziceni - Buzău, cum era până acum. Obiectivele sunt lărgirea pe două benzi a fiecărei direcţii de mers, stabilirea unui separator între cele două direcţii şi realizarea de variante ocolitoare acolo unde nu sunt, la Adjud, dar nu numai la Adjud, este vorba şi de Popeşti, de Dumbrăveni, şi aşa mai departe.
Realizator: A consemnat corespondentul nostru Gabriel Sava.
*
Realizator: Candidatul independent la alegerile europarlamentare, George Simion, este nemulţumit de numărul mic de secţii de votare deschise în străinătate. El solicită autorităţilor suplimentarea secţiilor de votare pentru Italia, Spania şi Marea Britanie, şi cere partidelor politice să pună în practică votul electronic - se arată într-un comunicat de presă.

Alegeri europarlamentare 2019 - Agenda electorală

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 mai, ora 20:00) - Realizator: Andrei Şerban.
Realizator: Bună seara. Partidul Social Democrat este cel mai pro european partid - a declarat, la Brăila, Rovana Plumb, care deschide lista de candidaţi ai partidului. Ea a amintit că PSD este partidul care a semnat aderarea României la Uniunea Europeană:
Rovana Plumb: Vreau să vă reamintesc că PSD este cel care a dus România în NATO, PSD este cel care a dus România în UE, PSD este cel mai pro european partid. Noi am fost primii care am vorbit - vă rog să vă aduceţi aminte - în al 12-lea ceas, în 2001, de necesitatea ca
România să fie membră a UE şi tot noi, PSD, am realizat acest mare proiect de ţară.
Realizator: Declaraţie consemnată de corespondentul nostru Gina Bahor.
*
Realizator: Candidatul Alianţei 2020 USR PLUS la alegeri europarlamentare, Daciana Cioloş, a declarat, la Carei, în judeţul Satu Mare,
că deciziile care se iau la Bruxelles pot să fie folosite foarte uşor şi de primari pentru dezvoltarea comunităţilor locale.
Daciana Cioloş: Deciziile care se iau în Parlamentul European în următorii ani o să influenţeze şi munca viitorilor primari şi consilieri locali şi munca viitorului guvern, pentru că folosim fonduri europene, şi noi vrem să folosim în continuare fonduri europene şi legislaţia europeană şi în domeniul educaţiei, în domeniul sănătăţii, a drepturilor la munca românilor care lucrează în alte ţări europene. Toate lucrurile astea ne influenţează pe toţi şi sunt decizii care se iau la nivel european.
Realizator: A consemnat corespondentul nostru Sergiu Podină.
*
Realizator: Obiectivul PRO României este de a trimite în Parlamentul European oameni cu convingeri pro europene - a declarat, la Chişinău, preşedintele partidului şi candidat Victor Ponta:
Victor Ponta: Noi, de la PRO România suntem convinşi că pentru România, pentru Moldova, viitorul cetăţenilor noştri este în Europa şi că dacă rămânem în afara Europei direcţia şi viaţa noastră va fi mai rea şi mai proastă. Toţi tinerii din Chişinău, şi din Iaşi, din Bucureşti vor pleca în Italia, în Spania, în Austria, vom rămâne, şi la Chişinău, şi la Bucureşti, cu bătrânii care depind de pensie.
Realizator: A consemnat Cristina Păpuşoi, de la Radio Chişinuă.
*
Realizator: Rareş Bogdan, primul pe lista candidaţilor PNL înscrişi în alegerile pentru Parlamentul European, a prezentat, la Târgovişte, câteva dintre temele pe care liberalii le propun pentru dezbatere în perioada următoare.
Rareş Bogdan: Vrem să arătăm cât mai multor români ce se poate face în România, ce nu s-a făcut în România în ultimii şapte ani de zile, cu precădere în ultimii doi ani şi trei luni de zile, vrem să vorbim şi despre altceva decât despre infractori, vrem să vorbim despre construcţie, despre atragerea de fonduri europene.
Realizator: Declaraţie consemnată de corespondentul nostru Anda Ştefan.
*
Realizator: Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai doreşte să activeze în Comisia pentru pescuit a Parlamentului European, dacă va obţine un nou mandat.
Norica Nicolai: Cel mai important este să promovăm peştele din intern şi va trebui să luăm o decizie foarte clară cu privire la subvenţii. Nu este normal ca România, care are potenţial, să fie dependentă de import şi întotdeauna importul nu pot să pretind că este de foarte bună calitate, iar exploataţii piscicole, de pildă din Bulgaria, unde este subvenţionat, să vândă produsele România, iar ai noştri, pur şi simplu, chiar puţini bani investiţi din fonduri europene, să fie pierduţi.
Realizator: A consemnat corespondentul nostru Luiza Bigea.
*
Realizator: Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, candidat al PMP, a discuta la Târgu Jiu, în amfiteatrul Universităţii Constantin Brâncuşi, despre securitatea energetică a Uniunii Europene. Traian Băsescu s-a pronunţat împotriva construirii unui nou gazoduct Rusia- Europa, chiar dacă acesta este dorită de Germania.
Traian Băsescu: Cei care nu dorim Nord Stream 2 avem un aliat extrem de puternic în interiorul UE, Franţa, care şi ea se opune dezvoltării acestui nou sistem de pătrundere a gazelor din Federaţia Rusă în Europa, ceea ce nu ar fi rău, numai că prin dependenţa accentuată energetică a Europei de Federaţia Rusă, Federaţia Rusă dobândeşte şi capacitatea de a influenţa deciziile politice ale Europei.
Realizator: A consemnat corespondentul nostru Răzvan Stoichiţoiu.

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România de la Oradea: Publicul nu ne-a dezamăgit!
Știri 20 Mai 2024, 10:00

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România de la Oradea: Publicul nu ne-a dezamăgit!

Ediția de anul acesta a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Oradea a înregistrat mulţi vizitatori, iar vânzările...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România de la Oradea: Publicul nu ne-a dezamăgit!
Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare de 1,3 milioane de lei pentru familiile vulnerabile
Știri 17 Mai 2024, 10:43

Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare de 1,3 milioane de lei pentru familiile vulnerabile

Ajutoarele vor merge către 300 de familii şi persoane singure vulnerabile care au locuinţele afectate sau se află în situaţii...

Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare de 1,3 milioane de lei pentru familiile vulnerabile
Ordonatorii principali de credite ar putea fi obligaţi să disponibilizeze urgent 10% din valoarea fondurilor alocate
Știri 14 Mai 2024, 08:45

Ordonatorii principali de credite ar putea fi obligaţi să disponibilizeze urgent 10% din valoarea fondurilor alocate

Pe agenda executivului figurează un proiect de ordonanţă de urgenţă conform căruia ordonatorii principali de credite ar putea...

Ordonatorii principali de credite ar putea fi obligaţi să disponibilizeze urgent 10% din valoarea fondurilor alocate
Premierul Marcel Ciolacu susţine alocarea de  resurse financiare consistente către sectorul agricol european
Știri 13 Mai 2024, 21:38

Premierul Marcel Ciolacu susţine alocarea de resurse financiare consistente către sectorul agricol european

Premierul discutat la Palatul Victoria cu comisarul european pentru agricultură Janusz Wojciechowski despre viitorul...

Premierul Marcel Ciolacu susţine alocarea de resurse financiare consistente către sectorul agricol european
Toni Greblă, președintele AEP: Nu va exista nicio fisură importantă în organizarea alegerilor
Știri 13 Mai 2024, 11:44

Toni Greblă, președintele AEP: Nu va exista nicio fisură importantă în organizarea alegerilor

Invitat luni, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă,...

Toni Greblă, președintele AEP: Nu va exista nicio fisură importantă în organizarea alegerilor
915 secţii de votare vor fi organizate pentru românii din străinătate la alegerile europarlamentare
Știri 12 Mai 2024, 13:49

915 secţii de votare vor fi organizate pentru românii din străinătate la alegerile europarlamentare

MAE informează că la alegerile europarlamentare din 9 iunie va fi deschis un număr dublu de secții de vot față de alegerile...

915 secţii de votare vor fi organizate pentru românii din străinătate la alegerile europarlamentare
Instituţiile europene avertizează cetăţenii în legătură cu riscul crescut al dezinformării şi manipulării
Știri 09 Mai 2024, 14:01

Instituţiile europene avertizează cetăţenii în legătură cu riscul crescut al dezinformării şi manipulării

Comisia Europeană a lansat un clip audio-video despre dezinformare care va fi difuzat pe canalele mass-media în toate statele...

Instituţiile europene avertizează cetăţenii în legătură cu riscul crescut al dezinformării şi manipulării
Joe Biden, mesaj pentru România: Aţi depăşit orice aşteptări, vreau să ştiţi că Statele Unite stau ferm alături de voi
Știri 08 Mai 2024, 07:51

Joe Biden, mesaj pentru România: Aţi depăşit orice aşteptări, vreau să ştiţi că Statele Unite stau ferm alături de voi

"Nu cred că există parteneri NATO care au un angajament mai puternic faţă de Alianţa Euro-Atlantică decât România şi Statele...

Joe Biden, mesaj pentru România: Aţi depăşit orice aşteptări, vreau să ştiţi că Statele Unite stau ferm alături de voi