Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Alegeri prezidențiale 2025. Agenda electorală

Știri din activitatea de campanie a candidaților la alegerile prezidențiale din 4 mai.

Alegeri prezidențiale 2025. Agenda electorală

Articol de Amalia Bojescu, 24 Aprilie 2025, 10:05

Liderul AUR, George Simion, candidează din nou pentru funcția supremă în stat. El consideră că România are nevoie să-și redobândească respectul în lume.

George Simion a promis într-o conferinţă de presă că va lupta pentru acest obiectiv, dacă va deveni președinte.

George Simion: Prietenul la nevoie se cunoaște și în această criză constituțională, democratică în care ne aflăm lideri precum Matteo Salvini, Santiago Abascal, Roberto Fico au sărit în sprijinirea vocii poporului român. Voi colabora cu acești lideri, după cum voi colabora și cu lideri ai curentului globalist. Aceasta este calea. Nu mă îndoiesc că oriunde în lumea liberă cuvântul este al schimbării şi al întoarcerii la bun simţ.

Fostul ministru al educaţiei, Daniel Funeriu, candidat independent, afirmă că experienţa la guvernare şi cea din Parlamentul European îl califică să fie preşedintele României.

El spune că în formarea unui viitor guvern va ţine cont de votul popular, care în opinia sa este suveran.

Daniel Funeriu: Așa cum cere Constituția, instituțiile trebuie să colaboreze loial, ori loialitatea se măsoară față de votul popular și dacă eu voi ajunge președinte al României, vă garantez că în virtutea acestui vot popular niciun premier nu va avea curajul să se opună acestui vot. Nu este posibil ca oamenii să voteze ceva și la guvern să fie altceva.

Declarația a fost făcută la o dezbatere electorală la postul nostru de radio.

Tot la o dezbatere electorală, candidatul independent, John Ion Banu Muscel, a declarat că se va baza pe referendum, dacă va fi ales preşedintele ţării.

El spune că va reorganiza referendumuri la nivel naţional, cât şi consultări populare locale, unde cetăţenii vor putea să-şi spună punctele de vedere.

John Ion Banu Muscel: De ce să nu dăm unei comune latitudinea să-și schimbe primarul, dacă primarul, cum se spune românește, începe să o ia razna. Acest referendum în care poporul, populația comunei să poată să-și exprime voința într-un mod mai direct și mai ușor. Asta este ce eu consider că este democratic.

Preşedinta USR, Elena Lasconi, spune că România are nevoie de un şef de stat care să fie alături de cetăţeni şi să aibă curaj să le facă dreptate.

Într-un mesaj transmis tinerilor pe o reţea de socializare, ea spune că principala sa calitate este sinceritatea.

Elena Lasconi: Eu am rămas același om hotărât să facă dreptate, care nu are pe nimeni în spate: grupuri de interese, ceva scheleți prin dulap. Nu sunt intimidabilă, nu sunt șantajabilă, nu vreau să duc la Cotroceni oameni ai trecutului. Nu sunt confortabilă să știu că ar trebui să numesc un premier de la PSD, pentru că nu o să o fac. Sunt foarte multe lucruri pe care eu le spun deschis și poate că unii sunt prea sensibili și pe unii îi doare, dar eu asta sunt.

Economia este motorul unei Românii moderne, afirmă Crin Antonescu, susţinut în campanie de alianţa electorală formată din PSD, PNL şi UDMR.

El spune că România trebuie să investească acolo unde are un avantaj competitiv şi propune un pact naţional pentru antreprenorul român.

Crin Antonescu: Continuând eforturile făcute deja de Guvernul României să-l recunoască pe acest antreprenor, mai ales pe cei mici și mijlocii drept niște eroi anonimi, dar eroi de fiecare zi ai luptei pentru prosperitate în România. Să-l privească nu ca pe un suspect, ci ca pe un om care trebuie susținut, ajutat, încurajat. Antreprenori bogați, țară bogată.

Declaraţia a fost făcută la evenimentul de lansare a programului România Înainte.

Stoparea evaziunii fiscale, digitalizarea ANAF şi taxarea echitabilă sunt câteva dintre priorităţile candidatului independent Nicuşor Dan, cuprinse în programul România onestă.

În domeniul energiei, propune soluţii pentru reducerea preţurilor mari plătite de consumatori.

Nicușor Dan: Problema este că avem prețuri mai mari decât în regiune și în felul ăsta și costul vieții și posibilitatea, competitivitatea și a industriei și agriculturii scade și aici soluția este crearea unui așa-numit campion național de importanță strategică, prin reunirea principalelor surse de producție în care statul este acționar majoritar.

Europarlamentarul Cristian Terheș, președinte al Partidului Național Conservator Român, s-a reînscris în cursa pentru alegerile prezidențiale.

Sloganul ales este ,,Credincios națiunii române”, iar obiectivul: O Românie suverană, în Uniunea Europeană.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 aprilie, ora 11:00) - Alegeri prezidențiale 2025. Agenda electorală - Realizator: Amalia Bojescu

Exit-poll-uri: Nicușor Dan obține 54,9%, iar George Simion - 45,10%
Alegeri prezidentiale 2025 18 Mai 2025, 20:52

Exit-poll-uri: Nicușor Dan obține 54,9%, iar George Simion - 45,10%

Potrivit unui sondaj Exit -poll Avangarde, Nicușor Dan a obținut 54,9%, iar George Simion - 45,10%. Exit-poll CURS...

Exit-poll-uri: Nicușor Dan obține 54,9%, iar George Simion - 45,10%
Alegătorii s-au mobilizat în număr mult mai mare la urne decât în primul tur de scrutin
Alegeri prezidentiale 2025 18 Mai 2025, 13:33

Alegătorii s-au mobilizat în număr mult mai mare la urne decât în primul tur de scrutin

Se remarcă o participare bună la vot în județele cu mari centre urbane, precum Constanța, Cluj, Brașov, dar și București,...

Alegătorii s-au mobilizat în număr mult mai mare la urne decât în primul tur de scrutin
Prezență aproape dublă la vot în diaspora față de primul tur al alegerilor prezidențiale
Alegeri prezidentiale 2025 18 Mai 2025, 11:52

Prezență aproape dublă la vot în diaspora față de primul tur al alegerilor prezidențiale

Cei mai mulți români au votat în Marea Britanie, Italia, Germania și Republica Moldova.

Prezență aproape dublă la vot în diaspora față de primul tur al alegerilor prezidențiale
Alegeri prezidenţiale 2025. Agenda electorală
Alegeri prezidentiale 2025 16 Mai 2025, 20:26

Alegeri prezidenţiale 2025. Agenda electorală

Știri din campania pentru turul II al alegerilor prezidențiale, în care se vor confrunta George Simion și Nicușor Dan.

Alegeri prezidenţiale 2025. Agenda electorală
George Simion: Românii, creștinii nu-și uită tradițiile
Alegeri prezidentiale 2025 16 Mai 2025, 15:48

George Simion: Românii, creștinii nu-și uită tradițiile

Dduminică, 18 mai va avea lor al doilea tur al alegerilor prezidențiale, unde se confruntă candidatul independent Nicușor Dan...

George Simion: Românii, creștinii nu-și uită tradițiile
Nicușor Dan: Președintele are un cuvânt mare de spus în ceea ce privește numirea primului ministru
Alegeri prezidentiale 2025 16 Mai 2025, 15:43

Nicușor Dan: Președintele are un cuvânt mare de spus în ceea ce privește numirea primului ministru

Candidatul independent Nicușor Dan precizează că, în cazul în care va fi ales președinte, va numi un premier cu...

Nicușor Dan: Președintele are un cuvânt mare de spus în ceea ce privește numirea primului ministru
Mesaje de susținere pentru Nicușor Dan: A respectat legea în tot ce a făcut ca om politic
Alegeri prezidentiale 2025 16 Mai 2025, 15:14

Mesaje de susținere pentru Nicușor Dan: A respectat legea în tot ce a făcut ca om politic

Sociologul Gelu Duminică și economistul Bogdan Glăvan au transmis mesaje de susținere pentru candidatul independent Nicușor Dan.

Mesaje de susținere pentru Nicușor Dan: A respectat legea în tot ce a făcut ca om politic
Alegeri prezidenţiale 2025. Agenda electorală
Alegeri prezidentiale 2025 16 Mai 2025, 15:03