Alegeri prezidențiale 2025. Agenda electorală
Știri din campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 4 mai.

Articol de Luminiţa Voinea, 24 Aprilie 2025, 19:36
Candidatul independent Nicușor Dan afirmă că educația trebuie tratată ca o chestiune de siguranță națională.
În opinia sa, investiția în profesori, copii și în adaptarea școlii la lumea reală reprezintă cea mai bună decizie pe care o poate lua un stat responsabil.
În programul său "România onestă" prezentat recent, Nicușor Dan propune mai multe măsuri în domeniul educației.
Nicușor Dan: Profesionalizarea personalului didactic prin motivarea financiară, dezvoltarea gândirii critice prin două modalități: modificarea programelor și pregătirea în acest sens a profesorilor înșiși. O strategie pentru corelarea educației și preuniversitar, și universitar cu piața muncii, investiții în educația timpurie în special în zone defavorizate și prevenirea abandonului școlar.
Aflat în vizită în municipiul Târgu Mureș, candidatul alianței electorale "România înainte", Crin Antonescu, a vizitat Biblioteca Județeană Mureș unde s-a arătat impresionat de cărțile vechi care i-au fost arătate.
În opinia sa, cartea ar merita să aibă propriul proiect în programul prezidențial.
Crin Antonescu: Am un proiect prezidențial care vorbește despre cultură, vorbește despre educație. Eu sunt un om care crede în carte. Cartea n-are vârstă. Cartea ne-a făcut ceea ce suntem astăzi, societățile civilizate. Occidentul, ca și România, are în continuare librării pline cu cărți. Biliotecile ne așteaptă. Faptul că ai noștri copii și ai noștri tineri citesc mai puțin decât am vrea noi nu e o problemă nici a președintelui doar, nici a prim-ministrului, nici a ministrului educației; e o problemă a elitei universitare, e o problemă a corpului didactic din România și e o problemă a părinților din România. (Declarație consemnată de corespondentul RRA Marcela German).
Președinta USR Elena Lasconi susține aplicarea programului "Masa caldă" în toate școlile din țară.
Ea atrage atenția că aproximativ 250.000 de copii se găsesc într-o situație financiară precară, iar acest program i-ar ajuta să aibă un viitor mai bun.
Elena Lasconi: Am văzut acum altă statistică, potrivit căreia copiii din casele I-VIII, vreo 30% dintre ei pleacă cu stomacul gol la școală. În program avem "Masa caldă" și îmi doresc foarte mult ca acest program să fie implementat la nivelul întregii țări, să fie o masă caldă pentru copiii noștri. Există copii în țara asta care se duc la culcare flămânzi și eu nu mai vreau să văd această nedreptate.
Victor Ponta, candidat independent în această competiție, le-a vorbit alegătorilor din Constanța despre sloganul "România pe primul loc" pe care l-a ales în această campanie electorală.
Victor Ponta: Acest slogan "România pe primul loc" e exact în contradicție cu ce s-a întâmplat în ultimii ani. În ultimii ani, și domnul Iohannis și liderii politici ai PSD, PNL, UDMR n-au pus niciodată România pe primul loc. Au pus pe primul loc Ucraina, au pus pe primul loc Bruxellesul, au pus pe primul loc ambasadele. Niciodată n-au spus ce e bine pentru România și pentru români și e nevoie să revenim la acest lucru. Președintele, prim-ministrul, miniștrii lucrează pentru poporul român, nu pentru alte țări sau pentru ambasade. (Declarație consemnată de corespondentul RRA Sorin Cealera)
Prioritatea politicii externe a României ar trebui să fie refacerea relațiilor cu Statele Unite ale Americii - este de părere candidatul AUR la alegerile prezidențiale George Simion.
El a declarat că nu dorește ca România să iasă din Uniunea Europeană sau din NATO ci, dimpotrivă, să își întărească alianțele.
George Simion: Relațiile cu principalul nostru partener strategic, Statele Unite ale Americii, sunt în cel mai dificil punct din ultimii 30 de ani. Avem de lucrat cu toții pentru a reface prestigiul internațional al țării, relațiile cu Statele Unite și pentru a recâștiga încrederea cetățenilor români în democrație.
Declarația a fost făcută la o dezbatere organizată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, transmite corespondentul RRA Claudiu Pădurean.
Și europarlamentarul Cristian Terheș - președinte al Partidului Național Conservator Român - s-a reînscris în cursa pentru alegerile prezidențiale.
Sloganul ales este "Credincios națiunii române", iar obiectivul o Românie suverană în Uniunea Europeană, declară Cristian Terheș.
Cristian Terheș: În conjunctura actuală în care se discută o nouă arhitectură de securitate în Europa și o nouă înțelegere a Uniunii Europene, e imperativ ca România să aibă un președinte care poate, știe și a arătat că știe și poate negocia în interesul României. În aproape șase ani de man în Parlamentul European, am demonstrat că am cunoașterea, determinarea și pregătirea, aș spune, de a purta discuții la cel mai înalt nivel mai ales în afara României pentru a reprezenta această țară așa cum se cuvine.